G4Media.ro

Curs sever al bolii COVID-19: de la o formă fizică perfectă la…

Curs sever al bolii COVID-19: de la o formă fizică perfectă la un pas de moarte

Peter Schmidtgen are 66 de ani, 1,82 metri înălțime și este slab. Un bărbat atletic și în formă excelentă. S-a infectat însă cu noul coronavirus, fiind la un pas de moarte, scrie portalul Deutsche Welle.

”La sfârșitul lunii martie am avut dureri de cap ușoare. M-am dus la medic, care inițial nu a luat simptomele foarte în serios”. Diagnosticul a fost ”răceală”. Lui Schmidtgen îi curgea nasul și tușea. Simptomele au persistat.

Medicul a prescris antibiotice, dar acestea nu au fost de niciun folos. Schmidtgen a mers din nou la medicul său de familie, a cărui reacție a fost cu totul alta de această dată. ”A chemat imediat o ambulanță care m-a condus la cea mai apropiată clinică”. Acolo a fost testat pentru coronavirus, testul fiind pozitiv. ”Am stat în patul de spital timp de două zile. Mă simțeam tot mai rău, iar doctorii m-au introdus în comă artificială“. Se întâmpla pe 4 aprilie.

Pierderea memoriei

Peter Schmidtgen, pacient cu COVID-19
Peter Schmidtgen, pacient suferind de COVID-19

Schmidtke a fost în comă timp de trei săptămâni, plămânii i-au cedat, i s-a făcut o incizie în trahee și a fost ventilat artificial. Bărbatul nu-și mai poate aminti nimic din toate acestea, experiența parcă nici nu a existat.

”Pacientul suferă de o așa-numită amnezie retrogradă”, explică medicul curant Silvia Lindenberg. Ea a avut grijă de pacient încă din iunie, când acesta a fost transferat la centru pentru reabilitare timpurie și ventilație din Nümbrecht. Acest tip de urmări pe termen lung afectează mulți pacienți cu coronavirus. ”Nu-și amintește aproape nimic, de pildă cum au ajuns la spital și ce s-a întâmplat după aceea. Toate aceste momente sunt doar amintiri vagi pentru el”, explică neurologul Silvia Lindenberg.

De altfel, Schmidtgen nu poate spune nimic nici despre simptomele care l-au chinuit sau despre cum s-a simțit în prima fază a bolii. Toate aceste amintiri s-au evaporat. La un moment dat, soția și medicii i-au relatat tot ceea ce i s-a întâmplat. ”Parcă nu ar fi vorbit despre mine, ci despre o cu totul altă persoană”, povestește bărbatul de 66 de ani.

Clipe de coșmar

Medicul curant Silvia Lindenberg
Medicul curant Silvia Lindenberg

Schmidtgen prezintă un tablou clinic tipic unui pacient cu Covid: ”Avea o tromboză venoasă profundă, o dublă embolie pulmonară – în stânga și în dreapta. A avut mai multe infarcte cerebrale, cu sângerare”, spune Lindenberg. Aceasta a tratat o sumedenie de cazuri grave și aproape fără speranță în secția de reabilitare. Însă cazul lui Peter Schmidtgen este unul dintre cele mai grave din câte a întâlnit până acum, spune specialista. ”Plămânii lui erau într-o stare foarte precară. Organul își încetase aproape complet activitatea, deoarece nu se mai putea oxigena”, spune Lindenberg. În cele din urmă, pacientul a fost conectat la un plămân artificial.

”A avut mai multe lovituri, a fost paralizat pe partea stângă, fără a-și mai putea mișca brațul”, descrie situația medicul, care are o îndelungată experiență cu pacienții necesitând reabilitare, inclusiv cu cei care au suferit de COVID-19 și care au suferit sau încă se mai confruntă cu efecte severe pe termen lung, cum se întâmplă și cu Schmidtgen.

Înapoi în propria viață

Când în sfârșit medicii l-au scos din comă pe Peter Schmidtgen, pacientul cântărea doar 60 de kilograme, fața lui era palidă și privirea pierdută. ”Am fost îngrozit când m-am văzut în oglindă pentru prima dată după ieşirea din comă. Știam că am fost întotdeauna slab, dar acum eram sfrijit. Din greutatea corporală anterioară (77 kg), au rămas doar aproximativ 60 de kilograme. La început, nu putea decât să se întindă, altceva era de neimaginat.

Plâmânii lui Peter Schmidtgen: părțile albe reprezintă zonele afectate
Plâmânii lui Peter Schmidtgen: părțile albe reprezintă zonele afectate

Diverși terapeuți au grijă de Schmidtgen, încercând să-l repună pe picioare într-o oarecare măsură. Este un demers dificil, dar atitudinea și umorul, pe care nu le-a pierdut, îi dau putere. ”Terapeuții vin la mine de trei până la patru ori pe zi. Este o combinație între zăhărel și nuia. În mod natural eu sunt mai degrabă leneș. Asta nu mă ajută acum. Vreau să mă întorc la viața mea”.

Cu ajutorul medicilor, terapeuților și asistenților medicali, Schmidtgen face progrese, dar cu pași mici. Încetul cu încetul, poate face unele dintre lucrurile pe care cei mai mulți oameni le consideră de la sine înțelese. ”De pildă, mă pot spăla în totalitate astăzi, cât de cât. Acum câteva săptămâni, acest lucru nu ar fi fost posibil. Eram spălat în pat. Era îngrozitor”.

Mai mult, bărbatul poate acum parcurge distanțe scurte. ”Când a sosit la noi, m-am gândit: Doamne, ce putem face cu el? Cât de mult îl putem ajuta? Iată însă că el a depășit previziunile mele inițiale. Și când mă gândesc că acum o lună și jumătate nu se putea deplasa de la pat până la balcon, pe o distanță de vreo patru pași”, spune Lindenberg.

Schmidtgen nu a avut boli anterioare. În afară de vârstă, nu se încadra în grupurile de risc. Nu era supraponderal, nu avea tensiune arterială crescută, nu își ducea zilele lenevind pe canapea. ”Am fost mereu sănătos, activ fizic. Mă plimbam des cu bicicleta, iar iarna mergeam la schi în vacanță. Numai ceilalți erau bolnavi, eu nu. Mereu m-am gândit: chestia asta nu ți se poate întâmpla ție. Nu am avut niciodată nimic de-a face cu bolile”.

Peter Schmidtgen spune că a fost întotdeauna un om activ
Peter Schmidtgen spune că a fost întotdeauna un om activ

În 2020, el și soția lui au vrut să își îndeplinească un vis: șase săptămâni în Australia pe cont propriu. Zborul și cazarea au fost rezervate. Apoi Australia a impus o interdicție de intrare din cauza pandemiei și zborurile au fost anulate. Schmidtke este fericit că nu au putut începe călătoria. ”Coronavirusul ar fi putut să mă prindă undeva în pustietatea australiană fără nicio îngrijire medicală”.

Atâta timp cât a fost sănătos, a crezut întotdeauna că este imun la orice. ”Acum am constatat că nu este chiar așa. Și dacă mă gândesc la oamenii care neagă virusul și care nu îl iau în serios, dacă mă gândesc la cei care cred că așa ceva nu li s-ar putea întâmpla, să se uite la mine, sunt un exemplu bun. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt încă în viață. I se poate întâmpla oricui”.

Silvia Lindenberg nu poate decât să fie de acord cu Schmidtgen. Persoanele care neagă coronavirusul nu au speriat-o, ci au înfuriat-o. ”Ar fi bine dacă acești oameni ar putea vedea cum arată de fapt o unitate de terapie intensivă în vremuri de Covid. Cred că este foarte important ca oamenii să se lovească ei înșiși de situație. Chiar dacă mulți sunt supărați, nu trebuie să încetăm să atragem atenția din nou și din nou: COVID-19 este o boală gravă pe care nu o puteți duce ușor”.

Pas cu pas 

Schmidtgen alături de soția sa în Atacama, Chile
Schmidtgen alături de soția sa în Atacama, Chile

Schmidtgen se descrie drept luptător. În ciuda a tot ceea ce a trăit în această perioadă, și-a menținut perspectiva pozitivă asupra vieții. ”Tot ce am făcut înainte nu mai pot face. De fapt, asta ar trebui să fie o povară pentru mine. Dar eu nu sunt așa. Cred că pot să revin la normalitate”.

Prietenii și rudele care îl contactează în mod regulat sunt foarte importanți pentru el. De asemenea, este fericit că are o soție iubitoare – la rândul ei testată pozitiv, cu o ședere în spital timp de două săptămâni, dar cu un parcurs ușor al bolii.

S-au căsătorit în 2003 și au călătorit mult împreună. Au explorat Botswana, Argentina, Chile și multe alte țări. Au fost chiar și pe Muntele Everest. ”Atunci am simțit pentru prima dată ce înseamnă să nu poți respira. La o astfel de altitudine oxigenul este foarte rarefiat. Respiri repede, dar oxigenul care susține viața pur și simplu nu ajunge”, povestește Schmidtgen.  Acum doi ani, el și soția sa se aflau în Antarctica. ”Dacă gândești pozitiv, viața te va recompensa”, crede el.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

15 comentarii

  1. N-ai sa vezi pupatori de moaste care sa puna botul la astfel de relatari… Sigur n-a mancat usturoi sau n-a avut grija la curent.

    Intretimp morgile romanesti sunt pline ochi, iar un presedinte ales de 2 ori, ne spune cat de bine e…

  2. Nimeni nu neaga virusul! Procentul celor care fac forme severe este foarte mic. O parte din ei mor.
    Hai sa blocam tot pentru asta!
    Hai sa ignoram manipularea din media, procentele umflate ale eficientei vaccinului si legile care ingradesc libertatea!

  3. „Fantastic”, ma „trece lăcrămele”: D! Si pe hotnews povestește unu’, tot așa, „sănătos, atletic, căruia nu i venea sa creadă ca se va îmbolnăvi vreodată” sau ceva de genu’:)))! Dar, pe toate site urile si tv urile gasim câte unu’:)))! Tztztztz! Nu va mai saturați? Eu am 20 de cunoștințe care au avut covid testat (da, i am numărat), ai dreaq (in afară de unu’ care si a pierdut o zi miros si unul care a avut febră 38 o seara), daca au avut ceva! Ce ar fi daca ați scrie si despre din ăștia?? …care oricum sunt majoritatea!

    • Au murit vreo 10.000 de oameni pana acum in Romania, la o populatie de aproximativ 20 milioane. Deci cam o persoana la fiecare 2000 a murit de COVID.

      O persoana are cateva zeci de cunostinte. Hai sa zicem 100 persoane. Pana la 2000 mai e. Sansele sa cunosti pe cineva care a murit de COVID sunt asadar in jur de 5%.

      Dar de obicei numarul celor in stare grava e de vreo 4 ori mai mare decat cel al deceselor. Deci ar fi fost sanse 20% sa ai o cunostinta care a ajuns in stare grava.

      Asadar ce zici tu nu dovedeste altceva decat ca statisticile sunt corecte. Asa ca hai sa trecem la altele. IFR, sansa de deces la infectare, e undeva intre 0.5% si 1%. Deci, daca se infecteaza toata populatia, vei avea undeva intre 50% si aproape 100% sanse sa cunosti pe cineva care a murit de COVID.

      Dar e mult mai usor sa negi realitatea cand te uiti doar in jurul tau, in loc sa analizezi situatia in ansamblu. La fel ca cei care sar repede sa nege incalzirea globala, pentru ca la ei in oras a fost vreme mai ceva mai rece decat de obicei cateva zile.

    • Asa este! Articole la ordin!

    • Bre, nu pricepi! Nu mi mai pasă – toți pe care ii cunosc, rude si prieteni au făcut (probabil si eu ca am mâncat si băut dupa ei, dar nici de al dracu nu am dat un leu pe test), nu mă poți obliga sa mi pese de toata lumea! Si ce legătură are asta cu articolul? Ce ți confomirm eu tie? Eu am zis sa termine cu patetismele că pe majoritatea ne doare n c!

    • Ma bucur ca pe tine de toare in fund de bunica mea ….
      Iti urez multa sanatate.

      Sper ca cei de care pe tine te doare in fund sa nu trebuiasca sa te ajute cu ceva … stiu si eu … profesori pt copii … dentisti … taximetristi … brutari … piloti de avion … ca deh tu esti singur pe planeta asta si banuiesc ca te descurci pe cont propriu.

    • Tu nu esti majoritatea, si imi pare extrem de bine pt asta.

    • Judecata ta e fara cusur.

      Exist totusi o diferenta intre cele doua intelesuri ale lui 20:
      Ciprian cunoaste 20 de persoane infectate, din care doar doua au suferit ceva minor.
      La analiza ta insa, 20 reprezinta numarul de cunoscuti, ajunsi in stare grava.

  4. Exista o lipsa de empatie amestecata cu turbare si tampire de speriat la niste oameni. Daca majoritatea nu are nimic inseamna, dupa ei, sa ii dam dracu pe cei din grupele de risc sau pur si simplu ghinionisti care au intrunit niste conditii ce i-a facut sensibili la boala.

    La inceputul pandemiei am vazut o caricatura cu unu pe patul de spital care era si patul de moarte de la covid si care cu ultima suflare zicea ca totul e o farsa. Am ras dar am vazut apoi persoane care au stat cu tuburile de oxigen pe gat si care dupa ce s-au vindecat aveau dubii despre ce au avut si contraziceau medicii. Asa ca la ce sa ne asteptam de la tampitii care nu au nimic sau care cunosc pe altii care nu au simptome. Pe ei ii convinge doar sfarsiitul lumii sau doar daca se moare 50% + 1 ca la vot.

    • In timp ce pe altii ii da empatia si inteligenta afara din casa. Dar tot i-ar impusca pe unii ne-empatici si ne-inteligenti, asa-i?

  5. Un neamt de 62 de ani si spitale adevarate .
    Adica ce ne priveste pe noi?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.