G4Media.ro

Cum ”vorbesc” ventrilocii? Spectacol și atelier pentru copii, la Festivalului de Teatru…

Photo 215028145 © Michelle Bridges | Dreamstime.com

Cum ”vorbesc” ventrilocii? Spectacol și atelier pentru copii, la Festivalului de Teatru „Ideo Ideis”/ Plus, filmul ”Încă două lozuri”/ Intrarea este liberă

Spectacolul de ventrilocie şi filmul „Încă două lozuri” de Paul Negoescu sunt programate în cea de a doua zi a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, transmite Agerpres.ro.

„Crina şi păpuşile vorbitoare” de Crina Zvobodă, un spectacol de ventrilocie pentru copii şi un atelier de ventrilocie, ambele cu intrare liberă, vor putea fi urmărite sâmbătă, de la ora 18,00, în Parcul Vedea din Alexandria.

Tot sâmbătă, publicul va putea urmări spectacolul de teatru „Acrobaţii – 7 zile din viaţa unor profesori de ţară”, în regia lui David Schwartz. Reprezentaţia va avea loc la Centrul Multifuncţional pentru Tineri din Alexandria, la ora 20,00.

Spectacolul spune povestea a cinci profesoare şi profesori la o şcoală gimnazială dintr-o comună fictivă din România. Cinci cadre didactice dedicate, care vor să schimbe lumea de la catedră. Prin intermediul experienţelor acestora pe parcursul unui an şcolar se construieşte radiografia unei comunităţi, cu toate tensiunile şi contradicţiile specifice procesului de învăţământ în mediul rural din România anului 2022. Spectacolul, deşi ficţional, se bazează pe o cercetare riguroasă, desfăşurată pe parcursul unui an de zile de echipa artistică, prin intermediul unor interviuri, ateliere de teatru participativ şi discuţii informale cu diverşi actanţi din sistemul de învăţământ (cadre didactice, elevi, directori, inspectori, lideri de sindicat etc.), se arată în prezentarea spectacolului.

Din distribuţie fac parte David Drugaru, Anamaria Feraru, Silvana Mihai, Katia Pascariu, Octavian Voina.

Începând cu ora 22,00, în cadrul secţiunii „Cinemateca târzie”, este prezentat filmul „Încă două lozuri”, în regia lui Paul Negoescu.

La 7 ani de la succesul răsunător de care s-a bucurat „Două Lozuri” (2016), Sile, Dinel şi Pompiliu se întorc cu noi peripeţii, adaptate zilelor noastre. Cele trei personaje interpretate de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă încearcă acum să dea lovitura peste noapte, speculând piaţa criptomonedelor.

Pelicula va putea fi urmărită pe Platoul ANAF, iar intrarea este liberă.

Adolescenţi din 15 oraşe diferite din ţară, alături de comunitatea din Alexandria, participă, în perioada 11 – 18 august, la cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”.

Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub îndemnul „Faci lumea să semene cu tine”.

La ediţia 2023 au fost selectate trupele Brightside Drama (Bucureşti), Mircea Albulescu (Câmpina), Praf de Stele (Constanţa), Drama Club (Botoşani), Gong (Roman), Nobody’s Group (Bacău), A.C.T. (Bacău). Lor li se vor alătura 20 de adolescenţi selectaţi din opt oraşe din ţară în proiectul #experienţaIdeoIdeis.

sursa: Agerpres.ro, Photo 215028145 © Michelle Bridges | Dreamstime.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...