Home » Articole » Deputații au adoptat proiectul privind instituirea unui registru național automatizat cu persoanele care au comis infracţiuni sexuale

Deputații au adoptat proiectul privind instituirea unui registru național automatizat cu persoanele care au comis infracţiuni sexuale

Deputații au adoptat proiectul privind instituirea unui registru național automatizat cu persoanele care au comis infracţiuni sexuale
Protest fata de posibila eliberare a unuia dintre cei 7 violatori din judetul Vaslui, in Cluj-Napoca, sambata, 9 iunie 2018. Inquam Photos / Manases Sandor
Ascultă articolul

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 216 voturi „pentru” şi o abţinere, iniţiativa legislativă care permite identificarea rapidă, prin intermediul Registrului naţional automatizat, a persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.

Proiectul prevede instituirea Registrului naţional automatizat cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale, de hărţuire sau asupra minorilor, în scopul prevenirii şi combaterii acestor fapte.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, proiectul stipulează păstrarea unei evidenţe a persoanelor fizice sancţionate, condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal ori administrativ, conform Codului penal, şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale.

„În scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor”, se arată în textul adoptat.

Potrivit actului normativ, nu se înscriu în acest registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.

Registrul se constituie ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Conform iniţiativei legislative, persoanele înscrise în registru au obligaţia de a anunţa, în prealabil, organul de poliţie pe raza căruia domiciliază, dar nu mai târziu de trei luni. Organele de poliţie trebuie să organizeze verificări la domiciliul persoanelor înscrise în registru, nu mai târziu de trei luni. Fotografierea persoanei înscrise în registru se face anual sau cu ocazia constatării schimbării înfăţişării persoanei.

Deputatul Oana Bîzgan, iniţiator al proiectului, a precizat că iniţiativa se referă la persoane care au comis violuri sau acte de natură sexuală împotriva minorilor şi care au fost condamnate.

„A fost nevoie de includerea acestui proiect pentru că avem nevoie de informare şi de prevenţie. 70% dintre persoanele care au astfel de condamnare şi ispăşesc pedeapsa repetă fapta de obicei în primul an după eliberare”, şi-a motivat ea iniţiativa.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Foto: Protest față de posibila eliberare a unuia dintre cei 7 violatori din județul Vaslui, în Cluj-Napoca, sâmbătă, 9 iunie 2018. Sursa: Inquam Photos / Manases Sandor
Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole