Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Din 1 septembrie, părinții care sunt în concediu de acomodare sau concediu de creștere și îngrijire copil vor beneficia în continuare de calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, dar vor primi mai puțini bani ca până acum, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit noilor prevederi din Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan, începând cu 1 august 2025, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cuantum de 10% este reținută direct la sursă de către plătitorul de venit – adică agențiile teritoriale de plăți și inspecție socială, pentru indemnizația de creștere copil, sau angajatorul, pentru concediul de acomodare.
„Calitatea de asigurat se menține în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru cele 127.054 de persoane aflate în prezent în aceste forme de concediu, fără să fie necesare demersuri suplimentare din partea beneficiarilor”, precizează CNAS în comunicat.
Menționăm că îndemnizația și concediul de creștere copil de 2 ani, plus stimulentul de inserție, sunt singurele măsuri constante de combatere a declinului demografic pe care le ia și pe care le-a luat Guvernul României în ultimii 20 de ani.
Datele Institutului Național de Statistică, analizate de Edupedu.ro, arată că anul trecut în România s-au născut 148.916 copii, în scădere cu circa 15.000 față de anul 2023. Este cea mai mică valoare a numărului de nou-născuți din istoria României, din 1918 până în prezent, conmform seriilor istorice de date puse la dispoziție de INS.Nici pe primele 5 luni din 2025, datele nu arată o îmbunătățire, ci o scădere și mai mare. Doar 54.604 nou-născuți, față de 63.000 în aceeași perioadă a anului trecut sau peste 68.000 în 2023.
Eu nu cred că Bolojan ori cineva din jurul lui va face așa ceva. De așa ceva nu s-a atins nici Boc, a limitat ceva pe la 8.000 lei parca dar nu a ciupit din banii bebelușilor.
Nici Ciolacul nu a făcut așa ceva, deși pornise și asta ceva cu concediile și a retras pt bebeluși și bolnavi de cancer.
Dacă e va aplica aceasta prevedere, mă jur, mă jur că Bolojan va avea în mine un contestat exact cum a avut Dragnea și ordonanța lui 13., MĂ JUR!
Nu ai cum sa iei de la bebeluși într-o țară cu așa natalitate, într-o țară în care 80% din mamele gravide ori cu bebeluși pt un om deștept au votat iar apoi sa vii să dai o smetie acestor mame și pruncilor lor. E un gest de eroina nașterea unui copil in aceasta țară cu Ciolaci și Stănești cu Ciuci și Humbra și apoi să nu-ți scoți pălăria în fața acestui public, ba mai mult să-l jignești atât de ofensator.
Că un suveranist neștiutor de limba română voi riposta atât în piața publică și ne vom aduna și din online vom face gloata mare și fizic.
Și pe vremea lui Boc s-ar găsit o mămică cu vreo 3 copii de i-a pus la punct, inclusiv în acele vremuri la nivel mondial crunte.
De ce să nu plătească ? Bebelușii până la 2-3 ani merg cel mai des la medic. De pensionari ne e milă, de cei cu salarii mici ne e milă, de școlari și studenți ne e milă, … dar cineva trebuie să plătească, banii nu pică din cer.
Asta e cea mai tâmpită chestie din toate măsurile lui Bolojan!
Sper că nu făceau românii bebeluși pentru ăia 10% 🙂
@halal alex:
Ai grija sa nu te multiplici !
Stupida asociere intre natalitate si indemnizatie. Ar trebui ca plata acesteia da fie obligatorie pentru toata lumea.
Plata sa fie obligatorie,dar serviciile nu,asa i?
Să facă Bolojan copii 😅
Lasa ca luam 100 000 de migranți gata de munca anul viitor, pe salariul minim. Copiii sunt pagubosi, nu ii putem impozita, părinții cer drepturi, copiii alocații, sănătate și învățământ gratuit.