Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi atleți români au câștigat medalii de argint și bronz la campionatele mondialele de duatlon de iarnă, care se desfășoară în Andorra, transmite Alerg.ro.
Astfel, pe 3 februarie, Viorel Pălici a câștigat medalia de argint în proba de duatlon (probe de schi și alergare), iar Maria Luisa Rășină a luat medalia de bronz. Sportivii au avut de parcurs de câte trei ori un traseu de alergare de 4 km și unul de 6 km de schi.
Rezultatul lui Viorel Pălici este cu totul deosebit, el nefiind printre favoriți. În schimb, Rășină – care este o biatlonistă cu experință, era creditată cu mari șanse la o medalie, lucru care s-a și întîmplat.
Tot în această perioadă, ultramaratonistul român Iulian Rotariu, de profesie subofițer de pompieri, a terminat primul cea dintâi ediție a Nomad Lapland, o cursă desfășurată în Laponia, în apropierea Cercului Polar. El a parcurs cei 270km ai competiției într-un timp de 46 de ore și 56 de minute. La start au fost 20 de participanți, dar numai patru dintre ei au reușit să termine competiția. (Foto: Alerg.ro)
De ce sa participi la o competitie de care a auzit mai multa lume? Decat sa faci decatlon, sport olimpic, unde concureaza mii de profesionisti, mai bine te duci la Iron man, unde ai de invins cel mult alte doua izde ca tine.
Astia au schiat in ajunul JO, dar nu la JO, pentru ca JO iti strica firma.
Duathlon….adica Biathlon?
Pe eroii nostri i-ar invinge si oricare din cele cateva zeci de junioare de prin Norvegia sau Rusia.