
Departamentul Sănătăţii condus de Robert F. Kennedy jr. renunţă la finanţarea dezvoltării vaccinurilor cu tehnologia ARNm / Decizia afectează 22 de proiecte în valoare de aproape 500 de milioane de dolari
Departamentul Sănătăţii şi Serviciilor Sociale (HHS) din SUA, condus de Robert F. Kennedy jr., văzut ca un sceptic al vaccinurilor, a anunţat marţi că va renunţa la activităţile de dezvoltare a vaccinului cu ARN mesager (ARNm) în cadrul unităţii sale de cercetare biomedicală, relatează Reuters, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Unitatea, denumită Autoritatea pentru Cercetare şi Dezvoltare Biomedicală Avansată, ajută companiile să dezvolte produse medicale pentru a face faţă ameninţărilor la adresa sănătăţii publice şi a furnizat, de asemenea, miliarde de dolari pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în timpul pandemiei.
HHS a declarat că dimunarea activităţii include anularea unui contract acordat companiei Moderna pentru dezvoltarea în stadiu avansat a vaccinului său împotriva gripei aviare pentru oameni şi pentru dreptul de a achiziţiona vaccinurile, o măsură anunţată pentru prima dată în luna mai.
Agenţia de sănătate din SUA a declarat că respinge sau anulează, de asemenea, mai multe cereri de ofertă prealabile, inclusiv propuneri de la Pfizer, Sanofi Pasteur, CSL Seqirus, Gritstone şi altele.
În total, această decizie afectează 22 de proiecte în valoare de aproape 500 de milioane de dolari, a declarat agenţia.
HHS a precizat că decizia vine în urma unei revizuiri cuprinzătoare a investiţiilor legate de ARNm iniţiate în timpul stării de urgenţă în sănătatea publică legată de pandemia de COVID-19.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.