Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost transportaţi sâmbătă, cu o aeronavă militară, în Danemarca, a anunţat Ministerul Apărării Naționale, relatează Agerpres.
„O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat sâmbătă, 6 noiembrie, din Baza 90 Transport Aerian, cu doi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 către Aarhus (Regatul Danemarcei) pentru tratament de specialitate”, informează un comunicat transmis de MApN.
Pe timpul zborului, echipa medicală care monitorizează pacienţii aflaţi în stare gravă este formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat
cu ambulanţe ale SMURD.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian către Aarhus în jurul orei 10,30, menţionează sursa citată.
Sursa foto: DSU
Era mult mai eficient daca transportau decat un singur pacient…
Ce ne mai vaităm de fapatul ca nu mai sunt locuri la ATI !
Nu incep AUR-olacii cu propaganda ca li se vand organele ?
N-a gindit nimeni prostia asta. Unul care moare de covid era atît de paradit,că nu e bun de piese de schimb