Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Supremă majoritar conservatoare a Statelor Unite a autorizat miercuri o lege a statului Tennessee (sud) care le interzice minorilor transsexuali accesul la tratamente de tranziţie, un subiect de tensiuni puternice în societatea americană, relatează AFP, citată de News.ro.
Cu o majoritate de şase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori împotriva celor ale progresisţilor, Curtea stabileşte că această lege nu are un caracter discriminator, aşa cum acuză reclamanţii, şi că se supune voinţei ”poporului, reprezentanţilor aleşi ai acestuia şi procesului democratic”.
Această hotărâre ar putea avea consecinţe grele, în contextul în care jumătate dintre statele americane au interzis tratamentele minorilor care nu se recunosc în genul de la naştere.