Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorul adjunct al Apa Nova, Mihai Savin, a fost numit director al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. Postul a rămas vacant după demisia Danielei Blîndu, scrie News.ro.
”Din data de 14.10.2019, funcţia de Director General al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei, este ocupată de domnul Mihai Savin. Schimbarea a survenit în urma demisiei fostului director general, doamna Daniela Blîndu”, a transmis, vineri, Primăria Capitalei.
Mihai Savin este inginer, a absolvit Tehnologia Construcţiilor de Maşini, are un master în acelaşi domeniu, dar şi în economie, certificări manageriale în proiecte, producţie, operaţiuni.
Savin are diplomă de Executive Master MBA şi este doctorand în Managementul Schimbării.
El a fost până acum director general adjunct al Apa Nova.
Sursa: News.ro
Sursa foto: Pexels.com