G4Media.ro

De ce sistemul RO Alert nu a trimis avertizare de cutremur: Riscul…

De ce sistemul RO Alert nu a trimis avertizare de cutremur: Riscul de a induce panică este foarte mare

Raed Arafat, secretar de stat și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a explicat duminică dimineața că sistemul RO Alert nu a fost programat să transmită alerte de cutremur deoarece riscul de a induce panică în rândul populației este unul foarte mare.

„În primul rând, este foarte greu de prezis. Chiar dacă vine o informare cu 10 secunde înainte, riscul de a induce panică este foarte mare. Din cauza aceasta, nu putem să îl folosim astfel, deși avem planuri în viitor, însă doar după ce identificăm partea de folosire a populației, care nu trebuie să intre în panică și să fugă pe scări sau la lift”, a explicat Raed Arafat la Digi 24.

Șeful DSU a subliniat că țările în care se trimit astfel de alerte, se fac exerciții de pregătire a populației de ani de zile.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) precizează că Sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări în cazul seismelor, anterior declanşării acestora.

„În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarele de urgenţă)”, a precizat IGSU.

Portalul www.ro-alert.ro dedicat informării populaţiei privind sistemul de avertizare-alarmare în situaţii de urgenţă a fost lansat, de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne, în data de 15 septembrie.

Un cutremur de 5,8 de grade a avut în România în noaptea de sâmbătă spre duminică, înainte de trecerea la ora de iarnă, la ora 3.38, anunță Institutul de Fizică a Pământului. Cutremurul, raportat inițial la magnitudinea de 5,7, s-a resimțit la București și în alte orașe. Nu există la această ora informații despre eventuale pagube sau victime. Seismul a fost urmat de o replică de 3,1 (detalii aici).

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

28 comentarii

  1. Un sistem complet inutil – din start ( asa cum a fost conceput) ! Afirmatii false (ptr. ca exista evident semnale care preced cu minute bune producerea unui cutremur major – sunt lucruri dovedite stiintific) care denota ignoranta si incompetenta celor care le fac (caracteristice factorilor responsabili si cu atributii in mai toate domeniile din zoua de astazi) !

    • Minti ca o mazeta ruseasca. Nu exista semne care prevestesc un cutremur cu minute bune inainte, altfel stiau toti de ele. Se pare ca doar postacii rusi stiti de ele…

    • Badulescule, tu esti?
      Iar incepi cu sistemul tau care prevede cutremurele cu PATRU ORE INAINTE ???

      Nu exista semnale care preced cutremurele cu minute inainte. Exista unda seismica, ce poate fi citita on momentul producerii ei, si poate fi trimis un semnal catre anumite obiective, de genul centrale electrice, gaze etc, pentru oprirea alimentarii si prevenirea altor accidente.
      Iar intervalul de timp in care unde ajunge din Vrancea pana in Bucuresti, de exemplu, este de vreo 20-30 de secunde. Timpul este total nefolositor alarmarii populatiei, deoarece va crea panica, iar in urma imbulzelii pe scari vor fi sigur victime, chiar daca seismul nu ar fi produs niciuna. Astea sunt lucruri dovedite stiintific!
      Comentariul tau, la fel cu al golanului ala de Badulescu, denota ignoranta si incompetenta. Iar daca ala doar mintea cu seninatate, ca doar e politician, tu ar trebui sa fii acuzat de tentativa de omor, din motivul pe care ti l-am scris mai sus.

    • De acord, RO-ALERT e complet inutil. Probabil cineva apropiat PSD vroia sa faca niste bani cu statul.

      Chiar vreti sa cred ca PSD da doi bani pe populatie? Nici vorba, ii trateaza ca pe vite!

  2. Un sistem complet inutil – din start ( asa cum a fost conceput) ! Afirmatii false (ptr. ca exista evident semnale care preced cu minute bune producerea unui cutremur major – sunt lucruri dovedite stiintific) care denota ignoranta si incompetenta celor care le fac (caracteristice factorilor responsabili si cu atributii in mai toate domeniile din ziua de astazi) !

  3. Romani, dormiti linistiti, Arafat va vegheaza!
    Dupa ce ca n-am mai inchis un ochi dupa cutremur, apare mimoza ASTA de Arafat sa ne explice de inutilitatea sistemului RO Alert, dupa atatea exercitii, reclame, exercitii absolut pierdere de vreme, bani aruncati, dar nu chiar degeaba, cineva si-a mai umflat buzunarele cu crearea acestui sistem ce in final s-a dovedit ca e un mare ,,fas,,!

    • @Ana : Are planuri mari cu sistemul ca sa-l foloseasca in viitor, spune cel care nu a fost capabil ca sa aduca macar un spital mobil in fata la Colectiv !

      Arafat, cel caruia nu i-a reusit nicio mare operatiune de salvare pe care a coordonat-o el , nici in munti, nici pe apa

      PS. De ce am avea incredere in el ?

    • Susu prietene,
      Sa nu uitam nici de marile ,,succesuri,, ale lui Arafat&CO la tragedia din Muntii Apuseni!
      Ps. Vezi ca ti-am raspuns la articolul anterior, ala cu ,,cutremur de 5,8 grade…,,! Citeste te rog.

    • Ana Maria, n-ai priceput nimic din sistemul asta.
      Nu se pot prezice cutremurele cu minute bune inainte, asa cum zice Mihai de mai sus, sau chiar cu patru ore inainte, asa cum zice golanul ala chel de viceprimar. Senzorii din Vrancea pot simti cutremurul aproape imediat dupa producerea lui, si pot transmite informatii catre anumite obiective: trenuri de mare viteza, metrou, centrala nucleara de la Cernavoda, etc. Pricepi ce incerc sa zic aici? NU populatiei!
      De ce asta? Pentru ca intervalul de timp parcurs de unda seismica de la epicentru pana in Bucuresti este de vreo 20-30 de secunde. In 30 de secunde, un om proaspat trezit din somn, n-are timp decat sa se arunce pe geam sau iasa buluc pe scari, sa se calce in picioare si eventual sa cada cu tot cu scarile. Adu-ti aminte de Toma Caragiu.
      Pe de alta parte, in 30 de secunde, un tren poate fi oprit in siguranta. O centrala atomica poate fi pusa in siguranta, alimentarea cu gaze, curent electric, poate fi oprita etc. De-asta nu se anunta populatia cu 30 de secunde inainte, ci doar institutiile.
      Asta referitor la cutremure.

      Referitor la Ro-Alert. Sistemul poate avertiza populatia cu mai mult timp inainte ca urmeaza o ploaie de cod rosu, rafale de vant puternice sau ger. Asta se poate face, asta se intentioneaza sa se faca. E o diferenta imensa intre un cod portocaliu de vant si un cutremur. Ro-Alert n-a fost gandit niciodata sa avertizeze INAINTE de cutremur.

      Nu mai perpetuati toate prostiile, cu „de unde are Arafat numarul meu de telefon sa-mi trimita mesaje”. Este un sistem diferit, nu pe baza SMS-ului, ci pe CB (cell broadcast). Informati-va, si dupa aia comentati.

    • @Mihai (altul):
      O certi de pomana pe @Ana Maria. Cea care ti-a atras dorinta de a explica este @Ana, dar in fond asta are mai putina importanta. Ceea ce este important este ca insusi Raed Arahat este cel care a balmajit explicatiile incurcandu-i astfel pe unii !

      PS. Aproape ca nu glumesc cand iti spun ca lui ar trebui sa-i explici cum stau lucrurile, pt ca pe viitor daca simte ca trebuie sa vorbeasca, apai sa comunice clar si corect.

      PPS. O zi buna !

    • Da, imi cer scuze, comentariul era destinat Anei, nu Anei Maria. Am presupus ca-s una si aceeasi persoana. Greseala mea.
      Dar explicatia mea ramane valida, in conditiile in care o gramada mare de oameni au inteles ca prin Ro-Alert vor fi anuntati cu trei zile inainte cand va veni cutremurul, cand o sa scada francul elvetian si cand se vor alinia astrele pentru a juca la pacanele.

      Eu personal nu l-am auzit pe Arafat spunand ca Ro-Alert va prezice cutremurele. Daca asa e cazul, atunci isi merita injuraturile.
      Dar daca el n-a zis niciodata chestia asta, ci doar de avertizari de conditii meteo si alte asemenea ce pot fi prevazute, atentie NU CUTREMURE!, atunci comentariile de aici prin care Ro-Alert e injurat sunt absolut degeaba.

      Cred c-am putea sa gandim si noi, nu doar sa luam de bun ce ni se serveste la tembelizoare cu polonicul…

  4. „Sistemul RO-ALERT, nu este menit sa transmita alerte inainte de cutremur CI ULTERIOR” (subl. m.) spune HN ca ar fi declarat Arafat in dimineata asta la Digi 24 !!!!

    PS. Halal „alerta” !

  5. Susu amice,
    Scriu acest coment a 3a oara sper sa nu apara de 3 ori! Fata de ce ai scris tu, adaug si eu ,,succesurile,, lui Arafat la tragedia din Muntii Apuseni,,!
    Ps. Vezi radpunsul meu la art. despre cutremur de mai jos!

  6. Ar trebui ca aceste comentarii sa-i fie transmise lui Arafat.

  7. Dar g4m de ce nu a anuntat ca vine cutremurul?

  8. La 10 minute dupa un cutremur de 7 grade, Ro-Alert o sa-mi confirme ca sunt deja sub daramaturi, o sa imi transmita scurt ce trebuia sa fac pt a nu ajunge acolo si o sa ma incurajeze frenetic sa nu-mi pierd speranta.
    Bravo Arafat, bun baiat!

    • Nu exista (si aparent nu este posibil) un sistem care sa prevada un cutremur. Nu ai cum sa fii anuntat INAINTE ca acesta sa aiba loc. Doar daca esti mai departe de epicentru sa primesti o notificare cu cateva secunde inainte.
      „An earthquake warning system is a system of accelerometers, seismometers, communication, computers, and alarms that is devised for regional notification of a substantial earthquake while it is in progress.”

    • NU EXISTA un sistem care sa poata prezice cutremurele cu indeajuns de mult timp in avans incat sa poata fi avertizata populatia. Chestia asta se invata in clasa a cincea! Fizica!
      Sistemul Ro-Alert a fost proiectat pentru a da informatii populatiei, dupa un eveniment, despre locurile sigure si actiunile ce trebuiesc luate! Despre locurile unde sunt spitale, de exemplu, sau alimente… Sau poate avertiza populatia, dar despre ceva previzibil, de genul vreunei tornade, ger napraznic sau inundatii.

      Nu e Raed Arafat de vina ca nu stiti sa ganditi cu capul vostru!

  9. Nu exista (si aparent nu este posibil) un sistem care sa prevada un cutremur. Nu ai cum sa fii anuntat INAINTE ca acesta sa aiba loc. Doar daca esti mai departe de epicentru sa primesti o notificare cu cateva secunde inainte.
    „An earthquake warning system is a system of accelerometers, seismometers, communication, computers, and alarms that is devised for regional notification of a substantial earthquake while it is in progress.”

  10. @Mihai C.
    Dacă ar exista (prin absurd) un sistem de avertizare din timp, ar face mai mult rău decât bine prin însăși panica pe care o crează. Asta pot să înțeleg… Ce nu pot să înțeleg, este de ce Ro-Alert nu a fost conceput în așa fel încât după un cutremur serios că ăla de azi-noapte sa ofere imediat informații macar despre magnitudine&epicentru , precum și un gen de mesaje care să liniștească populația. Oamenilor le-ar fi fost mai ușor dacă li se comunica faptul că la DSU nu s-au raportat victime sau pagube, iar departamentul s-ar fi făcut mai util daca le reamintea oamenilor ce au de făcut la un cutremur mai serios.
    Mesajele s-ar fi „prins” mai ușor de creierele oamenilor într-un astfel de context, când receptivitatea e maximă.
    La cat a timp după zgâlțâiala de azi-noapte, DSU posta pe pagina de Facebook instrucțiunile in caz de cutremur. Lăudabil, dar până la un punct . De ce? Pt că omul NU fuge la calculator sau la tv când simte pericolul, ci pune mana direct pe telefon…

  11. Mai Arafate, am ajuns sa nu te mai suport, deja imi creste tensiunea cand te vad!

  12. Muriti linistiti, RO-ARFAT privegheaza.

  13. Cu fiecare eveniment petrecut, Arahat se dovedește un impostor.

  14. asa-zisul sistem ro alert este „decit” o alta hotie marca arafat.

  15. Din cate stiu eu. nu prea ai cum sa stii cand vine marele cutremur asa ca populatia e la mana sortii. Cand incepe zbatiala, abia daca apuci sa-ti faci cruce daramite sa mai citesti RO-ALERT.
    Dar, daca totusi ar fi posibil, am o intrebare: Ce face sistemul daca cad retelele de telefonie mobila? Cui mai foloseste acest RO-ALERT?

  16. Poate ca administratorii RO-ALERT ar trebui sa tina cont (cu marea, indispensabila si mult repetata mentiune „la cererea populatiei”) de parerile romanilor, si sa trimita astfel de mesaje in timpul cel mai sscurt de la producerea seismelor (de orice grad, chiar). Atunci sigur vor fi rromani care ii vor blama pentru panica indusa unei societati egocentriste, needucate si cu un simt social ce tinde spre 0.
    Ar mai scapa tara asta de niste bucuresteni…