Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi bărbaţi care furau din locuinţe în care intrau pretinzând că sunt angajaţi ai unei companii de furnizare a energiei electrice au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie în locuinţă, furt calificat şi înşelăciune. Cei doi acţionau în mai multe zone din Bucureşti, iar când au fost prinşi furând au agresat fizic o femeie, transmite News.ro
Cei doi bărbaţi, cu vârste de 28, respectiv 33 de ani, acţionau în municipiul Bucureşti, iar poliţiştii au date că au comis furturi din locuinţe, pretextând că sunt angajaţi ai furnizorului de curent electric şi trebuie să intre în apartamente pentru a citi contorul.
Ei se aflau în atenţia poliţiştilor şi au fost prinşi în 7 octombrie, chiar după ce comiseseră un furt şi o tâlhărie.
Poliţiştii au indicii conform cărora cei doi bărbaţi ar mai fi comis două infracţiuni de furt din locuinţă, prin acelaşi mod de operare, ambele în Sectorul 1 al Capitalei. Prima dintre infracţiuni ar fi avut loc în 11 septembrie, când folosind aceeaşi metodă ei ar fi furat 2.000 de lei de la o femeie de 76 de ani, iar a doua infracţune s-ar fi produs în 14 septembrie, când suspecţii ar fi pătruns în locuinţa unor pensionari sub pretextul că unul dintre bărbaţi lucrează la o societate de cablu şi televiziune, iar celălalt este angajat la o firmă de distribuţie energie electrică, amândoi având de efectuat verificări cu privire la echipamentul electric, ulterior, profitând de neatenţia acestora, sustrăgând suma de 1.700 de lei.
Poliţiştii fac verificări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi.
Sursa: News.ro
SA FIE ELIBERATI! DE INDATA! DE INDATA!
CAND romania PUNE VAIS LA CURTEA DE CONTURI UN CIORDITOR CONDAMNAT PENTRU HOTIE INSEAMNA CA ASTA E POLITICA PARTIDULUI!
SA FIE ELIBERATI! DE INDATA! DE INDATA!
Asa este, pana la urma și pensiile speciale sunt tot hoție