Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
“La început de an școlar sunt martora a zeci de stiluri de adaptare a copiilor înapoi la școală sau în primele zile de grădiniță. Copiii pot fi anxioși, nesiguri, temători, vehemenți, timizi, plângăcioși, furioși, neîncrezători”, scrie Oana Moraru, pedagog și fondator de școală privată.
Într-un text despre “nevoia părinților de a eticheta rațional stările emoționale ale copiilor”, Oana Moraru subliniază următoarele: “‘De ce plângi, mami? Nu mi-ai promis? Nu am vorbit acasă? Ce s-a întâmplat?’ – sunt întrebări care îl invită pe cel mic să își ia în tragic trăirea, să o îngroașe, să o aducă în existență ca pe ceva real, periculos, existent ca atare și predispus oricând să atace”.
Tăiat frunză la câini, experți cu experienta fără o ora la catedra, cursuri la. Materii inventate, asta doresc acești tovarăși…..
Parintii fac lucruri mult mai rele decat atat, altfel cum se explica pleiada de beizadele psihopate si sociopate din Romania?
Iar a apărut marea „expertă?
La vechea scoala, rezultate zero, prin rezultate înțelegând note bune la evaluare macar, cu 8-10 copii in clasa.
Pe propriul copil l-a băgat inttr-o clasa specială intensiva, fraierilor le spune că, vai Doamne, nu trebuie sa alerge după asa ceva.
Asta-vara a racolat niste învățători de la un alt colegiu privat. „Racolat” e cuvantul decent pentru ce s-a intamplat.
Acum, noua scoala functioneaza in baza a ce?
Vorbesti ca slugile PSD care saboteaza invatamantul privat.
Nu orice scoala privată înseamnă calitate. Nu orice lucru mediatizat inseamna calitate.
Probabil ca va fi propusă ministru , in urmatorii ani. In acest moment, spune ce vor sa audă parintii, după ani de experimente pesediste.
„Slugile PSD”, după cum știm, nu au nicio treaba cu educatia. N-au avut-o niciodata.