De ce condiționarea călătoriilor nu este o noutate. Care au fost primele „certificate verzi”

Suntem pe final de an, al doilea de pandemie. Unele state au decis adoptarea așa-numitelor certificate digitale pentru atestarea faptului că o persoană este vaccinată. Certificatele oferă anumite beneficii, cum ar fi dreptul la călătorie. România a refuzat, cel puțin deocamdată, să adopte legea Certificatului Verde la presiunea unui segment al populației care se opune vehement.

Dar aceste certificate nu sunt nicidecum o noutate care ar încălca drepturile constituționale. În alte perioade ale istoriei, anumite țări le-au utilizat atunci când lumea se confrunta cu alte pandemii. În privința variolei, de exemplu, vom afla ce eforturi uriașe s-au făcut pentru a opri răspândirea.

Conceptul de a oferi o dovadă a imunizării datează încă din anul 1796, de la dezvoltarea primului vaccin cunoscut în istorie, vaccinul împotriva variolei dezvoltat de medicul britanic Edward Jenner. Potrivit arhivelor istorice din Marea Britanie, pelerinii erau obligați să prezinte documente care să ateste că sunt vaccinați.

Există dovezi că cei care intrau în Pandharpur în India Britanică sau cei care mergeau la Mecca nu puteau să o facă decât dacă prezentau un certificat de vaccinare împotriva variolei. Politica de certificare a vaccinului a fost adoptată la scară largă în secolul al XIX-lea. Publicația El Paso păstrează în arhive mai multe relatări că toți călătorii care intră în Statele Unite ale Americii sunt obligați să arate, fie un „certificat de vaccinare, o cicatrice pe braț sau urme ale bolii care să indice că au supraviețuit bolii.”

Într-un interviu acordat Indianexpress.com, profesorul de istorie Sanjoy Bhattacharya de la Universitatea din York spune că nevoia de a oferi o dovadă a vaccinării s-a intensificat după ce au apărut zborurile comerciale în secolul XX. Până atunci oamenii infectați puteau călători foarte ușor în alte țări riscând să infecteze comunități întregi. Astfel, verificarea de certificare a vaccinării a fost impusă înainte de călătorie cu izolarea forțată în aeroporturi a oricăror pasageri care prezentau documente false.”

Verificarea de certificate de vaccinare apare denumită în Regulamentul Internațional Sanitar adoptat de țările membre în Organizația Mondială a Sănătății în 1951. Leagea a permis tuturor statelor membre să solicite dovada unei vaccinări ca condiție de intrare.

În timp ce acum febra galbenă este singura boală specificată în regulament, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ca anumite țări cu risc ridicat să le solicite călătorilor să certificate de vaccinare pentru bolile din care populația nu a fost inoculată suficient.

De exemplu, vizitatorilor din Pakistan și Afganistan li se recomandă să se vaccineze împotriva Poliomielitei înainte de a călători, din cauza prevalenței bolii din aceste regiuni.

Deocamdată, OMS-ul nu se pronunță pentru adoptarea pașaportelor de vaccinare împotriva Covid-19.

Chinezii și variola

În secolul al XVII-lea medicii din China au realizat o pudră cu componente din variolă care ulterior era trasă pe nas. În felul acesta s-a ajuns la concluzia că persoanele care se infectau, făceau o formă medie de boală. Ulterior, medicamentul s-a extins în toată Europa și în America.

Unii lideri au decretat ca o necesitate absolută medicamentul pentru anumite categorii de persoane. De exemplu, în timpul Războiului de Independență în 1777 generalul George Washington le-a cerut tuturor soldaților să fie inoculați împotriva variolei. Inocularea a devenit apoi o regulă de bază după primul vaccin cunoscut descoperit de Edward Jenner împotriva variolei.

Un prag important a fost atins în 1853, Anglia și Țara Galilor recomandându-le tuturor părinților să își vaccineze toți copiii.

Istoria vaccinului anti-variolă

Pe data de 14 mai 1796, Edward Jenner testează vaccinul contra variolei, pe James Phipps, fiul grădinarului său în vârstă de opt ani, bolnav de variolă, potrivit wikipedia. Încă de când era student la Medicină, a observat că pacienții care dezvoltau variola taurinelor (o maladie infecțioasă a vacilor caracterizată prin erupție cutanată și transmiterea la om) erau protejați împotriva variolei.

Prin urmare, l-a vaccinat pe James, fiind sănătos, cu puroi luat de la o persoană bolnavă de variola taurinelor (Sarah Nelmes, o lăptăreasă care s-a molipsit de la o vacă ) și, mai apoi, l-a infectat cu variolă, demonstrând că această persoană era protejată împotriva inoculării voluntare cu variolă.

Jenner a denumit variola taurinelor „Variolae vaccinae” (variola vacii), de aici derivând termenele de „vaccin” (de la cuvântul vacca din latină, însemnând vacă), care este substanța responsabilă cu transmiterea variolei taurinelor, și „vaccinare”, procesul utilizat pentru protejarea contra variolei.

Importanța descoperirii lui Jenner a fost recunoscută foarte repede și, în mai puțin de zece ani, vaccinarea arm-to-arm a început să fie utilizată în întreaga lume pentru protejarea împotriva variolei. Ulterior, în omagiul lui Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie dat întregii proceduri de protejare a subiecților de maladii prin inocularea unei substanțe externe.

Epidemia din SUA și certificatele de vaccinare

Timp de cinci ani, între 1899 și 1904 autoritățile din Statele Unite Ale Americii au confirmat peste 160.000 de cazuri de variolă, dar numărul persoanelor infectate ar fi fost de cinci ori mai mare. Pentru a încetini infectarea cu un potențial virus mortal s-a făcut o campanie națională pentru a încuraja oamenii să se vaccineze.

Tot atunci au apărut certificatele de vaccinare utilizate în anumite zone, unde numărul cazurilor era foarte mare. Pe baza lor, oamenii aveau acces la serviciu, elevii la școală, puteau călători cu trenul, cu autobusul sau să meargă la teatru, notează history.com.

Și vorbim de începutul secolului XX.

La fel ca în prezent și în urmă cu mai bine de 100 de ani s-au format grupuri care militau împotriva vaccinării. În America s-a ajuns la un moment dat să se traficheze certificatele de vaccinare, mulți anti-vacciniști prezentând dovezi false.

În multe cazuri, fiindcă documentele nu mai erau credibile, era chemată poliția, iar în fața polițistului persoana presupus vaccinată trebuia să-și arate cicatricea de la vaccin. Celebra publicație New York Times deschidea ziarul cu un titlu sugestiv la finalul anului 1904: Fraude cu Certificate de Vaccinare.

Jurnaliștii prezentau mai multe rapoarte din care reieșea o întregă escrocherie cu certificatele de vaccinare. În orașe precum New York sau Boston, unde erau depistate cele mai multe cazuri au apărut și cei mai mulți profitori. Cei care nu doreau să se vaccineze aveau, însă, nevoie de certificate pentru a avea acces la diverse servicii publice, precum cele amintite mai sus, astfel că, în schimbul unor sume de bani, primeau documente false.

Or, în anumite cazuri, își făceau rost, tot contra-cost, de documente medicale semnate de medici prin care se recomanda nevaccinarea din anumite cauze medicale. Lumea nu s-a schimbat prea mult, nu-i așa?