Home » Articole » Doi ruși au fost luați ostatici în Niger de o grupare afiliată reţelei Al-Qaida

Doi ruși au fost luați ostatici în Niger de o grupare afiliată reţelei Al-Qaida

Doi ruși au fost luați ostatici în Niger de o grupare afiliată reţelei Al-Qaida
Sursa Foto: captura facebook / https://tamilnaatunadapu.in/
Ascultă articolul

O grupare din regiunea Sahel afiliată reţelei teroriste Al-Qaida a luat ostatici doi cetăţeni ruşi în Niger, relatează luni Reuters, citată de Agerpres.

O înregistrare video difuzată de Jama’a Nusrat ul-Islam wa al-Muslimin (JNIM) arată ceea ce par a fi declaraţii în faţa camerei de filmat date de cei doi captivi, care afirmă că lucrau pentru o companie rusă în sud-vestul Nigerului, unde au fost luaţi ostatici.

- articolul continuă mai jos -

Vorbind în engleză cu accent rusesc, cei doi se identifică drept ruşi şi afirmă că au fost luaţi ostatici la Mbanga, o zonă situată la circa 60 de kilometri vest de capitala Niamey.

Unul dintre ostatici declară că se numeşte Iuri şi că este geolog, iar celălalt spune că numele lui este Oleg Gret şi că a venit în Niger în urmă cu o lună. Potrivit profilului său de social media, Gret lucrează ca geolog în Africa cel puţin începând din 2013.

Nu este clar când şi unde a fost făcută înregistrarea, care nu include vreo cerere de răscumpărare.

O sursă din domeniul securităţii din Niger a susţinut că cei doi ruşi au fost luaţi ostatici în urmă cu o săptămână în timp ce vizitau o mină de aur.

De la preluarea puterii anul trecut, junta din Niger, la fel ca regimurile militare din Mali şi Burkina Faso, a alungat forţele occidentale din ţară şi a întărit legăturile militare şi economice cu Rusia.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole