G4Media.ro

David Lidington, numărul 2 din Guvernul de la Londra, anunță că Marea…

David Lidington, numărul 2 din Guvernul de la Londra, anunță că Marea Britanie trebuie să organizeze alegeri europarlamentare

Regatul Unit va participa la 23 mai la alegerile europene, a anunţat marţi numărul doi în Guvernul britanic, David Lidington, înlăturând astfel întrebări despre organizarea scrutinului din cauza unor negocieri aflate în curs pe tema Brexitului, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Theresa May ar fi preferat să evite acest scenariu, însă negocieri cu opoziţia laburistă nu au permis, pentru moment, o ieşire din impas şi nu mai este suficient timp ca acordul retragerii din Uniunea Europeană (UE) să fie ratificat de Parlament.

”Este, din nefericire, imposibil să se încheie această procedură înaintea datei la care urmează să aibă loc alegerile” europene, a declarat Lidington, ministru de stat în Biroul Cabinetului, citat de News.ro.

”Noi ne vom dubla eforturile (…) pentru ca termenul, după alegeri, să fie cât mai scurt posibil. În mod ideal ne-ar plăcea ca noii aleşi europeni din Regatul Unit să nu îşi înceapă mandatul în Parlamentul European (PE)”, a adăugat vicepremierul.

Sesiunea inaugurală a noului Parlament European va avea loc la începutul lui iulie.

După ce au amânat prima oară data Brexitului de la 29 martie la 12 aprilie, şefii de stat şi de guverne din UE au convenit să-i acorde lui May o amânare ”flexibilă” a datei divorţului până la 31 octombrie, cu posibilitatea de a părăsi Uniunea imediat ce acordul retragerii este ratificat de Parlamentul britanic – dar şi cu obligaţia de a organiza alegeri europene la 23 mai dacă May nu-şi atinge obiectivul până atunci.

Theresa May a eşuat în trei rânduri să obţină ratificarea „Withdrawal Agreement” în Camera Comunelor.

Negocieri. Pe de altă parte, Guvernul conservator britanic şi opoziţia reiau marţi seara negocierile cu scopul de a încerca să iasă din impasul Brexitului în Parlament, relatează AFP, preluată de News.ro.

Acordul încheiat de Theresa may cu Bruxellesul a fost respins în trei rânduri la Westminster, ceea ce a condus la amânarea datei ieşirii regatului din Uniune, prevăzută iniţial la 29 martie.

După patru săptămâni de negocieri între Guvern şi Partidul Laburist, nu s-a înregistrat vreun progres şi nu se aşteaptă progrese nici marţi seara.

Theresa May le-a spus miniştrilor săi că rezultatul alegerilor municipale de săptămâna trecută – marcate de un recul clar al Partidului Conservator – subliniază necesitatea ieşirii din statu-quoul actual.

”Premierul a spus că, în absenţa unui acord cu opoziţia, alegătorii au vrut să transmită un mesaj clar. Ei cer ca cele două partide (conservator şi laburist) să meargă înainte cu Brexitul”, a declarat un purtător de cuvânt al lui May.

Nici conservatorii şi nici laburiştii nu vor să participe la alegerile auropene de la sfârşitul lunii, temându-se de o nouă sancţionare.

Theresa May l-a invitat duminică pe liderul laburist Jeremy Corbyn să tragă concluziile scorurilor slabe înregistrate de partidele conservator şi laburist în alegerile municipale de joi şi să încheie rapid un acord cu privire la Brexit.

Formaţiunea lui May a pierdut 1.332 de mandate în consiliile municipale.

Partidul Laburist a fost şi el sancţionat, însă într-o măsură mult mai mică – el a pierdut 81 de mandate.

Potrivit site-ului BuzzFeed, Guvernul le-a propus în weekend laburiştilor un ”aranjament vamal” care să permită o ”aliniere dinamică” a drepturilor muncitorilor britanici şi europeni, într-o încercare de a ajunge la un compromis.

Însă surse din cadrul Partidului Laburist au minimalizat importanţa acestor propuneri, mai arată News.ro.

Sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...