Home » Articole » Creștere netă a personalului militar în România în 2024, cu 6.000 de persoane, după mulți ani de declin: „Au intrat mulți oameni în sistem”

Creștere netă a personalului militar în România în 2024, cu 6.000 de persoane, după mulți ani de declin: „Au intrat mulți oameni în sistem”

Creștere netă a personalului militar în România în 2024, cu 6.000 de persoane, după mulți ani de declin: „Au intrat mulți oameni în sistem”
Sursa foto: MoiraM / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

În 2024, numărul persoanelor care lucrează în Armata Română a înregistrat o creștere netă, cu 6.000 de persoane, după mulți ani de declin, a transmis ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, la o întâlnire cu presa.

Ministrul spune că a găsit această situație la minister. „Asta am găsit. Au intrat mulți oameni în sistem”, a declarat Moșteanu, care a adăugat că este vorba, în principal, despre tineri.

- articolul continuă mai jos -

În 2024, România a organizat mai multe campanii de recrutare militară pentru soldați profesioniști și rezerviști voluntari, oferind peste 9.000 de posturi.

Armata Română are un personal activ de aproximativ 70.000 de persoane. La aceștia se adaugă câteva mii de rezerviști voluntari.

Multe state europene, aflate în declin demografic, se confruntă cu dificultăți în recrutarea de personal militar, în condițiile în care cresc investițiile în apărare, pe fondul războiului ruso-ucrainean. De exemplu, Germania are dificultăți deoarece caută recruți pentru armată într-o piață care duce lipsă de forță de muncă calificată.

Comentarii
  • MARIN PUSCASU

    Depinde cum te uiți. Ai intrări 2/3 din necesarul de personal și apreciezi că ești bine. Dacă te raportezi la zilele normale pentru sistemul militar, cu specialități la care concurența era de 14,2 candidați pe un loc, deficitul curent de 1/3 din necesar nu pare o izbândă. Poate că și contra-exemplul dat tinerilor cu generațiile anterioare de militari, care sunt acum în rezerva operațională și care sunt ciuca bătăilor în raport cu toate categoriile de personal în materia respectării drepturilor legale, să contribuie la această viguroasă creștere negativă, cum le place politicienilor să spună.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole