G4Media.ro

Cum și-a pierdut ministrul Novak laba piciorului într-un accident de mașină în…

Cum și-a pierdut ministrul Novak laba piciorului într-un accident de mașină în Italia acum un sfert de secol și ce l-a determinat să continue activitatea sportivă după 15 ani de pregătiri pentru campionatul mondial de patinaj viteză

De la sfârşitul lunii decembrie viaţa sportivă din România are un nou coordonator: campionul paralimpic de ciclism Károly Eduárd Novák a acceptat propunerea UDMR privind conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului. A pornit la treabă în condiţiile unor oportunităţi limitate, zbor la mică înălţime şi grave lipsuri de mentalitate, astfel încât provocarea îi pune în faţă în acelaşi timp variantele unui eşec cât şi a unei victorii, scrie publicația Magyar Nemzet, citată de Rador.

Rep: În urmă cu un sfert de secol, în ianuarie 1996, v-aţi pierdut laba piciorului într-un accident de maşină, iar cariera plină de speranţă a unui patinator de viteză a dispărut într-o singură clipă. V-aţi mai gândit la posibilitatea că numirea dvs în funcţia de ministru al sportului ar fi un fel de răspuns la întrebarea de tipul „De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?”
Károly Eduárd Novák: În momentul accidentului primul meu gând a fost că visul meu s-a destrămat. Mă pregătisem cu toate forţele pentru campionatul mondial de patinaj viteză, am aşteptat prilejul timp de 15 ani şi am muncit enorm pentru asta. În ianuarie 1996, într-o noapte cu ninsoare abundentă, am pornit spre o tabără de antrenament din Italia, când din cauza unui camion a trebuit să ieşim puţin de pe carosabil.

După trecerea camionului şoferul a încercat să redreseze microbuzul de la marginea drumului, dar când maşina s-a ridicat, s-a aplecat într-o parte şi a început să alunece în jos pe panta opusă. S-a lovit de bariera drumului, care se rupsese în urma unei coliziuni anterioare, iar fragmentul rupt a pătruns în cabină retezându-mi practic laba piciorului.

Răspunsul la întrebare a venit cu adevărat la Londra, la Jocurile Paralimpice din 2012: Toate acestea mi s-au întâmplat ca să devin campion olimpic. De când mă ştiam, asta am vrut să fiu.  La o lună după accident mă gândeam deja la ce sport aş putea face în continuare. Oricum, nici măcar nu s-a pus problema să renunţ. Patinajul nu prea exista pentru cei cu dizabilităţi motorii, la fel nu existau nici antrenori sau cunoştinţe de specialitate proprii, deci trebuia să găsesc altceva.

Rep: În urma cărui impuls aţi decis tocmai în favoarea ciclismului?
Károly Eduárd Novák: Ciclismul era considerat de asemenea fiind o disciplină complementară. Am exersat mult, dar cu toate acestea nu eram pregătit pentru noua ramură sportivă, astfel încât abia după cinci ani am început să mă ocup serios de mersul pe bicicletă. Am primit nişte bani împrumut de la mama, peste câteva săptămâni am participat la un concurs de amatori – şi am câştigat.

Acest lucru mi-a dat o forţă uriaşă, m-a convins că pot visa din nou. Nu mă mai interesa dacă dispun de bani, echipă, munceam cât puteam. M-am căsătorit şi din banii primiţi la nuntă am încropit o mică firmă, o echipă, iar la 25 de ani ştiam deja că nu am timp să aştept altceva, nici federaţie, nici ministere. Am început să caut sponsori, să fac o echipă, să construiesc un sistem propriu.

Rep: Cum a fost primită această determinare de către secuii conservatori care nu prea ştiau ce atitudine să adopte faţă de o persoană cu dizabilităţi motorii?
Károly Eduárd Novák: În această privinţă am câteva poveşti interesante. Înarmat cu o mapă frumos aranjată băteam la uşa unor susţinători potenţiali şi deşi nu m-am lovit foarte des de un refuz categoric, cu atât mai mult am avut parte de o atitudine de evitare a unui răspuns din partea altora. Însă s-au găsit totuşi şi persoane care au avut încredere în mine. Trebuie să-i aduc mulţumiri mai ales patronului apei minerale Tuşnad, Gyárfás Kurkó, pentru că el m-a susţinut din primul moment.

Aşa a pornit bulgărele de zăpadă. La început şi oamenii din jurul meu au crezut că au de-a face cu o glumă. Lumea râdea când mă vedea în echipament de ciclist. Am avut parte şi de „bătăi” de stradă iscate între mine şi şoferi pentru dreptul de a circula pe drumuri, dar astăzi mă claxonează deja foarte rar, s-au obişnuit cu echipa mea, mă respectă.

Rep: După Londra parcă aţi fi tras frâna de mână. Trebuie să renunţi când te afli în vârf?
Károly Eduárd Novák: Nu mă pregăteam să renunţ la a concura, dar după victoria olimpică trebuia să caut o nouă motivare. Mi-am dat seama cât de puternică poate fi forţa şi radiaţia unei medalii olimpice de aur. Mă gândeam că în interesul formării unui viitor ar trebui să exploatez forţa aceasta, iar cei care vin după mine să nu trebuie să parcurgă aceleaşi cercuri goale.

Am candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei române de ciclism, deşi aveam doar vagi idei despre la ce m-aş angaja. Însă după ce au mai sosit solicitări şi din lumea ciclismului, am decis să nu renunţ. În calitate de persoană neutră, apartinică, constituiam şi un pericol nu doar pentru conducerea de atunci a federaţiei, dar şi faţă de Ministerul Sportului. Am câştigat alegerile – cu un singur vot.

Rep: Faţă de cine vreţi să păreţi „periculos” în calitate de ministru al sportului?
Károly Eduárd Novák: Înainte de toate faţă de mediocritate, incertitudini, cheltuieli inutile. Tocmai de aceea am şi acceptat solicitarea.

Rep: La ce v-a fost suficient de folos timpul care a trecut de la numire?
Károly Eduárd Novák: La a-i cunoaşte pe colegii de muncă, la familiarizarea cu activitatea directorilor. Încerc să descopăr cât mai repede cu putinţă care dintre componenţi este finanţat de minister, deoarece din această instituţie fac parte 118 de organizaţii, începând de la Comitetul Olimpic Român, dincolo de diferitele federaţii, până la cluburile de stat. Până la sfârşitul lui ianuarie aş vrea să ajung la sfârşitul perioadei de familiarizare, iar din februarie va putea demara realizarea propriilor programe şi proiecte.

Rep: Ce aţi moştenit de la predecesorul dvs, există în „moştenire” elemente care merită să fie continuate?
Károly Eduárd Novák: Se pare că predecesorul meu a reuşit să creeze un management relativ bun, care a început prin absorpţia fondurilor europene, însă nu există nicio urmă a unor programe reale, concrete. În opinia mea trebui să pornim de la ideea ce obiective urmărim, cum am dori să arate sportul din România peste 20 de ani.

Până la sfârşitul anului am vrea să elaborăm strategia sportivă a României cu cadrul său legal care să poată include într-un sistem acea anumită „echipă” formată din 118 membri. Metoda de finanţare neunitară de până acum nu este viabilă, nu se bazează pe nicio concepţie şi duce la o întrebuinţare cu eficienţă scăzută a banilor în funcţie de idei de moment.

Sursa:  Magyar Nemzet / Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. Sa ne spuna domnul ministru despre cele 2 firme ale dansului cu ajutorul carora capuseaza federatia de ciclism. De asemenea sa ne spune de ce antrenorii pleaca la concursuri pe banii lor si de ce cumpara piese tot din baniii lor in timp ce federatia face plati care nu au legatura cu obiectul activitatii.

    Dl ministru este un PSDist sportiv, nimic mai mult – un hot

    • Așa e de ușor sa împrăștiem o știre.. v-as ruga să veniți cu detalii care sa probeze acuzele dumneavoastră. Mulțumesc.

  2. Si-a pus domnul soldatii la treaba 🙂 nu e sala de tribunal aici sa iti prezinte lumea dovezi Marius.
    Performantele in ciclism din Romania sunt la nivelul tarilor din Africa iar faptul ca nu exista finantare il stie toata lumea care are putina treaba cu ciclismul. Stii si tu. Dar federatia exista, ceva faceti voi acolo ca de ciclism sigur nu se ocupa nimeni. La fel va fi si la minister.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.