Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dior a prezentat colecția Cruise 2027 în curtea noilor David Geffen Galleries de la Los Angeles County Museum of Art, o clădire proiectată de arhitectul elvețian Peter Zumthor, deschisă publicului cu doar câteva săptămâni înainte. A fost primul show Cruise al lui Jonathan Anderson ca director creativ al casei, și primul eveniment de modă găzduit în acest spațiu.
Pe scaunele invitaților, printre care Sabrina Carpenter, Miley Cyrus, Anya Taylor-Joy și Mikey Madison se afla câte o pătură din lână Dior și un text scris în format de scenariu de film, intitulat Wilshire Boulevard. Decorul includea Cadillacuri clasice în culori pastelate, felinare vintage și mașini de fum. Coloana sonoră a deschis cu cântece de dragoste din anii ’40, înlocuite treptat cu bassline-ul de la Air, „Sexy Boy”.
Referința centrală a colecției a fost Marlene Dietrich și o jachetă Haute Couture Dior primăvară-vară 1949 pe care aceasta a purtat-o în filmul Stage Fright al lui Alfred Hitchcock. Fraza pe care actrita i-ar fi spus-o lui Hitchcock, „No Dior, no Dietrich” a apărut deja brodată pe un pulover în colecția anterioară a lui Anderson. La LACMA, întregul show a funcționat ca o expansiune a acelui gest: un dialog între glamourul cinematografic al Hollywoodului postbelic și felul în care Anderson înțelege acum să construiască garderoba Dior.
Show-ul a deschis cu siluete romantice în șifon, cu rosete volumetrice marcând talia drop-waist, o trimitere directă la croielile anilor ’40, reinterpretate în materiale diafane și culori de epocă. De acolo, colecția s-a articulat în mai multe straturi simultane, vizibile direct în look-urile prezentate.
Un palton lung alb din blană sintetică, cu borduri negre pe toate marginile și centură din satin negru, purtat peste o ținută albă completă, a fost accesorit cu o geantă în formă de ziar pliat, o piesă care a funcționat ca obiect conceptual integrat în look, nu ca accesoriu decorativ. Același motiv al ziarului a apărut și în variante mai mici, ca clutch, pe alte look-uri din colecție.
Tailoring-ul masculin a apărut într-un costum gri antracit cu croială relaxată, sacou monobouton cu rever larg, pantaloni cu pliuri și talie înaltă, purtat cu o geantă hobo în tweed houndstooth negru-alb. Modelul purta pe cap o coroană sculptată cu inscripția „Buzz”, din metal argintiu, un detaliu de accesoriu cu caracter explicit ironic, în linie cu practica lui Anderson de a folosi obiectul ca text.
Contrastul dintre formalism și dezinvoltură a fost dus mai departe printr-un look masculin construit din cămașă în carouri mari gri-bej, cu broderie roșie pe piept, purtată peste blugi denim deschis cu rupturi multiple și cizme din piele întoarsă gri, un amestec deliberat de registre care a coexistat pe același podium cu rochii de seară elaborate.
O cămașă neagră transparentă, cu dungi fine plisate vertical și guler cu volane din organza, purtată cu pantaloni largi negri din satin și pantofi albi cu vârf ascuțit, a ilustrat unul dintre firele principale ale colecției: transparența ca instrument de construcție, nu ca efect. Accesoriile, o geantă Lady Dior în crocodil cognac, mănuși de organza negru-alb la încheieturi au adăugat un strat suplimentar de complexitate vizuală.
Sacoul de brocart verde-mentă cu broderii florale, purtat cu o fustă asimetrică din satin alb cu franjuri din pene albastre la poale și pantofi portocalii cu flori din organza, a reprezentat unul dintre cele mai elaborate look-uri din prima jumătate a colecției, o combinație care a echilibrat rigoarea croielii cu exuberanța ornamentului. Aceeași logică a apărut în varianta cu sacou din tweed negru cu franjuri, combinat cu o fustă lungă din satin albastru-deschis cu cascadă de pene albastre pe o parte și o floare cream la talie.
O cămașă albă clasică, purtată cu o fustă lungă neagră din satin și un boa bicolor, portocaliu pe o parte, alb-crem pe cealaltă, din pene texturate a fost unul dintre look-urile cu cel mai mare impact vizual al serii: simplu în structură, complex în execuție.
Într-un registru mai sobru, un palton lung maro închis din lână, cu o șiră de perle brodată de-a lungul deschiderii centrale pe toată lungimea, purtat cu o rochie tricotată de aceeași culoare și o geantă de mână neagră cu mâner rigid, a ilustrat felul în care Anderson integrează ornamentul în construcție, perla nu decora paltonul, ci îi articula structura.
O rochie amplă roz-pudrat din șifon pliseat, cu mâneci balon și panglici negre la gât și talie, purtată desculță sau cu papuci florali din organza, a funcționat ca punct de odizie vizuală în mijlocul colecției, cel mai aproape de ideea de ușurință pe care o implică, de obicei, sezonul Cruise.
Finalul a aparținut pieselor de seară cu cel mai înalt grad de elaborare artizanală: o rochie slip neagră cu bretele fine, acoperită integral cu paiete și franjuri lungi de paiete negre, cu aplicații de flori albe din organza pe o parte și o mică geantă sferică; și, cel mai spectaculos look al serii, o rochie lungă acoperită complet cu mii de flori mici din paiete multicolore, roz, alb, verde, auriu, cu o broșă florală portocalie pe umăr și ochelari de soare roz.
Finalul colectiv, surprins în fotografia de grup, a sintetizat întreaga gamă cromatică a colecției: galben-lime, violet intens, roz, gri cu tweed, multicolor floral, o paletă care a trădat influența Californiei ca sursă de lumină și culoare, nu doar ca locație de show.
Show-ul Dior Cruise 2027 urmează debutul lui Jonathan Anderson la Dior din sezonul toamnă-iarnă 2026, la Paris. Alegerea LACMA ca locație a fost condiționată și de deschiderea noilor David Geffen Galleries, primul proiect american al lui Peter Zumthor, un spațiu care funcționează ca o singură galerie continuă, fără compartimentări pe epoci sau discipline, principiu care ecou relației pe care Anderson o construiește cu arhiva Dior: nu o conservă pe perioade, ci o traversează liber.
Dior are o relație documentată cu Los Angelesul: actrițele Jennifer Lawrence și Mikey Madison au purtat Dior când au ridicat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. Noul flagship de pe Rodeo Drive, deschis înainte de show, include restaurantul Monsieur Dior semnat de bucătărița Dominique Crenn.