Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Camera Deputaților a votat miercuri, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege care le interzice persoanelor condamnate penal să candideze pentru funcția de președinte al statului.
„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, condițiile prevăzute de art. 37 din Constituția României, republicată, pentru a fi alese sau care au fost alese anterior de două ori ca președinte al României. Nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, se arată în propunerea legislativă.
Excepție fac persoanele condamnate și care au fost reabilitate.
Potrivit expunerii de motive, „propunerea legislativă vine în întâmpinarea dorinței legitime a cetățenilor României de a fi reprezentați de persoane fără probleme penale și astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupției”.
Proiectul legislativ modificarea Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României. Proiectul a trecut deja de Senat și, pentru a intra în vigoare, mai e nevoie să fie promulgată de președintele Iohannis. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)
Dar de ce nu si la parlament ?
Pentru cine, de exemplu, s-a uitat la stare politica a Rusiei sau Belarus ar fi putut sa constate ca toti opozantii s-au ales cu cate o condamnare pentru frauda fiscala (cum ar fi Navalnai) declaratii care incalca legea terorismului (opozitia din Belarus) si asa mai departe. Si astea sunt condamnari penale
Dictatura? Nu inteleg, comparam rusia cu Romania? Unui posibil candidat la presedintie nu i se poate „inscena” ceva?
De ce nu pentru orice funcție publică?
apa de ploaie, orice post public va trebuii sa aibe aceasta conditie!
400 de trântori au votat ceea ce-ți poate spune și un copil de 4 ani.
Normal ar fi Curtea Constituțională și Avocatul Poporului să ia atitudine.
Cine??? Pai aia sunt plătiți regește sa NU ia atitudine.
Avem 2-3 referendumuri .. doar presul nu poate fi penal restul pot ca doar din penali este facut USL2.o impreuna cu aripile udmr/aur !
Avem 2-3 referendumuri .. degeaba !? doar presul nu poate fi penal restul pot ca doar din penali este facut USL2.o impreuna cu aripile udmr/aur !!
Atentie la reanilitatii pesede !? Gen Nastase .. pana cum era „ a suferit o condamnare penala“ . Totul pt USL se pre ca e deviza Iohaneasca !
*reabilitatii
asa, deci numai hotii condamnati au interdictie, ceilalti pot candida linistiti
În textul de lege există o gaură imensă: „Nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”
Corect era ”Nu pot candida persoanele care anterior datei depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”
Orice avocat bun poate „exploata” această greșală. „La data depunerii candidaturii” înseamnă exact în acea zi, iar ca să primești chiar atunci o condamnare, e domeniul SF. Nu am studii juridice, dar cred că e clar…