G4Media.ro

De luni intră în vigoare „locurile albastre de parcare” din București/ 200…

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

De luni intră în vigoare „locurile albastre de parcare” din București/ 200 de lei amendă și blocarea autovehiculelor pentru cei care nu plătesc parcarea/ Tarifele pe zone

Conducătorii auto riscă sancţiuni de 200 lei pe zi şi blocarea autovehiculelor, începând de luni, 15 august, dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente, transmite Agerpres.

Mai exact, este vorba despre un regulament aprobat de Consiliul General al Capitalei în anul 2019 şi care vizează locurile de parcare trasate cu albastru pe domeniul public. Tariful se achită doar pe durata zilei.

„Un comportament civilizat în parcările municipale vă fereşte de sancţiuni. Va rugăm să parcaţi regulamentar şi să achitaţi anticipat serviciul public de parcare. Din 15 august nerespectarea acestor reguli atrage riscul aplicării unei sancţiuni de 200 lei/zi şi imobilizarea autovehiculului până la stingerea obligaţiei de plată. Fiţi responsabili! Parcaţi legal şi evitaţi sancţionarea”, transmite Compania Municipală Parking Bucureşti, pe pagina sa de internet.

Potrivit aceleiaşi surse, contravaloarea locului parcat poate fi achitată şi prin aplicaţia „Parking Bucureşti”. Aceasta poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play.

„Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne, însă, valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.”, informează compania.

Aplicaţia este utilă şi in găsirea în cel mai scurt timp a parcajelor din apropierea destinaţiei alese şi a locurilor libere.

Astfel, tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:

– 10 lei/oră, în zona 0;
– 5 lei/oră în zona 1;
– 2,5 lei/oră în zona 2.

Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care posedă autoturisme şi au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului . Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeaşi cu cea din buletin.

Riveranii pot beneficia de abonamente, cu sau fără rezervare.

Fără rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia):
– 200 de lei/lună în zona 0;
– 100 lei/lună în zona 1;
– 80 de lei/lună în zona 2.

Cu rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare, cu rezervarea acestuia, în intervalul 0.00-24.00):
– 900 lei/lună în zona 0;
– 700 de lei/lună în zona 1;
– 400 de lei/lună în zona 2.

Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. De exemplu:

– pentru zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
– pentru zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;
– pentru zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.

Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an, iar tarifele sunt cu aproximativ 33% mai mari decât în cazul persoanelor fizice.

Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.

Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat că din 15 august vor fi amendaţi toţi cei care parchează pe aşa-numitele „locurile albastre” din zona centrală a Capitalei şi nu plătesc, iar dacă problema persistă, vor fi blocate roţile autovehiculelor.

El a menţionat că în oraşele occidentale banii colectaţi din taxele de parcare reprezintă 7-8% din bugetul local, dar că această situaţie nu este valabilă şi în Bucureşti, estimările pentru primul an fiind de circa 10 milioane de lei colectaţi din aceste taxe.

„Nu ăsta este scopul (de a strânge bani din parcări – n.r.). Scopul este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti, de a stimula oamenii să folosească transportul public, de a avea, implicit, un mediu mai curat”, a subliniat Nicuşor Dan, pe 8 august, la postul B1 TV.

Edilul general a adăugat că nu este normal ca în unele zone să existe parcări cu plată goale şi trotuare în apropiere pline cu maşini, în aceste situaţii Poliţia Capitalei şi Poliţia Locală urmând să ia măsuri.

Primarul a mai spus că parcările „la bordură” vor fi în continuare gratuite, acolo unde există semnul care arată că parcarea este permisă, municipalitatea având intenţia de a extinde zona cu „parcări albastre” şi pe o serie de străzi adiacente zonei centrale a Bucureştiului.

La rândul său, viceprimarul Stelian Bujduveanu preciza la începutul lunii că regulamentul de parcare ce se va aplica din 15 august restabileşte ordinea în Bucureşti, iar obiectivul principal al acestei iniţiative este să elibereze domeniul public de maşini parcate neregulamentar.

„Astăzi avem 12.190 de locuri de parcare în zona centrală. În fiecare lună, numărul acestor locuri de parcare va creşte cu câteva sute. Până anul viitor estimăm un număr de 30.000 de locuri de parcare în zona centrală, în interiorul inelului central de circulaţie”, a punctat Stelian Bujduveanu.

Totodată, Nicuşor Dan a anunţat că, începând din 16 august, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jurul Primăriei.

„Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al Primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marţi, toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor avea statut de ‘parcări albastre’ şi vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine doreşte. Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marţi vizează ‘parcări albastre’. Nu vor exista modificări la ‘parcările albe’, parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)”, a scris edilul, vineri, pe Facebook.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a precizat că este vorba despre peste 150 de locuri de parcare din jurul Primăriei Capitalei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

  1. Plicusor își cere dijma!

  2. Misto parcari !!!! Tragem cateva linii de vopsea albastra pe strada si percepem taxa. Asa arata incompetenta. Nicusor nu e singur. Asa sunt toti primarii din tara asta. Nu vor sa construiasca parcari adevarate, fiindca chiar costa bani si ca sa-ti scoti banii bagati intr-o parcare dureaza cativa ani buni. Asa tragem niste dare de vopsea pe carosabil si o numim parcare. La fel si cu pistele de bicicleta. Tragem cateva dare de vopsea pe trotuar si o numim pista de bicicleta.

    • „Asa sunt toti primarii din tara asta. Nu vor sa construiasca parcari adevarate…”

      Fals. In zona centrala a Bucurestiului avem cateva parcari subterane care stau mai mult goale. De ce? Pentru ca soferii bucuresteni s-a invatat sa parcheze unde ii taie capul.

      Pentru restul bucurestenilor masura e foarte buna: vom mai putea merge pe trotuare fara sa facem slalom printre masini…

    • Unde ai vazut tu parcari goale mestere „au” in Centru? Eu parchez in parcarea de sub platoul de la universitate si situatia e cam asa: la primul nivel de regula e plin, 2-3 locuri libere si alea din cauza erorilor de senzor, nivelul intermediar cam 75% plin, nivelul cel mai de jos sunt suficiente locuri libere. Pretul e 10 lei pe ora si daca depasesti cu 1 min mai platesti o ora. Deci unde sunt parcarile alea goale, ca eu parchez in cea mai scumpa si e 75%-80% plina?

    • Asa sunt parcarile marcate pe strazi peste tot in Europa. Ce ai vrea sa iti faca? Acoperis, pentru fiecare?

  3. auuuuuu SI EU UNDE parchezzzzz

  4. Nu și-au luat USR-iștii tainul!

    • perfect! inseamna, dupa logic ta, ca in toate capitalele europene e plin de usr-isti primari :))))))))))))))

    • Ai normă de la rețeaua uslamisto-aurolacă să ataci USR-ul? De ce nu este vinovat Soroș sau Bill Gates pentru noile reguli privind parcarea?

    • Nicușor ca orice usr-ist a sărit în altă barcă dar el reprezintă pentru români USR. Adică hoție, violență și incompetență.

    • Da Ionuț, USR este de vina ca voi coruptii USL jefuiti Romania si poporul Roma de 33 de ani!

      USR a vândut fabricile și uzinele, nu PSD si PNL!

      USR a vândut resursele tarii sinpandurile,nu PSD!

      USR fura banii contribuabililor, nu PSD!

      Am inteles, slug oiule de corupti!

  5. Daca e scump Bucurestiul va puteti muta la Craiova, va da si concert cu Paris bonus!

  6. Nu este nevoie să se mute, postacul mihai este deja în Rusia, slujind cu mândrie cocina ortodoxo-comunistă.

  7. Saracii habar nu au că Nicușor a fost sprijinit de PNL. Vai de voi, sunteți înapoiați rău, updtatati-va și voi!

  8. @Mihai, nu stiu ce sa zic, dar ai observat ca toti cei gasiti de ANAF la controlul averilor ca au ascuns veniturile si nu au platit impozite de milioane de lei erau din mediul privat??!! Stai linistit ca cei care fac bani in privat si conduc Mercedes, BMW au bani de parcare, ii baga pe firma. Tu, daca oi fi vreun muncitor necalificat in constructii (dupa cum scrii), mergi cu metroul

  9. Ce credeți că o să facă USR dacă pune mâna pe putere? Pune taxe și impozite ca să plătească datoriile față de interlopii lui Câine și cine o mai fi!

  10. Sunteti plini de ba$ini pe aici. Nici nu stiu daca are rost sa port un dialog cu voi, pareti spalati pe cap, pe interior. In nicio tara civilizata nu se vopsesc cu albastru strazile din zone rezidentiale si se re-branduiesc parcari. De asemenea din banii de parcari se fac venituri pentru baietii destepti in tarile astea civilizate din vest? Cum se vor rezerva locurile astea de parcare marcate cu albastru pe strada de astia cu abonamente cu rezervare? Se transforma bucurestiul in parcariada sau cum? Fiecare isi instaleaza stalpisorul si iese cu maceta la tine dupa ce a dat 400 lei pe luna pe locul lui de parcare? Asta e civilizatie? Unde ati vazut asa ceva, ca sunt curios? Apa calda si caldura nu fac parte din civilizatie, doar taxa de parcare? In ce sens vor fi determinati ghertoii sa nu mai parcheze in locuri nepermise din cauza taxei de parcare? Cum se elibereaza trotuarele daca avem taxe de parcare? Astea cu renunta lumea la masini sunt vise umede, eu zic sa iesiti din adolescenta, ca aveti 40 de ani si inca va trimite mamicutza voastra pachete cu mancare. In europa de vest sunt 1000 de masini la 1000 de locuitori, in bucuresti deocamdata doar 600. Deci o sa mai creasca. Taxa asta e o taxa a baietilor destepti care vor face multi bani. Si cam atat, bucurestenii vor injura si se vor descurca, mai vorbim peste 3 ani. Taxa de parcare pt parcarile amenajate e ok. Taxa de parcare in cartiere, pe strazile dintre blocuri e o tampenie si o sa vedem multe stiri de ora 5 din cauza ei. Daca voi numiti asta civilizatie, ok.

    • Ciocumic, fa o excursie in Italia, si apoi sa vorbesti. Parcarile la ei au trei culori: albe – adica gratuite, galbene – pentru ci cu dizabilitati si ALBASTRE – cu plata intre anumite ore. Acum ai inteles?

    • In primul rand daca e gratis toata lumea o sa isi tina carutele in fata blocului si o spun din experienta. In S6 au fost ridicate masinile parasite. E plina de praf ti-o ridica.
      Trebuiesc taxe pe parcari si pe masini ca sa te gandesti de 2 ori daca merita sa tii o masina in fata blocului, daca nu renteaza nu iti iei masina. Sa nu zic de cei care au 2-3 masini.
      Civilizatia nu vine decat cu amenzi si taxe mari. Nu ne convine dar altfel nu se poate.

  11. Se vede că sunt comentatori care au omis să citească textul pe care îl comentează.

    Cu tarife diferite, taxarea aberantă se va aplica pe întreg teritoriul Bucureștiului.

    Or, se pare că unii nu știu că numărul mașinilor din București, deși puține în comparație cu alte capitale din statele civilizate din Vest, este de 5 (cinci) ori mai mare decât numărul locurilor de parcare.

    Pur și simplu, este imposibil să parchezi în conformitate cu regulamentul doamnei Fifi. Că domnia-sa l-a adoptat.

  12. amenzile pă cocălarii care parcheaza pă trotuare si ranga pă chioscurile spagarilor la mafie….nu merge fara bici cu primitivii si hotii …💪💪💪💪N😎😎😎😎😎D💪💪💪💪💪

  13. Nicușor scumpește de n ori tot ce tine de primărie și zice că a intrat în rândul țărilor civilizate ! Dar peste tot e aceeași mizerie orientală sau mai rău !
    Ce s-a ales de STB cu prețul dublat la bilete ? E tot așa sau mai rău !
    Am înțeles că, daca va da drumul la noile tramvaie, va face 12 lei biletul, „ca-n vest”, că deh, suntem bogați și avem de unde plăti !
    Nicusor n-a fost în viața lui pe nicăieri, altfel ar fi aflat că asemenea preturi aberante nu exista nicăieri, nici la tramvaie, nici la parcări !
    Cred că, până la urmă o să-l ia lumea la bătaie, și pe el și pe consilierii care au aprobat asemenea aberații !
    Iar cu liniile CFR in camp, îi sugerez sa se duca prin marile capitale și să vadă cam cum și pe ce traseu se proiectează linii de tren și pe ce trasee, și o să afle că pe nicăieri trenurile suburbane nu circula in zone nelocuite, pentru că lumea nu are chef sa se plimbe, ci vrea sa ajungă de la A la B in timpul cel mai scurt !

    • Cu taxele astea mari, dispar ghertoii din Bucuresti, raman cei care produc, restul la mamuca la tara. Si asa sunt o gramada care nu au buletin de Bucuresti, vor loc de parcare sa isi faca mutare si taxe de Bucuresti. Il votez cu 2 maini!

  14. Nicușor închiriază 5 mp de strada la preț de garsoniera și speră să scoată prețul unui metru patrat de teren închiriat în 6 luni de zile !
    Specula, că nu se poate numi altfel, specula azi cu locurile de parcare, mâine cu apa caldă și căldura, poimâine cu pâinea, rușine de un asemenea primar care se da cinstit și corect, când colo jupoaie cetățenii cum poate mai bine !
    Nu prea înțeleg ce rol are poliția, le trage cetățenilor și câte o mamă de bătaie, sau e trimisa pe teren doar pentru intimidare ?

  15. Saraciilor! Mars acasa!

  16. 1) Problema cu parcarile albastre a aparut ca urmare a unei hotarari a Consiliului General din 2019 ! Repet, 2019 !
    2) Nu s-a urmarit rezolvarea problemei parcarilor ci strangerea de bani de pe spinarea soferilor.
    3) Taxa se adauga la impozitul pe autoturism, asigurare RCA, Rovinieta, accize enorme la combustibil.
    4) Daca s-ar fi dorit rezolvarea parcarii autoturismelor, ar fi trebuit inceput cu o masura prin care institutiile publice, dar si agentii economici (privati sau nu), sa renunte la a mai da masini de serviciu la tot felul da angajati. In acest fel s-ar reduce parcul de vehicule din Capitala in mod substantial
    5) Angajatii ,primariilor mai ales, sa fie incurajati sa vina la serviciu cu mijloacele de transport in comun. In acest fel ar simti pe pielea lor „beneficiile” inghesuielii, caldurii, transpiratiei si a asteptatului in statie zeci de minute.
    6) Nimeni nu vorbeste despre cu ce costuri si unde isi va parca masina personala un bucurestean in conditiile in care in Capitala sunt sunt inmatriculete 1,2 … 1,4 milioane de vehicule iar locurile de parcare de resedinta sunt de 4…6 ori mai putine. Parca s-ar vrea, ca pe vremea lui Ceausescu, invrajbirea celor fara masina cu posesorii de autoturisme proprietate personala.

  17. Știe cineva – concret, unde / cum se plătesc parcările lunare ?