Din trei cărți nu vom mai face una. Când? – cercetătorul Virgil Iordache

A plecat dintre noi un Profesor de la care am învățat că din trei cărți se face una. Nu ai nevoie de mai mult de trei manuale mai vechi ca să pregătești un al patrulea, al tău, și să îl publici ca autor. Un om generos și cald care s-a înscris în cultura organizațională din comunism a universităților noastre. Dumnezeu să îl odihnească. Cum s-a ajuns la aceste practici academice și cum vom scrie manuale de acum încolo?

Cum s-a ajuns la aceste practici academice

Existe cauze obiective ale instituționalizării acestui mod de abordare, pentru că a fost o soluție agreată organizațional într-o formă sau alta peste tot în România, nu una practicată subteran. O cauză a fost lipsa accesului la literatură: primară (articole științifice), secundară (articole științifice de sinteză) și cărți (monografii științifice). De aici obsesia pentru a prezenta abordări moderne, aspecte moderne, pe măsura ce mai reușeai să faci rost de o sursă valoroasă, care îți oferea un avantaj competitiv în fața celorlalți.

A altă cauză a fost eludarea diferenței dintre cărți științifice și manuale. Manualele nu sunt cărți științifice, nu reprezintă cunoaștere științifică, ci numai facilitează în diferite strategii de abordare accesul la cunoașterea științifică. Miza lor este una didactică, conținuturile sunt simplificate, cunoașterea selectată adesea veche. Manualele oferă o imagine distorsionată și defazată în timp față de frontul actual al cunoașterii. Într-o lume în care cărțile științifice erau atât de dificil de scris, fiind la îndemâna puținilor de încredere care puteau circula și putea comanda literatură, însăși noțiunea de carte științifică devenise ceva exotic.

Motorul acestei situații a fost poate nevoia politică a unei mentalități sociale omogene, care urma să fie asigurată de educație în științe. Diversitate de idei și gândirea critică necesare procesului metodologic al științei nu puteau fi agreate public. Cărțile de știință nu pot fi la unison și oneste intelectual în același timp. Ca rezultat, manualele au fost ridicate la rang de cărți, de produse intelectuale științifice, de forme materiale ale gândirii, iar publicul românesc a fost îndoctrinat prin ele timp de decenii. Piața omogenizării minții oamenilor a fost una lucrativă pentru multă lume.

Cum vom scrie manuale de acum încolo

Atunci și acum nu înseamnă altceva decât treizeci de ani, care poate vor fi urmați de alte câteva decenii. Este un atunci și acum la scara istoriei. Azi statul mizează pe alte valori pentru a asigura o mentalitate socială omogenă, cele ale democrației liberale. Nu mai există o cerere publică de manuale uniforme, nu se mai plătesc, nu se mai îmbogățește nimeni din ele, sunt numai suport pentru mici pași de carieră. Diferența majoră dintre cărți și manuale s-a instituționalizat la toate scările, pe hârtie, dar efectele acestei recunoașteri întârzie să se propage la nivel operațional, al efortului efectiv al profesorilor. Accesul la literatură este și el ieftin din perspectiva profesorilor, pentru că statul plătește milioane de euro prin biblioteci universitare, institute și universități ca să cumpere serviciile bibliotecilor electronice și editurilor de prestigiu. Ce mai lipsește?

Lipsesc cunoașterea tacită, know-how-ul, cum se scriu astfel de manuale altfel decât din trei una. În mod paradoxal, putem învăța ceva de la puținii autorii din comunism care aveau poziții privilegiate și puteau scrie așa ceva și să aibă venituri serioase din asta.

• Citește analiza integrală pe Edupedu.ro

Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București.