Home » Articole » Directorul SRI, Eduard Hellvig, medalia de onoare „Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”, cea mai înaltă distincție pe care o oferă FCER

Directorul SRI, Eduard Hellvig, medalia de onoare „Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”, cea mai înaltă distincție pe care o oferă FCER

Directorul SRI, Eduard Hellvig, medalia de onoare „Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România", cea mai înaltă distincție pe care o oferă FCER
sursa foto: Facebook/ FCER
Ascultă articolul

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a primit joi Medalia de Onoare „Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”, cea mai înaltă distincţie conferită de Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), relatează Agerpres.

Potrivit preşedintelui Federaţiei, Silviu Vexler, distincţia a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia majoră avută la protejarea comunităţilor evreieşti din România, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului şi a negaţionismului Holocaustului, pentru respectul şi aprecierea arătate faţă de tradiţiile şi cultura evreilor din România, precum şi pentru măsurile fundamentale implementate în vederea asumării trecutului şi a recunoaşterii crimelor regimurilor totalitare”.

- articolul continuă mai jos -

sursa foto: Facebook/ FCER

Ceremonia de înmânare a distincţiei a avut loc la Templul Unirea Sfântă din Bucureşti, în cadrul reuniunii Adunării Generale a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

„Am văzut că demnitatea şi curajul sunt în continuare noţiuni pe care trebuie să le înţelegem. Cele mai importante resurse aflate la dispoziţia întregii societăţi sunt omul şi mintea sa. (…) Ne-am obişnuit atât de mult cu liniştea şi normalitatea, încât uităm, adeseori, de efortul şi sacrificiile necesare pentru a le păstra. Serviciul Român de Informaţii a avut şi are un rol fundamental aici. Această siguranţă, această certitudine, a asigurat de fiecare dată continuitatea vieţii evreieşti din ţara noastră. În numele tuturor Comunităţilor Evreieşti din România, îi mulţumesc domnului director Hellvig şi întregii echipe din cadrul Serviciului Român de Informaţii pentru deschidere şi înţelegere. Atât pentru protecţia pe care o asigură în permanenţă, dar mai ales pentru respectul acordat vieţii evreieşti şi în mod special pentru prietenia de lungă durată”, a spus Vexler, în cadrul ceremoniei, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole