G4Media.ro

Depozit de petrol, distrus de bombardamentele rusești la Dnipro, în estul Ucrainei…

Sursa foto: Telegram/ SPRAVDI

Depozit de petrol, distrus de bombardamentele rusești la Dnipro, în estul Ucrainei / Oficial regional: „Inamicul vizează cu cinism ţinte civile. Nu existau soldaţi ucraineni la obiectivul” vizat de ruși

Un depozit de petrol din apropierea oraşului Dnipro, în estul Ucrainei, a fost bombardat şi distrus de către armata rusă în noaptea de marţi şi miercuri, fără să provoace victime, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de AFP, preluată de Agerpres.

„A fost o noapte dificilă. Inamicul a atacat pe cale aeriană şi a lovit un depozit de petrol şi o uzină de prelucrare. Depozitul este distrus, iar un incendiu puternic a cuprins uzina”, a declarat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, pe contul său Telegram.

„Din fericire, nu sunt răniţi”, a precizat el, indicând după aceea că „incendiul a fost stins de către pompieri” care „au luptat cu flăcările mai bine de opt ore”.

Mikola Lukaşuk, şeful consiliului regional din Dnipropetrovsk, a precizat că bombardamentul armatei ruse a avut loc „marţi seara târziu” la Novomoskovsk, 25 km nord-est de Dnipro.

„Inamicul vizează cu cinism ţinte civile”, a deplâns Lukaşuk, potrivit căruia „nu existau soldaţi ucraineni la obiectivul” vizat de armata rusă.

Oraş industrial cu un milion de locuitori, Dnipro este traversat de Nipru, fluviul care separă estul Ucrainei de restul ţării.

Sursa foto: Telegram/ SPRAVDI

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...