G4Media.ro

Declinul dramatic al Wish, primul „Temu”, lansat în Vest / Compania evaluată…

Sursa foto: captură de ecran din magazinul virtual Google Play

Declinul dramatic al Wish, primul „Temu”, lansat în Vest / Compania evaluată cândva la 14 miliarde de dolari, vândută pentru doar 173 de milioane

ContextLogic, prima companie care a venit cu conceptul de produse foarte ieftine oferite prin intermediul unei aplicații – Wish -, a fost vândută pentru 173 de milioane de dolari gigantului asiatic Qoo10, transmite The Information.

Tranzacția arată declinul dramatic al companiei americane, care a fost evaluată cândva la 14 miliarde de dolari, după ce a fost listată pe bursă în 2020.

Wish livra bunuri electronice, haine sau accesorii direct din China către clienți din America de Nord și Europa, la prețuri foarte competitive. Afacerea nu a fost, însă, niciodată profitabilă. Unul dintre cei doi fondatori, Piotr Szulczewski, este un fost angajat al Google.

Ideea a fost preluată de competitori cu susținere financiară mai solidă, precum Temu și Shein. Aceste companii înregistrează, de asemenea, pierderi nete în fiecare an. Firma de management Sanford C. Bernstein estima, în octombrie 2023, că Temu va încheia anul cu pierderi de 3,56 miliarde de dolari, la vânzări de 13 miliarde de dolari.

Strategia aplicată de Temu și Shein – prețuri mici pentru a crește într-un ritm accelerat – este cunoscută sub numele de „loss leader”.

Qoo10, cunoscută în trecut ca GMarket, este o companie de comerț electronic din sud-estul Asiei care operează în Singapore, China, Malaezia, Indonezia și Hong Kong.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...