Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a atras atenția duminică seară că legea electorală trebuie modificată de urgență, astfel încât români idin diaspora să fie reprezentați în Parlamentul de la București de un număr de senatori și deputați proporțional cu prezența lor la vot.
”Salut participarea-record la vot a românilor din Diaspora. Consider că este o urgență amendarea legii electorale, astfel încât aceștia să fie reprezentați de un număr de parlamentari proporțional cel puțin cu participarea lor la vot. Astăzi, voturile din Diaspora înseamnă aproximativ 10% din totalul voturilor, dar Diaspora are doar 1,5% din locurile din parlament. Este o încălcare flagrantă a principiului egalității cetățenilor și, implicit, cu cel al egalității între voturile acestora. Or, ce fel de vot egal este acesta? Românii, oriunde s-ar afla, trebuie încurajați să voteze, pentru că astfel ei păstrează legătura cu țara, iar țara păstrează speranța că într-o zi se vor întoarce”, a precizat Cioloș.
La ora 20.00, prezența la urne în diaspora a bătut toate recordurile de prezență. 900.314 de români din străinătate au votat, cu 125.000 mai mult decât prezența totală din turul întâi al alegerilor prezidențiale. Ritmul de o mie de voturi pe minut s-a menținut și în ultima oră.
Sursa Foto: Parlamentul European/ Credit: Pietro Naj-Oleari
Da o IDEE de IDEEI , dl CIOLOS ***** ***** *****
Avand în vedere miliardele de euro trimise acasă, era și cazul.
☰
Daniel Funeriu: Votul masiv al românilor de pretutindeni obligă partidele la mult mai mult decât vreo 40 de locuri în Parlament pentru diaspora
ARTICOLE • 24 NOIEMBRIE 2019 • REDACȚIA • 2381 VIZUALIZĂRI • 12 COMENTARII
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în Guvernul Boc, atrage atenția că prezența record la vot a românilor din afara granițelor îl obligă pe președintele României și pe partide să crească semnificativ numărul parlamentarilor de diaspora.
”Votul masiv al românilor de pretutindeni obligă partidele la mult mai mult decât vreo 40 de locuri în Parlament pentru diaspora: le obligă să pună pe liste adevărați reprezentanți ai diasporei și nu, așa cum e prea des cazul, plasarea pe listă a unor putreziciuni politice cu „pile”, pentru care viața în străinătate se rezumă la shopping la Londra sau conferințe la Paris. Vreau reprezentanți adevărați ai milioanelor de români în pribegie. Vreau oameni care să-i reprezinte atât pe cei care lucrează pe șantierele Europei, pe cei și cele care lucrează în centrele de îngrijire pentru bătrâni ale Europei cât și ai celor cu înaltă calificare din universități, spitale și multinaționale. Senzaționala dinamică pe care o vedem născându-se azi este precursorul dinamicii de întoarcere acasă. Noul președinte nu are dreptul să o ignore! Români de pretutindeni: hai cu milionul!”, a scris Funeriu pe Facebook.
În prezent, diaspora are în Parlamentul de la București doar șase parlamentari: 4 deputați și 2 senatori.
Donează prin PayPal
paypal icon
DONAȚIE RECURENTĂ
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Doneaza!
DONAȚIE SINGULARĂ
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
PayPal – The safer, easier way to pay online!
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
Donează
Abonează-te la newsletter
Prenumele tău:
Prenume
Email *:
Adresa ta de mail
Cât de des vrei să fii anunțat:
Sunt de acord cu termenii acestui site
12 COMENTARII
Catalinul
24.11.2019 la ora 4:33 pm
Despre asta e vorba la acest vot !!!
Răspunde
Catalinul
24.11.2019 la ora 5:32 pm
4 mil romani afara = 6 parlamentari
VERSUS
Polonezii din țară = 1 parlamentar
Grecii din țară = 1 parlamentar
Rușii-lipovenii din țară = 1 parlamentar
Bulgarii din țară = 1 parlamentar
Slovacii din țară = 1 parlamentar
Croații din țară = 1 parlamentar
———————————————-
Doar până aici și avem = 6 parlamentari
———————————————-
Total minorități in tara = 18 parlamentari
———————————————-
Plus minoritatea maghiară = 40 parlamentari
Oare romanii in general au și ei dreptul să fie reprezentați corect în parlamentul României ?!?!!!
Afară cu sekurikii din viața publică
Trolica! Merită osteneala? Ești plătit bine?
Tu ești troll băi lake
Bravo Adi. Mă faci mândru de tine. I-ai zis-o de l-ai nenorocit pă fraier.
Bine, Cioloș!
Degeaba te mai zbati, Ciolos….PNL-ul a cucerit diaspora..Cel putin pentru parlamentarele de la anul..
Păi fa ceva, că pnl o să se lase moale, presimt.. Jegilor,,,,, Problema României e justiția ca nu își face treaba…. Normal dacă nu ești ieșit ai creierul spălat. Un scuipat sa dau pe voi, trebuie să ma plătești si nici atunci… Vizionează aia care cântă la secția de votare … Javrelor
A cam pierdut startul. Au emis altii ideea mai demult, da’ e bine si asa.
10% din 300 de parlamentari?
Sau vointa poporului conteaza doar atunci cand coincide cu interesele voastre?
Javrelor de 30ani uitați-vă la aia din spania care își cânta doru, țara sau ce vreți voi, jigodiilor pic de civism, empatie, sau ce o fi aia.. 30ani de furat javre penale