Cum se înfrânge populismul. Cazul lui Nicușor Dan, ”mintosul cumpătat ” – analiză The Financial Times

Luna aceasta, când JD Vance va pleca în vacanță cu familia și va vizita târgușoarele pitorești ale regiunii engleze Cotswolds, el va conchide cu siguranță că valul de foc al populismului și-a adjudecat deja mediul rural britanic. Din perspectiva întregii clase mijlocii britanice și nu numai, Partidul Laburist de la guvernare și conservatorii din opoziție s-au acoperit de ridicol, dacă nu chiar de dispreț, potrivit Rador Radio România.

În acest vid a pășit Nigel Farage cu al său partid Reform UK, cel mai nou palavragiu abil care a captivat electoratul cu formula deja testată a lui: „Eu sunt singurul care le spune lucrurilor pe nume”.

Regatul Unit e mai degrabă un întârziat la rugul establishment-ului european. Pe întregul continent, partid consacrat după partid consacrat și-a compromis propria relevanță și credibilitate, condamnat de propria-i delăsare în aceeași măsură ca de orice altceva. Și nici măcar nu vorbim aici doar de Europa. Donald Trump e pe val. Iar din Chile până în Japonia cântecul de sirenă al populismului a reușit – deși în moduri diferite – să atingă coarda sensibilă.

Așadar, cum ar trebui răspuns? Establishment-ul a intrat în panică la nivel global. Dar pe cei aflați pe punctul de a se lăsa pradă deznădejdii din cauza șanselor ca electoratul să aleagă un centrist în epoca indignării guvernate de rețelele sociale eu i-aș îndemna să meargă la București, capitala de un farmec ponosit a României. Acolo poți trece printr-un curs de perfecționare în privința ținerii la respect a populiștilor.

La prima vedere România e un studiu de caz bizar în privința bunei guvernări. E una dintre țările est-europene post-comuniste cu cea mai lentă tranziție spre democrație și piața liberă. De-a lungul ultimelor trei decenii centrul-stânga și centrul-dreapta au prezidat alternativ asupra unui palmares anost. Capitalismul de cumetrie a înflorit – în paralel cu dezamăgirea inspirată de roadele aderării la UE.

Așadar, într-o regiune cu o istorie de naționalism înrădăcinat, numai bună de exploatat de operațiunile cibernetice ale Rusiei, n-a fost vreo surpriză faptul că populiștii erau favoriții în ajunul alegerilor de anul acesta – până când s-au izbit de un mintos cumpătat având un palmares de realizări concrete.

Nicuşor Dan, profesorul de matematică și fostul primar al Bucureștilor ales președinte în mai, ezită când i se cer sfaturi pentru alți centriști ca el. Însă persoana și trecutul lui pot oferi lecții relevante pentru Sir Keir Starmer, premierul împotmolit al Regatului Unit, și pentru alți conducători care n-au habar cum să-i facă față valului populist.

Prima lecție privește credibilitatea, compromisă în Regat de o întreagă serie de promisiuni neîmplinite de-a lungul anilor. „În România oamenii optează pentru populiști fiindcă nu au încredere în stat, în autorități”, afirmă Dan. „Ei văd corupție, văd nedreptate […] Unicul obiectiv îl constituie recâștigarea încrederii populației.”

Soluția lui e un adevăr politic vechi de când lumea: îndeplinește sarcinile anoste ale guvernării și, cine știe, poate că alegătorii își vor aminti de tine pentru acest lucru. În calitate de primar al Bucureștilor Dan s-a luat la luptă cu afaceriștii imobiliari în numele omului de rând și s-a apucat de modernizarea sistemului de încălzire municipal: obiective deloc stridente, dar inestimabile.

Marea lui problemă în noua funcție e reducerea deficitului bugetar – cel mai ridicat din UE – și obținerea sprijinului parlamentului fracturat pentru reducerile de cheltuieli esențiale în acest scop. Și din nou el își invocă propriul istoric, de data aceasta fiind vorba de administrarea bugetului Bucureștilor. Trei sferturi din buget s-au dus pe plata datoriilor când a preluat el funcția de primar. „Mi-am petrecut un an și jumătate reprogramându-ne obligațiile de plată.” Finanțele capitalei sunt acum în regulă.

Apoi mai e și atitudinea. „Chiar dacă societatea e polarizată, eu am încercat să fiu civilizat cu ceilalți”, a afirmat Dan. „Încerc să am un dialog. Oamenii simțeau că nu se ține cont de ei.”

Președintele vorbește atât de calm încât trebuie să te încordezi pentru a-l auzi, dar știe și cum trebuie să lupte, după cum a demonstrat la o dezbatere electorală în care i-a demolat adversarului său promisiunile nefondate și irealizabile. El desconsideră ideea curtării populiștilor [pentru a fi cooptați la putere și subminați din interiorul unei coaliții – n.trad.]. Dar el e de asemenea dispus să se contrazică și cu tabăra proprie, după cum a procedat recent când a contestat – fără succes – o lege privind discursul urii pe care o consideră excesivă.

Mai este apoi și o utilizare strategică a tăcerii. Dan e faimos pentru că așteaptă întotdeauna 15-20 de secunde înainte de a răspunde la vreo întrebare. A te pripi să pui mâna pe portavoce poate fi o greșeală: cei foarte abili pe rețele sociale, precum Trump ori Farage, valorifică cel mai bine conjunctura. Însă chibzuința lui poate fi așezată într-un contrast valoros cu gălăgia adversarilor.

Din România ne parvin totuși și lecții mai puțin edificatoare în privința democrației. Vance a avut dreptate când a denunțat intervenția instanțelor din 2025 pentru a-i interzice candidatura la președinție lui Călin Georgescu, favoritul naționalist al acelui moment.

Pe acel caz s-a bazat un editorial pe care l-am publicat în mai sub titlul „Cum nu trebuie luptat cu populismul: o lecție din România”. Acum sunt în măsură să scriu o ripostă la propriul meu articol. Luna de miere i se va termina curând lui Dan. Dar lecțiile pe care ni le oferă el acum sunt persistente: pune-te pe treabă, tratează-i pe toți cu respect, nu dansa pe muzica populistă și amintește-ți de forța tăcerii strategice.

Sursa: THE FINANCIAL TIMES / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba