Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii au descins, vineri dimineață, în Gorj, într-o anchetă privind pe polițistul Adrian Nedelea, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, conform surselor G4Media.
Polițistul este acuzat de fals intelectual, instigare la fals, uz de fals și fals în declarații privind autorizarea unor lucrări efectuate la imobilul polițistului, eliberarea unor documente ilegale respectiv fals în declarația de avere, conform surselor citate.
Conform declarației de avere completată în iunie 2024, Nedelea are două autoturisme BMW X3, un teren intravilan de 690 mp cumpărat în 2017 în Târgu Jiu, o casă de locuit de 200 mp în Târgu Jiu, construită în 2022, un credit de 110.000 lei contractat în 2023 și scadent în 2028 și ar fi primit un cadou de 30.000 de la Emilia Nedelea, iar soția lui a primit un ”ajutor părintesc” de 13.000 de euro. În privința veniturilor, soții Nedelea au împreună aproape 180.000 lei / an (în medie 15.000 lei lunar), obținuți de la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și OTP Bank, unde lucrează soția polițistului. Consultă declarația de avere aici.
Polițistul Nedelea este cel care, printre altele, a clasat dosarul în care angajații Direcției pentru Agricutură Județeană Gorj îl acuzau pe șeful lor, Valentin Priporeanu, de mai multe nereguli pe care le-ar fi comis în programul cunoscut generic ca ”Tomata”. G4Media a scris despre acest caz aici.
Priporeanu era acuzat de tentativă la obținerea ilegală de fonduri, fals intelectual și obținere ilegală de fonduri în cadrul programului de susținere a producției de tomate și a producătorilor locali, iar angajații îl acuză pe polițist că nu a efectuat, de fapt, cercetări în dosar înainte să-l claseze.
Șeful DAJ Gorj a fost reclamat de angajați inclusiv la Ministerul Agriculturii, care i-au semnalat ministrului Agriculturii Florin Barbu, încă din august 2023, mai multe aspecte pe care le considerau în neregulă în dosarele de plăți în cadrul ”Tomata”.
Primele nereguli sesizate Ministerului Agriculturii datează, însă, din aprilie 2020, atunci când un grup de șase angajați a semnat o sesizare către ministrul Adrian Oros în care au semnalat, între altele:
Angajații susțin că în pofida plângerilor repetate, Ministerul Agriculturii nu a anchetat situația semnalată, iar sesizarea instituțiilor ”este degeaba”.
În replică, ministerul condus de Florin Barbu a declarat, la solicitarea G4Media de a transmite un punct de vedere, că în ultimii trei ani au fost primite mai multe sesizări referitoare la activitatea lui Valentin Priporeanu, însă acestea au fost transmise ”de către aceleași persoane”. Citește mai multe detalii aici.