G4Media.ro

Dan Barna: Scoaterea adresei din cartea de identitate are rolul să simplifice…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

Dan Barna: Scoaterea adresei din cartea de identitate are rolul să simplifice lucrurile. Nu înseamnă că dacă nu mai scrie adresa în buletin, oamenii nu mai plătesc taxe și impozite

Liderul USR, vicepremierul Dan Barna a explicat că dezbaterea privind scoaterea adresei de domiciliu din cartea de identitate este cât se poate de legitmă, având în vedere procentul semnificativ al persoanelor mobile. Să nu mai scrie o aresă în buletin simplifică lucrurile, nicidecum nu le complică, a spus Barna la Digi24.

„Ne aducem aminte, eterna poveste, chiar de când eram studenți. Că ne mutam de acasă și ne vedeam obligați să mergem cu cineva de mână ca să ne ia în spațiu pentru a avea adresa de domiciliu în buletin, sau fiza de flotant. Or, nu trebuie ca identitatea unei persoane să fie condiționată de o proprietate. S-ar debirocratiza mult lucrurile”, a explicat Dan Barna, subliniind că în Coaliție se va anliza această propunere în perioada următoare, mai cu seamă că începând din august ar urma să apară noile cărți de identitate cu cip-uri.

Sunt două categorii mari care vor avea beneficii directe de pe urma unei astfel de măsuri, persoanele defaaorizate care nu dețin în proprietate o locuință și care întâmpină dificultăți în obține acte de identitate, și persoanele dinamice, mobile, care călătoresc și muncesc și care sunt mereu în căutare de chirii.

„Dacă scoți chestiunea adresei, lucrurile devin mai puțin birocrcatice. (…) Nu însemană că dacă nu mai scrie adresa în buletin nu mai plătești taxe și impozite, sau utilități”, a precizat Barna, sugerând că plățile se fac oricum în baza unor contracte so conturi electronice, CNP-ul fiind singurul element prin care o persoană este identificată fără echivoc.

Chestionat de redactorul Digi24 despre teama oamenilor care percep o astel de măsură ca pe un pericol de a-și pierde proprietățile, Barna a spus:

„Acesta e o glumă, sper?!… Dovada proprietății nu e dată de o adresă din buletin, ci de actele de proprietate pe care le deține o persoană.  (…) Nu își pierde nimeni proprietățile pentru că nu mai scrie o adresă în buletin”.

Liderul USR a recunoscut că doar în privința alegerilor ar trebui modificat Codul Electoral, în cazul în care s-ar scoate adresa din buletin, însă a apreciat că în privința alegerilor legislative nu ar exista impedimente pentru că alegătorii ar putea vota mult mai ușor de oridunde. Pentru alegerile locale, însă, ar trebui găsit un sistem, iar înregistrare prealabilă a votanților ar putea fi o metodă, așa cum se practică și în alte țări, deși aceasta ar presupune multă birocrație.

„Noi am am prezentat argumentele noastre în coaliție, colegii au zis ca se gândesc. Sper să ajunegm la o înțelegere. Scoaterea adresei din cartea de identitate presupune modificarea unui singur act normativ. Sigur, pentru alegeri electorale sunt implicate modificări ale mai multor acte normative. Dar, oricum, și dezbaterea pe Codul Electoral trebuie să aibă loc cât de curând”, a conchis Dan Barna.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

67 comentarii

  1. Dumnezeule, acest om este incredibil de prost, scoate bâlbă după bâlbă. Urlă Dăncilă în el.

    • Omul a adus niște argumente, valide după părerea mea.
      Tu ce contraargumente ai?

    • Eu am un argument si nu contraargument:
      Barna este suspect de PROST si fura exact la psd pnl ( cautati la OIR alba iulia ) gasiti dosarul 🥴

    • Aanonim, crezi că avea cineva impresia că dacă nu mai figurează adresa în buletin, nu mai plătește taxe și impozite? Omul este hilar de prost. Mă repet, nu ai cum să scoți adresa din buletin în contextul în care digitalizarea în România este la pământ. Acea adresă din buletin îți este cerută în foarte multe operațiuni, nu stau să le enumăr. Propunerea lui Barna nu că ar simplifica lucrurile, le-ar complica cu consecințe destul de grave.

    • Nu discut despre om, dar ideea e foarte buna. Prea multa birocratie, prea mare efort pentru cetateanul activ.

    • poate nu prost, dar inadecvat …..
      si isi trage partidul in jos cu spor ….

      Lanseaza tot felul de dezbateri cu nult zgomot, antagonizeaza lumea, si nu au vreo finalitate or beneficiu.

      Cateva argumente:
      – Am exemplu SUA – mai toate actele au adresa, mai putin pasaportul
      – daca nu ai ID cu adresa (deja), trebuie sa aduci dovada adresei: la banca, la creditul pentru casa, la posta, la ambasade, etc.
      – presupunem ca am vedea toti beneficiile CI fara adresa ( viza de flotant e o ciudatenie cu implementare specific romaneasca) – nici nu m-ar mira ca a doua zi sa se introduca o alta carte de identitate cu adresa, pe care sa o prezinti unde iti trebuie adresa.
      Plus: sa stai la coada pentru noua carte de „adresa”, depunerea cererii online se face la etajul doi intre 9:35 si 11:25 (cu pauza de cafea), plata taxei in alta cladire din alt cartier, valabilitate limitata, reinnoire la 1,2-4 ani maximum ca vin noi alegeri, etc, etc ….

      Dar nici nu stiu de ce ma chinui sa aduc argumente – pentru o piatra aruncata in balta de Barna …. fara scop precis, si fara finalitate.

    • Nicule,tot tu o sa te plângi după ,așa că stai și linge-ti rănile după votarea PNL ului…aceeași mizerie,aceeași oameni,doar că au alta vesta….

    • Ai dreptate, ăștia care ți-au răspuns nu au înțeles.
      Ideea e că adresa din CI ar trebui să dispară în urma faptului că integrarea și digitalizarea autorităților (inclusiv a polițistului) a atins un grad foarte mare.
      În momentul în care un polițist te oprește undeva prin munți și poate să-ți afle adresa (dacă asta vrea) în 10 secunde numai pe baza CNP-ului, atunci da, putem discuta despre scoaterea adresei de pe CI, dar până atunci nu.

    • Nu zic ca Barna nu e gogosar de serie, dar aici are dreptate.
      A zis omul „fara zgarda”, toti nascutii si crescutii cu zgarda au sarit in sus ca de ce, ca ei asa stiu lumea si nu mai are politia cum sa le dea amenzi.

  2. Asta se intampla cand pui boul inaintea cacarului! De la Barna nu prea aveti vreo pretentie de inteligenta. Doar gargara pura.

  3. Un demn exponent al omului de yip nou, fauritor constient al societatii globaliste multilateral dezxoltate.

  4. Dan Barna – va pacaleste. Nu este nici ideea lui si nici hotararea lui.
    De la 1 noiembrie 2021 nu se va trece domiciliul in cartile de identitate europene.
    ca va place, sau nu va place.
    ca vreti, sau nu vreti.
    https://www.personalausweisportal.de/Webs/PA/DE/buergerinnen-und-buerger/eID-karte-der-EU-und-des-EWR/eid-karte-der-eu-und-des-ewr-node.html#:~:text=Sofern%20Sie%20keinen%20Wohnsitz%20in,Amt%20benannten%20deutschen%20Auslandsvertretungen%20m%C3%B6glich.

    • Ce spui tu nu are legatura cu link ul pus de tine. Acolo e vorba de un altfel de card, pt servicii IT pt nongermani. 🙄

    • Sa vedem ce zice legea europeana:

      „Die eID-Karte ist Eigentum der Bundesrepublik Deutschland.”

      Ups 😂.

      Si mai departe:

      „Die eID-Karte besitzt ein elektronisches Speicher- und Verarbeitungsmedium (Chip), auf dem folgende Daten gespeichert werden:
      1.Familienname und Geburtsname, Vornamen, Doktorgrad, Tag und Ort der Geburt, Anschrift; hat der Karteninhaber keine Wohnung in Deutschland, kann die Angabe „keine Wohnung in Deutschland“ eingetragen werden, Staatsangehörigkeit, Ordensname, Künstlername, Dokumentenart und letzter Tag der Gültigkeitsdauer.”

      Deci Anschrift, da? 🤣

  5. De unde toată această teamă, de fiecare dată când apare un articol cu Barna, n-am să ințeleg curând?! Mie omul imi pare absolut inofensiv și nu-l văd in stare să facă rău nici măcar unei muște, darămite să pună ca pe jar un intreg cuib de trolli…!

  6. Dan Barna – va pacaleste. Nu este nici ideea lui si nici hotararea lui.
    De la 1 noiembrie 2021 nu se va trece domiciliul in cartile de identitate europene.
    ca va place, sau nu va place.
    ca vreti, sau nu vreti.
    https://www.personalausweisportal.de/Webs/PA/DE/buergerinnen-und-buerger/eID-karte-der-EU-und-des-EWR/eid-karte-der-eu-und-des-ewr-node.html#:~:text=Sofern%20Sie%20keinen%20Wohnsitz%20in,Amt%20benannten%20deutschen%20Auslandsvertretungen%20m%C3%B6glich

    • esti varza. scrie in codul civil si de procedura civila ca adresa se trece pe buletin. asa ca lasa-ma cu ce ai gasit tu pe net. desi nu e o idee rea, consecintele sunt serioase cand vrei sa scoti adresa de acolo.

    • Cred ca lumea nu-si da seama ce inseamna aceasta: modificarea tuturor codurilor- civile, penale, de proceduri, unde seface referire fara echivoc la modul cum se face de exemplu o citatie- la adresa din actul de identitate! Asa ca Barna vorbeste ca sa creeze curenti de aer!

    • E grea judecata cu capul propriu (unii n-au, asta e).
      1. Nu ne da sa citim în germana, ca prea putini stiu.
      2. Stiu mai multe persoane traitoare în Germania care au venit sa se vaccineze în România, pentru ca regulile germane sunt faine, tocmai au primit înstiintari ca programarile pentru septembrie se amâna.
      3. Inscrierea copiilor la scoala se face dupa domiciliul parintilor. Daca acum diversi redusi mintal se zbat sa-si faca acte ca sa înscrie copiii la o scoala unde se fac ore în trei schimburi (si au fost desfiintate laboratoarele si o sala de sport, ca nu-i spatiu suficient), ce va urma când obligatia domiciliului va dispare?

  7. Legat de taxe si impozite ….

    Vreau sa platesc pentru servicii publice numai si numai atunci cind beneficiez de ele prin act de vointa .
    De 15 ani nu am accesat sistemul public de sanatate dar de platit contributii am platit pentru ca exista o lege tilhareasca . De exemplu .
    CFR Calatori ( dar si firmele private de transport feroviar de personae ) primesc subventii de la bugetul public . Vreau sa fie eliminate toate subventiile pentru transportul feroviar de persoane . Vreau sa platesc bilet intreg ( cost real ) numai si numai cind ma deplasez cu acest mijloc ( nu si in zilele , foarte multe la numar , in care nu il folosesc ).
    Si as putea continua cu alte si alte exemple …..

    • ok. Inteleg asta. Dar ce are de-a face cu adresa din buletin???

    • Nu are nicio traba, dar eu sunt de partea lui Adi pentru eliminarea subventiilor nu doar pt CFR ci pentru orice entitate din Romania. As adauga ca eu sunt impotriva taxelor si impozitelor pentru orice tip de serviciu public. Vreau eliminare de taxe si de servicii.

  8. Pentru asa ceva trebuie multa educatie si un sistem sigur in dublura ca se pot cunoaste contravenientii, infractorii, in primul rand ei vor profita .
    Daca dvs va schimbati domiciliul trei ani sau 9 luni pe an din orasul x in satul y, veti fi urmarit pana la calende pentru neplata darilor, de ce ati fi crezut ca nu mai locuiti la adresa unde ati fost odata luat in evidenta? Martorii vor fi credibili?Sunt situatii diferite, toate legale, in care nu locuiesti in loc fix.
    Daca se va aplica un alt sistem de impunere, iau doar acest exemplu, e in ordine, nu-mi place sa ma plimb pe la autoritati, sa stau la coada, sa imi schimb CI, dar nu pare suficienta vorba asta a lui D.B.
    Nu va scriu in calitate de troll, luati-o cum doriti.

  9. Cine p l. M ești tu? Borno dăte n de oagăr impuțzit, pe soția ta o cheamă Olga ca pe volguța Vasilescu, mâncă-mi ați p l a de boszgori

    • Lasa omul, ca e lovit de soarta! Tu ai vazut cum arata aia? Te-ai trezi dimineata langa asa ceva? Asta ca sa nu intreb de altele de noapte…

    • Mă PSD-istule, da mare te mai crezi. Păcat că nu prea știi să vorbești. Tu ce părere ai de ce propune Barna? EU cred că ar fi o simplificare prea mare, care ar duce la o groază de încurcături în evidețele populației, și alergături inutile.

  10. Cine p l. M ești tu? Bor no dăte n de oagăr impuțzit, pe soția ta o cheamă Olga a ca pe volg uța Vas ilescu, mâncă-mi ați p l a de bosz gori

  11. Cine p l. M ești tu? Bor no dăte n de oagăr impuțzit, pe soția ta o cheamă Olga a ca pe volg uța Vas ilescu, mâncă-mi ați p l a de bosz gori

  12. Îi doresc naștere ușoară, oricum tu ca tată te as f U te n cour

  13. Dan Barna va pacaleste. Nu este nici ideea lui si nici hotararea lui.
    De la 1 noiembrie 2021 nu se va trece domiciliul in cartile de identitate europene.
    Ca va place, sau nu va place.
    Ca vreti, sau nu vreti.
    https://www.personalausweisportal.de/Webs/PA/DE/buergerinnen-und-buerger/eID-karte-der-EU-und-des-EWR/eid-karte-der-eu-und-des-ewr-node.html#:~:text=Sofern%20Sie%20keinen%20Wohnsitz%20in,Amt%20benannten%20deutschen%20Auslandsvertretungen%20m%C3%B6glich

  14. Barna, tre’sa modifici Codul Civil si Codul de procedura apoi. Unde te va cita nevasta-ta la divort? Cum intri, prima pe dreapta?! Cum naiba stii la ce instanta sa depui o actiune – cine are competenta teritoriala sa judece? Ai auzit de atributele de identificare ale persoanei? Ai auzit de dovada domiciliului – art.91 Cod civil?

    • Sau ar putea instanța să acceseze baza de date și să ia de-acolo adresa corespunzătoare CNP-ului, că ar fi și mai eficient așa decât să te bazezi pe fosta soție că e la curent cu domiciliul pârâtului.

      Instituțiile statului să-și facă treaba, că de-aia există CNP, de unde până unde vrei să-și știe adresa doi oameni care nu se mai suportă sau nu mai au încredere unul în altul.

      La ANAF sau la mefic cum se poate identificarea după CNP?

    • si cum treci adresa i n bazele de date??? lool
      de unde o iei sa o treci acolo? ca nu ii mai ai inregistrati nicaieri, fara ea pe buletin.
      pai identificarea dupa cnp se face cunoscand deja adresa. care adresa din buletin s-a introdus in baza aia mirifica de date. de unde crezi ca au luat-o??? din aer?
      exceptandu-i pe infractori la care e lesne de inteles ca nu vor adresa pe buletin, restul ce greata au cu ea?
      ce treaba au aia care nu se suporta cu adresa din buletin ca nu pricep????

    • in franta nu am buletin nici carte de sejur. votez la locale, adresa o justific cu o factra de lumina sau telefon fix. e foarte simplu. si oricum esti n baza de date a lor.
      E foarte usor de gasit o persoana daca vrei cu adevarat.

  15. Conform Regulamentului (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului, cartea de identitate emisă de orice stat membru al Uniunii trebuie sa respecte o serie de cerințe, printre care:

    – Datele biografice NU trebuie sa conțină neaparat adresa de domiciliu, ci cel cel puțin: numele, data nașterii, naționalitatea, o fotografie, semnătura, numărul cardului și data de valabilitate.
    – Cărțile de identitate trebuie să fie produse în format ID-1 și să conțină o zonă care poate fi citită de AI (Machine Readable Zone aka MRZ).

    Regulamentul se aplica din 21 August 2021, conform Art. 16.

    Scriam și ieri lucrul asta. Barna n-a venit cu vreo propunere originala și nici nu pare ca se documentează riguros pentru a integra ideea in povestea de ansamblu, plina de detalii tehnice și “progresiste”.

  16. Helou my friends 🤣🤣🤣

    Am citit o groază de comentarii mai sus, pe lângă subiect.

    Deci, cartea de identitate are menirea de a dovedi identitatea.
    Nume – prenume
    Data nasterii
    Locul nașterii
    Valabilitate de la până la
    Serie si nr document
    Date emitent

    In rest CNP si dimiciliu sa fie pe un card separat de domiciliu, care poate fi schimbat oricand e nevoie. Inclysiv. Cu includerea adresei de flotant.

    Ce e asa de greu de înțeles????

    Un buletin oe 10 ani si card de domiciliu separat care poate fi schimbat oricând

    • Aha – dar vezi ca Barna nu si-a dus ideea pana la capat…..

      Deci reducem birocratia prin introducerea unui nou card „de domiciliu”

      Mai ramane sa vedem unde se face cardul asta, cat de des trebuie schimbat (sa zicem la fiecare 2 ani), taxa cat si unde se plateste (banuiesc ca nu in acelasi loc ca CI), timbru fiscal de 10.73 RON, programul de lucru cu publicul 10:35-12:25 si pauzele de masa/cafea/sarbatori legale si sarbatori de weekend prelungit intre alte sarbatori, etc., etc., etc.

      Plus: autoritatile care cer acum CI+copie, sa ceara si card nou + copie, altfel te duci pana acasa si mai vii o data a doua zi.

    • @ Sandu (2)

      Cel mai mult imi place ideea de a umbla cu 2 acte oficiale dupa mine, pentru a dovedi cine sunt si pentru a dovedi unde domiciliez momentan.
      Imi pare bine ca cel putin dl. D.B. se simte implinit, a dat cu birocratia de pamant !

    • Cred ca nu ați citit declarația dlui. Barna: dansul spune ca nu este nevoie sa dovedești unde stai când îți faci/reînnoiește CI -ul, ci sa se facă înregistrare pe simpla declarație. Sa vezi atunci câte 50 de persoane autodeclarata intr-o garsoniera!!😀 CNP ul îți este dat la naștere, el te individualizează ca cetățean al unei tari. Ca sa știe cineva unde îți plătești taxele, unde ești arondat la carnet auto etc, ai nevoie de o adresa… care dupa dl. vicePM nu trebuie sa fie dovedita cu ceva. Mie nu mi se pare greu de aplicat, ci chiar periculoasa o astfel de destabilizare civică. Sa înțeleg cs dansului ii este Rușine sărate din Sibiu, e greu sa se înregistreze in București?! Chiarnu înțeleg care este problema?’ In nou cod electoral se va clarifica situația, însă “debirocratizare” prin introducerea unui document suplimentar este culmea debirocratizați!

  17. In mod normal, nu ai cum sa ai homlesi intr-o tara cu populatie in scadere, demolari minime si constructii de noi complexe imobiliare pe banda rulanta, chiar si in zone unde e ilegala constructia.

    Cand mentioneaza mobilitatea, Barna te vrea cu mobila in strada.

  18. CIP-ul are ADN-ul rromanilor pana la al saptelea neam infractional.

  19. Dar, ceva treabă n-are?!!!

  20. Când nu ești capabil să faci PNNR-ul, atunci inventezi probleme ca să vadă lumea că lucrezi.

    de exemplu educație sexuală cu masturbarea minunată a minorilor sau schimbarea a 17 de milioane de buletine căci ai capacitate administrativă extraordinară și trebuie să o folosești :)))

    • Ești conștient că nu trebuie schimbate toate odată, ci pe rând, atunci când expiră? Așa s-a procedat de fiecare dată cand s-a schimbat formatul, spre exemplu de la o vreme nu a mai apărut numele părinților pe buletin, dar nu au fost schimbate toate în același timp.

      Aia cu educația sexuală e o sperietoare lansată de popii pedofili, îngrijorarați că rămân fără victime.

  21. Gretos individ Barna ăsta, miza adevărată pentru prostia asta se numește turismul electoral, un fel de viza de flotant reloaded, USR devine un PSD 2.0

  22. Google dupa „driver’s licence sample” si dati pe images ca sa vedeti cum e la americani. Sunt si unele din Canada. TOATE au adresa.

  23. Dacă Barna mai conduce mult USR-ul, o să dispară din politică în curând și n-ar fi chiar așa de rău, că de politicieni, suntem sătui.

  24. Dupa care te chinui ça la englezi sa-ti dovedesti resedinta cu permisul de conducere sau factura de utilitati.
    Ai copiii de varsta buletinului dar fara permis sau contracte de servicii.
    O idee foarte proasta.

  25. Toți au buletine mici, noi avem a4 cu portofel special și cu buzunar special de carat, este act de identitate nu de domiciliu. Să îl facă cât permisul și gata, să îi pună cip și semnătură digitală să votez de acasă. Toți au fără adresă numai noi scriem pe el 100 de informații inutile ca să ai ce să dovedește când îl schimbi.

  26. Derbedeii de la usr*își pregătesc terenul pe viitoarele alegeri știind ca nici draku nu, i mai alege, întreb dacă o astfel de inițiativa venea de la Dragne sau PSD, câți reziști plătiți de Soroș săreau de cur în sus pe aici

  27. Da, sunt de acord să se scoată adresa dar vreau sa se reintroducă numele părinților!

  28. nu stiu domnul Barna de la ce serviciu secret isi ia indicatiile, dar eu zic sa mentinem aparentele ca suntem in UE

    Hai sa facem ca Franta si Germania in ceea ce priveste documentele de identitate si in ceea ce priveste oamenii fara locuinta.

  29. La fel ca mai toti membrii Uniunii Soros din Romania si tovarasul Barna are un IQ de o cifra (in binar) si de aici si elucubratiile lui despre scoaterea domiciliului din continutul cartii de identitate.
    Imbecilule, ar trebui intai sa incepi cu digitalizarea Romaniei prin interconectarea bazelor de date de la Evidenta Persoanelor, de la ANAF, de la primarii (si as vrea sa vad si eu minunea asta la primarii), de la Registrul Agricol, RAR, Politia Rutiera, STS, CNAS s.a.md. si cand s-o intampla asta (sper ca in aceasta viata) atunci poti sa pui problema scoaterii domiciliului din continutul cartii de identitate.
    Pana atunci, nu vizezi altceva decat turismul electoral favorabil tie si trepanatilor din USR caci „alminterea” te doare in c..r de persoanele defavorizate care nu au un domiciliu sau, cum spunea un alt ilustru nimeni, Radu Mihail, de persoanele dinamice, care isi schimba frecvent locul de munca!
    Apropo, idiot ONG-ist si cu probleme penale, vezi ca pe verso-ul cartii de identitate din Germania, spre exemplu, este mentionat domiciliul declarat al posesorului, la fel si in cazul celor emise de Croatia sau Austria.

  30. Vai ce-or sa mai planga bancile din Romania. Care te cheama in fiecare an pentru actualizarea datelor.Le luati aceasta placere sadica si idioata.

  31. Ciparea exista de mult, dar nu va dati voi seama de ea, ai adresa de mail, cont pe social media, utilizezi internetul?….e suficient pentru advertiseri…de aia vezi mereu reclamele la mici si bere….Problema cu noile ID-uri fara domiciliu e alta, e nevoie de baze de date functionale, interconectate….sistemul electoral pe baza de registru…nu te-ai inscris, nu votezi….vezi situatia actuala din Franta, sursa de inspiratie USR+…..rezultatul scontat poate fi pervers….multi votanti nu se vor inscrie, greu cu persoanele mai in varsta….asta e calculul, pot avea PSD-istii intentie de vot mare, dar oamenii lor vor lua micii si galetile de pomana, canci vot….La diaspora cam la fel…..Numai ca sistemul asta e posibil sa se intiarca impotriva lor, calculul e gresit…..in diaspora vor profita AUR si prin rural…se mobilizeaza primarul si inscrie numai votantii lui, ceilalti sa se descurce singuri…..asa ca mai e mult pana la implementare….In america functioneaza de mult, dar acolo e alta planeta

  32. D.Barna e prost
    T.Barna e destept.

  33. Un îngălat de la oneghe care s-a gândit să „economisească” el ceva. Niște litere din calculator și de pe o bucată de plastic, dar care să favorizeze turismul electoral mult apreciat de scursuri useriste și de colegii lor de josnicie din SUA.

  34. Stalinismul trebuie evacuat si din cartile de identitate.
    Iar cand infractorii pisdisti comenteaza agitati inseamna ca lucrurile propuse sunt bune.

  35. Nu imi vine sa cred. Noi „traim” cu salariul minim net de 1386 lei pe luna ( dar facem referire la salariul mediu cand vrem sa mancam rahat ca o ducem bine!), si voi va injurati unii pe altii ptr.unii carora le pasa doar de ei. Treziti-va dracului! Dar suspectez ca si unii din voi traiesc bine din furtisaguri de la stat.

  36. Hahaha!
    Nu e de mirare ca asta a luat bataie de la Dancila. E chiar mai pampalau decat ea.
    Barno scoate si numele din buletin sa ramana doar prenumele. Si uite asa vom avea 5 milioane de cartoane Vasile si aia e

  37. Minte bolnavă…

  38. Dreptul la replica;

    Stimate domn Barna,in urma sesizari mele repetate,de abtinerea unui act de identitate cu lipsa domiciliu,apreciez faptul ca ati luat la cunostinta sesizarea mea si in coalitie cat si public se dezbate aceasta rezolvare a mea, totodata va anunt ca sunt o persoana defavorizata de voi ,deoarece nu pot sa ma adresez unei instante de judecata. Daca in Romania ,un GUVERN cere aprobarea statelor membre ale UE,pentru a elibera un act de identitate, unui cetatean al acestui stat,inseamna ca nu mai avem CONSTITUTIE.
    Va rog sa relatati adevaratul motiv pentru care faceti aceste afirmati cu adresa de domiciliu de pe actul de identitate.
    Mai bine gasiti solutii,decat sa dati declaratii,mai putina vorba si mai multe fapte.
    Astept ancheta din partea dumneavoastra si rezolvare rapid.