Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
De două zile, tot internetul știe că ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, și-a “băgat p**a în interesul național pentru că el e ungur” – citatul propriu-zis este real, dar a fost prezentat într-un mod manipulator, prin trunchiere și scoatere din context, care întoarce, practic, fix pe dos mesajul transmis de ministrul UDMR.
Acest lucru a declanșat un val de ură și atacuri xenofobe în mediul online. Mesajul a fost preluat trunchiat inclusiv de presa mainstream, iar în urma presiunii publice și a reacției liderilor UDMR Kelemen Hunor și Csoma Botond, care s-au dezis de limbajul lui Demeter Andras, dar nu au semnalat manipularea decât ulterior, ministrul și-a dat demisia.
Politicieni și influenceri “suveraniști” au preluat și amplificat această narațiune falsă prin postări care au strâns și zeci de mii de reacții și comentarii care cer plecarea UDMR de la guvernare, într-un context politic intern complicat, în care președintele Nicușor Dan încearcă să formeze o nouă coaliție de guvernare, iar sprijinul UDMR este vital, însă condiționat de neparticiparea AUR în viitoarea formulă de guvernare, nici direct, nici indirect.
Înregistrarea audio a fost publicată luni, de publicația locală “2mnews”, cu titlul “EXCLUSIV – AUDIO – Ministrul Culturii, Demeter András István (UDMR): Vând radioul la ruși cu 5 milioane (de euro) și îmi bag p…la în interesul național, pentru că eu sunt ungur!” și un șapou care condamnă în mod tendențios “reacția vulgară” și “minimizarea interesului național”.
Însă înregistrarea audio este trunchiată, fapt care reiese din scriptul redat chiar de jurnaliști. Acesta se continuă cu fraza-cheie: ”Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă fu(…)eți cu p(…)la îndoită aicea”, care schimbă complet înțelesul celor spuse de ministru.
Mai mult, în titlu nu este amintită reacția ministrului care explică foarte clar că mesajul fusese sarcastic și că interesul național era ca radioul public din Moldova să nu ajungă în mâna rușilor:
Problema este că înregistrarea propriu-zisă arată că, în ciuda titlului, ministrul nu a avut vreodată intenția de a “vinde radioul la ruși” – înregistrarea prezintă o conversație în care dintre Demeter, fost Președinte-Director General al Societății Române de Radiodifuziune, le explică reacția pe care a avut-o când a fost audiat, în 2012, într-un dosar de corupție în care era investigată o posibilă fraudă la Radio România în urma achiziției postului Radio Chișinău din Republica Moldova. Dosarul a fost clasat de procurori după doi ani, conform spuselor ministrului:
Citatul complet, publicat inclusiv de 2mnews, arată clar că limbajul licențios a fost folosit în mod sarcastic și că, în realitate,nu a existat vreodată intenția de a vinde un radio rușilor. Din contră, Demeter se lăuda cu faptul că a oprit un astfel de scenariu.
Articolul 2mnews include și punctul de vedere al lui Demeter, care explică situația în acești termeni, abia la finalul textului.
Titlul nu a fost schimbat pentru a arăta contextul conversației, iar textul continuă să vorbească despre cum afirmațiile vulgare ale lui Demeter au fost făcute “public, din postura de ministru”, deși au fost făcute într-o conversație privată adusă în spațiul public tocmai de articolul 2mnews.
În orice caz, narațiunea prezentată în mod manipulator s-a viralizat aproape instantaneu în online – practic întreaga presă s-a concentrat, în ultimele două zile, pe limbajul vulgar folosit de ministru în conversația de acum 14 ani atunci când au relatat despre apariția înregistrării în spațiul public și demisia lui Demeter din funcție, însă majoritatea publicațiilor și surselor au menționat și contextul real al conversației.
Inclusiv Kelemen Hunor, liderul UDMR, a ținut să precizeze public faptul că este vorba despre o conversație scoasă din context, dar abia în a doua și a treia reacție, prima reacție fiind să-i ceară demisia lui Demeter din pricina limbajului “inacceptabil” și pentru a nu vulnerabiliza UDMR în plin proces de negocieri politice pentru formarea unui nou guvern.
Rețelele de socializare, în schimb, au fost pur și simplu inundate de dezinformare, postări care denaturează contextul real al conversației și atacuri xenofobe la adresa lui Demeter pentru că “și-a băgat p…” în interesul național, inclusiv apeluri de deportare venite de la politicieni și influenceri “suveraniști”. Inclusiv un deputat PNL a preluat retorica despre ”trădarea lui Demeter”.
Pe TikTok, de pildă, conturi precum “romaniatrezirea2025” și Oana Lovin, de pildă, influenceri explicit suveraniști, au postat mesaje video cu 15.000, respectiv 60.000 de vizionări, în care prezintă drept reală narațiunea “pagubei de 5 milioane de euro” care nu există. Romaniatrezirea a cerut inclusiv extrădarea lui Demeter și a mai postat un video care conține doar mesajul “”Andras Istvan Demeter UDMR MARȘ ÎN UNGARIA”.

sursa foto: captură de ecran

sursa foto: captură de ecran
Astfel de videoclipuri au atras zeci de mii de vizionări, mii de reacții și sute de comentarii furibunde, unele cu injurii xenofobe și amenințătoare în mai puțin de o zi, dar nu sunt singure.
Platforma chinezeazcă a fost acaparată de clipuri mai puțin virale, dar foarte numeroase, postate de internauți “suveraniști” care cer extrădarea ministrului demisionar și afirmă, de pildă, că astfel de situații se întâmplă când “pui un străin să conducă România” sau alte mesaje similare.
Pe Facebook, “vârful de lance” a fost reprezentat de politicienii extremiști și de cunoscutele portavoci mediatice ale mișcării “suveraniste” în online. Extremista Diana Șoșoacă, șefa partidului SOS, a fost cea mai activă din acest punct de vedere, cu o serie de postări făcute la câteva ore distanță în care cere ieșirea UDMR de la guvernare și pretinde că prezintă “adevărata față” a partidului.
Cea mai virală astfel de postare a strâns peste 2.500 de reacții, 300 de comentarii, majoritatea aprobatoare, și aproape 800 de distribuiri în mai puțin de o zi.

sursa foto: captură de ecran
Mesaje similare, despre cum UDMR este format din “oameni care urăsc România” și alte critici la adresa partidului și a lui Demeter au fost făcute de membri AUR precum senatoarea Nina Stelea și europarlamentarul Adrian Axinia, fiecare cu sute de reacții și comentarii care cer plecarea UDMR de la guvernare.
Notabil este că politicenii extremiști și susținătorii săi tratează declarațiile lui Demeter András drept o recunoaștere a faptului că este dispus să aducă prejudicii intereselor statului, fără a menționa contextul real al conversației.
Trebuie menționat faptul că unii dintre cei mai importanți și activi membri ai partidului extremist, cum ar fi Gheorghe Piperea, Petrișor Peiu și Dan Dungaciu, precum și paginile principale ale partidului, au evitat să posteze despre acest subiect.
Mai mult, avocata apărătoare a partidului extremist AUR, Silvia Uscov, s-a numărat printre puținii care au semnalat că mesajul lui Demeter Andras a fost transmis fix pe dos decât cel real transmis de fostul ministru.
În schimb, narațiunea manipulatoare a fost exacerbată de posturi și influenceri cunoscuți pentru dezinformare în online. BobbyD, de exemplu, unul dintre creatorii de conținut favoriți ai “suberaniștilor”, a strâns, de luni până în prezent, peste 12.000 de reacții, 1.700 de comentarii și 6.000 de distribuiri pentru o postare în care afirmă că nu există niciun context care să poată justifica cuvintele ministrului UDMR; dar nici nu explică contextul real al afirmațiilor acestuia.