Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi ciclişti amatori au murit sâmbătă după ce li s-a făcut rău în timp ce participau la Turul cicloturist al Flandrei, înaintea cursei rezervate profesioniştilor, au anunţat organizatorii „We Ride Flanders”, potrivit AFP, citată de News.ro.
Un ciclist olandez a murit după ce s-a simţit rău pe Taaienberg, o urcare abruptă la începutul traseului. „În ciuda asistenţei rapide şi a eforturilor de resuscitare, persoana a murit de insuficienţă cardiacă”, a explicat Gert Van Goolen, purtătorul de cuvânt al «We Ride Flanders», într-un comunicat.
Cealaltă victimă, cetăţean francez, a trebuit să fie resuscitată după ce s-a prăbuşit pe Vieux Quaremont în Kluisbergen, una dintre cele mai dificile zone ale traseului. Bărbatul a fost evacuat cu elicopterul, dar a murit la spital.
Organizată cu o zi înainte de Turul Flandrei, versiunea pentru amatori a competiţiei a atras sâmbătă aproximativ 15.000 de cicloturişti pentru o cursă de 229 km, de la Bruges la Oudenaarde (nordul Belgiei).
Aproximativ 10 000 de străini, în special din Ţările de Jos, Franţa, Anglia şi Germania, au luat parte la cursă, potrivit agenţiei de presă Belga.