G4Media.ro

Dîncu: Planul politic al coaliției este de a reuni electoratele PSD și…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Dîncu: Planul politic al coaliției este de a reuni electoratele PSD și PNL, pentru un candidat comun la prezidențiale și pentru o listă comună la parlamentare / Firea sau Burduja nu reușesc să facă joncțiune între electoratele PSD-ului și PNL-ului din Capitală

Președintele Consiliului Național al PSD, senatorul Vasile Dîncu, arată că planul coaliției este acela de a obișnui electoratele PSD și PNL cu acest „proiect politic comun” care poate continua și în viitor, cu un candidat comun la alegerile prezidențiale și cu o listă comună la alegerile parlamentare.

„Eu sunt optimist că vom reuși cu acest proiect comun. Testul nostru e rezultatul alegerile europarlamentare, pentru că vrem să obținem peste 50% din mandate. Apoi va urma probabil candidatul comun la prezidențiale și în viitor lista comună la parlamentare”, a declarat Vasile Dîncu în emisiune la Digi24.

El dezvăluie că pentru acest obiectiv, esențial este ca cele două electorate, cel al PSD-ului și al PNL-ului să facă joncțiune, mai ales în Capitală, unde sondajele relevă că oamenii sunt în continuare separați ideologic. Candidații vehiculați pentru Primăria Capitalei din partea PSD și PNL, Gabriela Firea, respectiv Sebastian Burduja n-ar reuși să unească cele două electorate, a explicat Vasile Dîncu, pentru că electoratul Gabrielei Firea face mai degrabă joncțiune cu electoratul lui Cristian Popescu Piedone, în timp ce electoratul lui Burduja comunică mai bine cu electoratul lui Nicușor Dan.

„Dacă un candidat e PSD-ist 100% iar un alt candidat e PNL-ist 100%, e mai greu ca cele două electorate să facă joncțiune, de aceea e necesar un candidat care să nu trezească resentimente ideologice”, a spus Dîncu.

Liderul social-democrat arată că există deja un profil de candidat pentru Primăria București, care are a activat profesional în zonă conexă cu urbanismul și care nu e nici membru PNL nici membru PSD.  „Pentru că vorbim de un proiect politic deosebit, dacă vrem un candidat comun atunci el trebuie să fie diferit față de ce avem în acest moment în piață”, a comentat Dîncu, precizând că încă nu s-au terminat discuțiile în coaliție, dar că până duminică propunerea de candidatură va fi lansată în spațiul public.

Un alt lucru pe care îl semnalează Dîncu este că deși electoratele în Capitală sunt separate pentru candidatul la Primărie, ar vota în schimb lista comună pentru europarlamentare. „ Sondajele în Capitală arată că peste 50% ar vota lista comună la europarlamentare, ceea ce înseamnă că s-a înțeles proiectul nostru comun (…) Prin urmare trebuie să venim și la Primărie cu acel candidat care să se potrivească cu realitatea electorală din București”, a comentat Dîncu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...