Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat un pachet de măsuri de sprijin pentru locuitori, în contextul scăderii puterii de cumpărare și al creșterii costurilor de trai. Edilul a invocat inflația și majorarea taxelor ca principale motive pentru intervenția autorităților locale, transmite MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, măsurile vizează atât suspendarea unei taxe locale, cât și acordarea unui sprijin financiar direct pentru carburant, destinat anumitor categorii de locuitori din Sectorul 4.
„Nu ne putem opri aici, tocmai pentru că puterea de cumpărare a scăzut cu aproximativ 30%. Inflația este de 10%. Taxele și impozitele au crescut, astfel încât pentru cetățenii Sectorului 4 am venit în întâmpinarea acestei situații extrem de delicate și extrem de grave cu încă două măsuri.
Prima măsură este aceea de suspendare a taxei de regenerare urbană în ceea ce privește termenul de la 1 aprilie, deci peste aproximativ 10 zile. Aceasta este una. Și a doua măsură este aceea de a veni în sprijinul oamenilor activ prin acordarea unui ajutor pe o perioadă de șase luni de zile, un ajutor on-off în cuantum de 200 de lei pentru carburant (n.r. ajutoarele de 200 de lei vor fi date o lună da, o lună nu).
Cui ne adresăm? Ne adresăm, în primul rând, locuitorilor Sectorului 4, celor care au domiciliu aici de mai mult de un an de zile. Ne adresăm celor care au un loc de muncă, pentru că este extrem de important să și-l mențină. Ne adresăm celor care dețin vehicule cu o capacitate cilindrică mai mică de 2000 de centimetri cubi și cu un venit pe membru de familie mai mic de 5000 de lei.
Acestea sunt măsurile pe care, în aceste situații, în semn de solidaritate, trebuie să le luăm pentru oameni, pentru că atât crearea de locuri de muncă, cât și susținerea acestora reprezintă o prioritate pentru oricare dintre noi”, a declarat primarul Sectorului 4.
Incepe PSD campania de pomeni?
Ce face dupa Paste cand benzina va fi 15 lei ca doar razboiul doar a inceput?
Alexia Brain
Cum ce face?! Va da 300 de lei, o lună da și două ba.
Și monosprâncenatul ne va spune că ne ajustează mai cu vreo 2-3 taxe în plus, numa’ reziliență s-avem! Hai, că rezistăm! Că altfel vin păcălicii ceilalți, nu?!
@Providentia Augustorum – Hai că doar tu înțelegi ce-ai scris acolo. Cine să reziste? Ce ajustări? Ce taxe, cine e ”monosprâncenatul” (bine, știu cine e, da’ am vrut să subliniez că direcția ta e clară și profund eronată) și care sunt ”păcălicii ceilalți”? Nu-i așa că vrei benzină cu un leu kilu’?
Chestia asta cu ajutor pentru benzină chiar mi se pare de porc… Dacă ai nevoie de ajutor, înseamnă că nu-ți ajung banii de niciunele nu dai bani pe benzină ci pe mâncare… la o adică te poți duce după mâncare, la piață, pe jos, nu cu mașina, zic.
Pai si cand s-a jurat preasfantul si preacuratul ca va face benzina un leu kilu (ca oricum o facea din apa), l-ati gonit cu pietre …
@Providentia Augustorum.
Doar tu te intelegi cu mintea ta daca ai ceva!
Piata va reactiona violent, Romania nu e pregatita de nimic, nicio strategie doar obositii asteapta pomana cu un leu litru!