Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Metrorex a stabilit un program special de circulație, pentru a facilita deplasarea celor care participă la slujbele religioase, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
Metrorex a anunțat programul de circulație al trenurilor de metrou în perioada Sărbătorilor Pascale din acest an.
Potrivit companiei, în intervalul 10 – 13 aprilie 2026, trenurile vor circula pe toate magistralele după graficele valabile în zilele de weekend și sărbători legale.
Pentru noaptea de Înviere, Metrorex a stabilit un program special de circulație, pentru a facilita deplasarea celor care participă la slujbele religioase.
Astfel, în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2026, trenurile de metrou vor circula:
între orele 23:00 și 1:00, la un interval de aproximativ 10 minute
între orele 1:00 și 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute
Metrorex face și un apel către călători să respecte regulile de siguranță.
Accesul în metrou cu foc deschis este strict interzis, ceea ce înseamnă că lumânările sau candelele aprinse nu pot fi transportate în stații sau în trenuri, pentru a evita producerea unor incidente.
Compania le recomandă călătorilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile personalului din stații.
Si cum duce crestinu’ lumina acasa? E de noaptea mintii, nene !