Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În opinia sa, tendința de manifestare a patriotismului este în general pozitivă. Unele instituții mass-media autohtone exagerează în transmiterea de conținut patriotic în materialele lor, deși tendința de manifestare a patriotismului în general este pozitivă, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru revista Expert, potrivit Rador Radio România.
‘Într-adevăr, în acest sens, a avut loc o transformare puternică pe parcursul a doar trei ani, în Rusia. Numărul de materiale cu conținut patriotic sau cu aspiraţii patriotice este foarte mare. Unii chiar exagerează, dar vor exista mereu şi unii cărora li se poate aplica proverbul ‘învață-l pe nebun să se roage la Dumnezeu’, a declarat Peskov, comentând afirmația că o agendă patriotică pozitivă a început recent să domine în mass-media din Rusia.
‘În general, creșterea patriotismului este o tendință pozitivă’, a adăugat el.
Cred că sentimentul de iubire faţă de Rusia, mândria pentru ceea ce este ea a fost întotdeauna prezentă la majoritatea oamenilor, dar nu toată presa accepta promovarea unei astfel de agende patriotice. Aș spune chiar că o parte din politica editorială a unor mass-media rusești a fost exprimarea scepticismului față de propria țară’, a continuat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, și-a exprimat opinia potrivit căreia ‘tendința patriotică va continua’ să se manifeste în Rusia.
‘A fi patriot nu este o mare realizare. Este o stare absolut firească şi, bineînțeles, că vom ține cont de greșelile care au fost făcute în trecut’, a remarcat Peskov.
Articolul continuă mai jos
Sursa: INTERFAX / Rador Radio România