Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În această săptămână, debitul Dunării va fi în creștere la intrarea în țară, până la valoarea de 2.600 de metri cubi pe secundă, anunță Agenția de presă Rador.
Cu toate acestea, se arată în prognoza publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul fluviului rămâne sub media multianuală a lunii august, care este de 4.300 de metri cubi pe secundă.
De asemenea, de marți, pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi în general în creștere, mai ales marți și miercuri, ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă prognozate și a propagării acestora.