Home » Articole » UPDATE Dezvăluirea ProInfrastructura: Una dintre firmele din asocierea care a câștigat contractul de lucrări la Centura Metropolitană spune că n-a participat la licitație. Reclamă un fals grosolan și spune că a informat DNA și autoritățile de la Bruxelles

UPDATE Dezvăluirea ProInfrastructura: Una dintre firmele din asocierea care a câștigat contractul de lucrări la Centura Metropolitană spune că n-a participat la licitație. Reclamă un fals grosolan și spune că a informat DNA și autoritățile de la Bruxelles

8001
UPDATE Dezvăluirea ProInfrastructura: Una dintre firmele din asocierea care a câștigat contractul de lucrări la Centura Metropolitană spune că n-a participat la licitație. Reclamă un fals grosolan și spune că a informat DNA și autoritățile de la Bruxelles
sursa foto: Facebook/Centura Metropolitana Cluj
Ascultă articolul

Primăria Cluj Napoca a suspendat contractul de lucrări pentru centura Metropolitană a municipiului, fără însă să ofere informații clare privind motivul din spatele acestei decizii, singura informație expusă public fiind aceea că „firmele care au câștigat lucrarea ar avea o dispută juridică”. De altfel, chiar înainte să se ajungă la decizia suspendării, primarul Boc a cerut în Consiliul Local să i se aprobe o hotărâre prin care să angajeze servicii juridice externe, anticipând astfel că se va ajunge la etapa suspendării lucrărilor. Asociația ProInfrastructură iese acum cu o dezvăluire șocantă, respectiv faptul că una dintre firmele din asocierea care a câștigat contractul de lucrări nu ar fi participat de fapt la licitație. Mai mult, conform documentului expus de ProInfrastructura, firma respectivă a notificat încă din septembrie, 2025, atât Primăria Cluj Napoca cât și Ministerul Transporturilor că nu a participat la licitație în această asociere: DIMEX 2000 COMPANY SRL și INTEGRAL INŽENJERING A.D. LAKTASI. Informația nu a fost însă dezvăluită de Primăria Cluj Napoca, măsura de suspendare a contractului fiind luată doar în ianuarie, 2026.

- articolul continuă mai jos -

Portivit ProInfrastructa, firma Integral Inženjerin (din Bosnia) a transmis că e victima unei fraude prin falsificarea documentelor depuse de românii de la Dimex, liderii asocierii care a avut singura ofertă la licitația pentru lucrările la centura Metropolitana Cluj. „Ați citit bine. După cum vedeți în comunicatul de mai jos, o persoană necunoscută și neautorizată de către Integral Inženjering a trimis o documentație falsificată și ulterior a semnat un contract în vederea participării companiei bosniace în asocierea condusă de Dimex”, arată ProInfrastructra.

Cei de la Integral Inženjering și-ar fi dat seama că sunt victima unui fals în septembrie 2025 când au verificat datele lor în portalul SEAP românesc și au descoperit că erau parțial eronate. Ei au notificat și Primăria lui Emil Boc dar și DNA și autoritățile de la Bruxelles (având în vedere că e vorba de un contract finanțat din fonduri UE).

„Ne transmit că nu au semnat niciun fel de acord de asociere cu Dimex sau un alt angajament care să-i implice în vreun fel în procedura de achiziție publică derulată de primaru Emil Boc, fiindcă nu au dorit și au refuzat explicit acest lucru în octombrie 2024. Vedeți șirul evenimentelor în comunicatul atașat. Trezindu-se în asociere fără voia lor, în octombrie 2025 bosniacii ajung la DNA și, fiind un proiect cu finanțare europeană, au notificat și autoritățile de la Bruxelles. Mai mult, aparent situația a degenerat și, în urma presiunilor și amenințărilor, cei de la Integral Inženjering s-au adresat atât poliției române cât și celei din țara lor de origine”, precizează ProInfrastructura, cu mențiunea că de când asociația monitorizăm infrastructura de transport, „un astfel de fals grosolan este o premieră”.

doc1 centura metropolitana cluj

Doc centura metropolitana cluj

sursa foto: ProInfrastructra

„În lumina unor astfel de informații, în măsura în care ele sunt confirmate de procurorii de caz, singura soluție ca proiectul să meargă înainte este rezilierea de urgență a contractului, preluarea sa de către CNAIR sau CNIR și relansarea licitației. Orice altceva este o formă de fugă de răspundere sau amânare care va bloca pe termen nelimitat derularea investiției. În rest, nu suntem în măsură să ne substituim justiției române dar putem spune atât: cei vinovați trebuie să suporte rigorile legii penale iar în ceea ce îi privește pe domnul Boc și membrii administrației sale care au evaluat oferta Dimex și nu au găsit nimic în neregulă cu ea trebuie să aflăm dacă vorbim de incompetență CRASĂ sau complicitate penală”, precizează ProInfrastructura. Până la publicarea acestui text Primăria Cluj Napoca n-a emis încă un punct de vedere.

UPDAT 05.02.2026, ora 09:00

Într-o reacție transmisă ulterior prin intermediul Compartimentului mass media, Primăria Cluj-Napoca respinge acuzațiile de mușamalizare a licitației și arată că decizia de suspendare a contractului a fost luată în baza prevederilor contractuale, care stabilesc răspunderea solidară a membrilor asocierii și caracterul neopozabil al înțelegerilor interne dintre aceștia, informează ActualdeCluj.ro

Primăria Cluj-Napoca mai arată că procedura de achiziție a fost derulată cu respectarea tuturor condițiilor legale, sub monitorizarea ANAP, de o comisie de evaluare cu experți cooptați, iar raportul procedurii a primit aviz conform necondiționat. De asemenea, contractul ar fi fost semnat doar după o confirmare expresă din partea Comisiei Europene privind respectarea pașilor legali.

În ce privește reacția firmei DIMEX, care este liderul asocierii care a câștigat licitația, sunt invocate clauze de confidențialitate: „Vă informăm că, în acest moment, contractul la care faceți referire conține clauze exprese de confidențialitate care limitează în mod clar posibilitatea noastră de a furniza informații publice privind stadiul detaliat al documentațiilor, derularea contractuală, eventuale dificultăți întâmpinate sau aspecte de natură juridică apărute pe parcursul implementării”, a transmis firma Dimex.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole