G4Media.ro

Dan Barna anunță că a fost convenită formarea unui grup de lucru…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Dan Barna anunță că a fost convenită formarea unui grup de lucru pentru transformarea reformelor din programul de guvernare în inițiative legislative

Vicepremierul Dan Barna a anunţat luni că formarea unui grup de lucru privind reforma statului a fost convenită la nivelul coaliţiei, acesta având rolul de a se asigura că reformele din programul de guvernare devin iniţiative legislative.

„Discutaserăm anterior şi am agreat acum în coaliţie: crearea unui grup de lucru privind reforma statului, din care vor face parte liderii de partid şi câţiva specialişti, tocmai pentru a ne asigura că prevederile legate de reforme din programul de guvernare devin iniţiative, pentru că în această tumultoasă viaţă politică, să spun aşa, vrem să ne asigurăm că funcţionează şi componenta aceasta de transformare a programului de guvernare în iniţiative legislative”, a precizat Barna, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

El a menţionat că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi adoptată ordonanţa privind decontarea navetei elevilor, iar în zilele următoare vor avea loc discuţii cu miniştrii care au proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Miercuri va intra în Guvern ordonanţa privind decontarea navetei elevilor, o temă importantă asupra căreia am fost întrebaţi de mai mulţi cetăţeni şi clarificăm lucrul acesta. Ministrul Cristian Ghinea şi premierul au făcut un update pe ceea ce înseamnă pregătirea PNRR. În zilele următoare, la guvern, voi avea întâlnire cu miniştrii care au proiecte în cadrul programului. La unele dintre ele va participa şi premierul. Bineînţeles, ministrul Investiţiilor va fi prezent la toate aceste întâlniri pentru a finaliza proiectele şi detaliile privind fiecare dintre proiectele aflate în momentul de faţă în program, în acea anvelopă de 29,2 miliarde care a fost agreată cu Comisia Europeană, urmând ca în zilele următoare să trimitem această formă finală a programului”, a afirmat Barna.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. NU pot sa cred, v-ati adus aminte de maretele reforme promise in Programul de guvernare al aliantei 2020-2024?!
    Chiar ma intrebam cu ce se ocupa acest Dan Barna, CE FACE el ziulica intreaga, mai ales ca PRIMESTE 2 Salarii: ca Vicepremier si ca Parlamentar!
    Mi-amintesc bine Declaratiile de avere ale dnei Carmen Dan, acolo am vazut prima data: Carmen Dan lua Salariu de MInsitru si Indemnizatie(nu intreaga!) de parlamentar!
    NU stiu cum se calculeaza dar fiecare Minsitru care era si parlamentar avea 2 surse de venit, cea de Minsitru era la salariu intreg, cea de parlamentar doar o parte!
    Cu ce se ocupa Dan Barna si Kelemen Hunor zi de zi, are careva habar?!!!!!

  2. BLA, BLA, BLA! BLA, BLA, BLA!

    IN TOT ACEST TIMP: „SCAPA TOTI, RAMAN CU TOT CE AU FURAT SI ISI FAC LEGI SA NU MAI POATA FI PEDEPSITI”

  3. Un grup de lucru??????adică? ????ce s-a intamplat pana acum????Nu trebuiau implementate de la început???nu tot guvernul era de la început un grup de lucru pt a implementa ????

  4. Ce face USR PLUS in timp de Barna vrea „grup de lucru pentru transformarea reformelor din programul de guvernare în inițiative legislative”??!
    18 Mai 2021: „COTAR, informații care pun în mare dificultate USR: angajări pe pile și conflict de interese evident.
    Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) îi solicită explicații Ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în legătură cu angajările care se fac în INSTITUTIILE din subordinea sa. Cei de la C.O.T.A.R arată faptul că în cadrul Autotorității Rutiere Române nu mai puțin de 27 de angajați sunt transferați direct din Parlament, fără studii de specialitate. Mai mult, secretarul de stat Gabor Sandor s-ar afla într-un conflict de interese vizibil prin faptul că a avut acces la bazele de date ale centrelor de formare profesională.
    ”Legalitatea ocupării funcților publice ar trebui să fie prioritară pentru o formațiune politică precum cea din care provine dl. Drulă, după ce a fost votată exact pentru agenda „fără penali”.
    Autoritatea Rutieră Română (ARR) are mai mult cu 27 de angajați, transferați din Parlament. FARA studii de specialitate, fără activitate în același domeniu, noii angajați au un singur lucru în comun: angajarea la cabinetul unui parlamentar și o cerere de transfer la ARR, după o săptămână sau două, cel mult trei, în funcția de consilier. Ca angajați ARR, noii transferați ocupă posturi de Referent, dar au oportunitatea de a se înscrie la concurs, pentru ocuparea unei funcții superioare, în scurt timp. Acest mod de operare este specific in cadrul ministerului , după ce s-a eliminat posibilitatea de transfer din mediul privat către instituțiile statului, în ianuarie 2020.
    Autoritatea Rutieră Română mai are o problemă și cu justificarea veniturilor obținute anul trecut, respectiv cheltuielile realizate prin achizițiile instituției și scopul acestora, inclusiv achiziția/schimbarea de sedii. Aceeași instituție este vizată și de numirea Secretarului de Stat Gabor Sandor (UDMR), pe 5 februarie 2021, despre care nu se consideră că ar fi în conflict de interese, chiar dacă a condus, din 1999 până pe 25 februarie 2021, 46 de centre de formare profesională care aparțin de SC IFPTR SRL, al cărui asociat unic este Fundația IFPTR, (cf.art.presa)cu fondator și președinte tot Gabor Sandor.
    Nici faptul că angajații ARR lucrează în paralel la IFPTR nu se consideră incompatibilitate, nici faptul că secretarul de stat Gabor Sandor a avut acces la bazele de date ale centrelor de formare profesională (adică ale concurenței) nu se consideră conflict de interese.
    Iar acum se trece la un nou nivel, după ce ARR și-a aprobat noua Organigramă, pe 29 Aprilie, astfel încât se va înființa un nou Departament de autorizare și examinare – în subordinea aceluiași Gabor Sandor – care va controla direct toate centrele de formare profesională din domeniu.
    COTAR îi solicită Ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, să explice CUM se potrivesc aceste acțiuni din Instituțiile pe care le conduce cu PRINCIPIILE de etică promovate de formațiunea politică din care face parte. Solicităm deschiderea unei anchete la ARR, pentru a se verifica legalitatea angajărilor și a tranzacțiilor din ultimele 12 luni.”, scriu cei de la COTAR.

    Va suna cunoscut, asa-i?!
    FIX asa a angajat-o „animalul politic” Petru Avram, Directorul Institutiei si Vicepresedinte PNL Iasi la Apele Romane Barlad pe chelnerita analfabeta Simona Iancu, angajare care a dus la un scandal public urias!
    Zombie Vasilica ne-a spus(ca sa scape de intrebari!) ca a trimis Corpul de control, dar Corpul de Control e inca la Barlad, nu s-a intors nici azi cu Raport!!!
    Asa vor arata maretele reforme la PNL-USR PLUS-UDMR, asa-i Dane/?!