Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanții American Councils România anunță că programul FLEX suspendă recrutările de tineri liceeni pentru bursele din anul 2026-2027, care ar fi trebuit să înceapă în august anul acesta. Motivul suspendării ar fi „constrângerile de resurse, se precizează în mesajul scurt. Programul FLEX este un program de burse finanțat de Departamentul de Stat prin care se oferea posibilitatea liceenilor să petreacă un an școlar în licee americane și să fie găzduiți de câte o familie americană, anul fiind apoi echivalat în România.
Programul se desfășoară de mai mulți ani în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării din România.
„Din păcate, din cauza constrângerilor de resurse, nu va exista nicio recrutare în România în 2025 pentru anul de program 2026-2027”, scrie în mesajul publicat pe Facebook.
Articolul integral pe Edupedu.ro