Detalii tehnice importante. Diferența dintre starea de urgență și starea de alertă

În România, situaţia de urgenţă este definită de O.U.G. nr. 1/2014 privind măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi de completare a O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ca fiind un eveniment excepţional, fără caracter militar, care ameninţa viaţa persoanei, mediul înconjurător, valorile de natură materială şi culturală, pentru revenirea la starea iniţială fiind necesare măsuri imediate resurse şi o concepţie unitară de acţiune.

Pe timpul desfăşurării situaţiilor de urgenţă se pot dispune măsuri, conform necesităților:

• înştiinţarea populaţiei civile din aria pericolului;
• declararea stării de alertă în cazul existenţei unui pericol iminent;
• evacuare persoanelor din zonele de risc sau cele afectate;
• intervenţia forţelor specializare pentru contracararea efectelor devastatoare;
• solicitarea, precum şi acordarea de asistentă internaţională;
• instituirea stării de urgenţă, conform legii.

Astfel, se pot distinge două stări excepţionale care pot fi activate în situaţii specifice: starea de alertă şi starea de urgenţă.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

Pe de o parte, starea de alertă reprezintă aplicarea imediată a planurilor şi măsurilor de acţiune ce urmăresc prevenirea şi avertizarea populaţiei, precum şi reducerea sau eliminarea efectelor situaţiei de urgenţă. Aceasta se declară, în funcţie de aria afectată, la nivel național, regional, județean sau local.

Declararea stării de alertă se face pe baza unui ordin sau a unei hotărâri care trebuie să cuprindă: bază legală, perioada şi aria de aplicare, măsurile dispuse, precum şi obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici aferente situaţiei invocate. Măsurile dispuse pot cuprinde şi restrângerea unuia sau mai multor drepturi şi libertăţi dintre cele ce urmează: dreptul la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul la proprietate privată şi dreptul la protecţie socială.

Pe de altă parte, starea de urgenţă se instituie atunci când, într-un stat, este pusă în pericol securitatea naţională, ordinea publică și în situaţia producerii unor dezastre naturale ori accidente care prin amploarea şi gravitatea lor, pot constitui calamitaţi publice.

În cazul stării de urgenţă, legea precizează numai drepturile sau libertăţile fundamentale care nu pot fi îngrădite prin măsurile ce se iau şi care se află în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acestor situaţii.

Exercitarea unor drepturi poate fi restrânsă numai pentru asigurarea securităţii naţionale, a ordinii publice, minimizarea efectelor unor calamităţi naturale ori dezastre, pe timpul stării de urgenţă fiind interzise următoarele:

• limitări, prin folosirea orcăror măsuri sau mijloace, ale dreptului la viaţă;
• tortura şi pedepsele inumane sau degradante;
• condamnările pentru infracţiuni care nu sunt prevăzute astfel;
• restrângeri privind liberul acces la justiţie.
• Instituirea stării de urgenţă poate atrage cu sine şi transferul unor atribuţii de la autoritatile civile la cele militare, îndeosebi cele legate de menţinerea climatului de ordine şi siguranţa publică; autorităţile civile vor continua să-şi exercite celelalte atribuţii netransferate.

Starea de urgenţă este instituită de Preşedintele României  pentru cel mult 30 de zile, prin decret contrasemnat de prim-ministru şi publicat în Monitorul Oficial. Ulterior, preşedintele are obligaţia de a solicita Parlamentului încuviinţarea măsurii aplicate în termen de cel mult 5 zile de la instituire. Refuzul Parlamentului este urmat de revocarea decretului preşedintelui şi de încetarea măsurilor dispuse.

Decretul care marchează instituirea stării de urgenţă trebuie să cuprindă: motivele care au stat la baza instituirii stării, zona şi perioada de aplicabilitate, drepturile şi libertăţile care se restrâng, precum şi autorităţile militare şi civile desemnate să execute prevederile actului şi competenţa acestora.

Concluzie

Situaţiile de urgenţă pot determina declararea stării de alertă şi instituirea stării de urgenţă. Pe durata celor două stări se pot întreprinde măsuri care să restrângă unele drepturi sau libertăţi. În cazul stării de alertă legea prevede în mod expres drepturile sau libertăţile fundamentale care pot fi restrânse, pe când în cazul stării de urgenţă, legea menţionează drepturile şi libertăţile fundamentale care nu pot fi restrânse prin măsurile întreprinse pentru prevenirea şi gestionarea crizelor.

Notă: Cornel Alexandru Burlui este ofițer specialist în cadrul Direcției de Logistică a Inspectoratului General al Poliției Române. Este membru al Centrului de Analiză Integrată și Management Teritorial, Universitatea din București