Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cineaştii iranieni Jafar Panahi şi Mohammad Rasoulof şi-au exprimat sâmbătă „profunda îngrijorare” cu privire la „represiunea flagrantă” asupra manifestanţilor din Iran, unde internetul a fost blocat timp de 36 de ore, transmite AFP.
„Regimul iranian a întrerupt canalele de comunicare din interiorul ţării” şi „a blocat toate mijloacele de contact cu lumea exterioară”, au subliniat cei doi disidenţi într-un mesaj postat pe contul de Instagram al lui Jafar Panahi, recompensat cu premiul Palme d’Or la cea mai recentă ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.
„Recurgerea la astfel de măsuri vizează disimularea violenţelor comise în timpul reprimării manifestaţiilor”, au avertizat ei, solicitând comunităţii internaţionale să „implementeze mijloace de comunicare pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în ţară”.