Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Majoritatea sondajelor din campania pentru București au greșit clasamentul final, unele cu procente la mare distanță de realitatea votului de duminică. Nici un sondaj nu a dat podiumul corect (1 Ciucu, 2 Alexandrescu, 3 Băluță). Sondajul cel mai distorsionat a fost realizat de AtlasIntel pentru Hotnews și publicat vineri seară, cu doar două zile înainte de vot. Cercetarea sociologică o dădea câștigătoare pe Anca Alexandrescu (independenta susținută de AUR), pe Băluță pe 2 și Ciucu pe 3. Sondajul AtlasIntel pentru Hotnews a ratat complet clasamentul final și l-a cotat pe Ciucu la 20%, cu 16 puncte procentuale mai puțin decât a luat în realitate.
Tot Hotnews a avut un comportament jurnalistic aparte sâmbătă, cu o zi înainte de vot, când a ignorat o investigație Captura.ro despre Anca Alexandrescu (AUR), candidata care se pretinde anti-sistem, dar care a primit în 2010 de la fostul ministru Gabriel Oprea gradul de locotenent-colonel în Armata Română fără să fi avut vreo legătură cu serviciul militar. Reamintim că Hotnews a luat bani de la partidul extremist AUR pentru publicitate politică în campania prezidențială din luna mai 2025.
Rezultatele finale ale alegerilor:
Ciprian Ciucu (PNL) – 36,16%
Anca Alexandrescu (susținută de AUR) – 21,94%
Daniel Băluță (PSD) – 20,51%
Cătălin Drulă (USR) – 13,9%
Ana Ciceală (SENS) – 5,85%
Sondajul AtlasIntel a dat-o pe Anca Alexandrescu (AUR) câștigătoare, și Ciucu pe locul 3
Sondajul AtlasIntel realizat în perioada 1-5 decembrie publicat vineri seară de HotNews.ro o indica pe locul 1 pe Anca Alexandrescu (AUR) cu 24%. Daniel Băluță (PSD) era clasat pe locul secund cu 23,9%. Pe locul 3 era dat Ciprian Ciucu (PNL) cu 20,2%. Candidatul USR Cătălin Drulă era pe locul 4, cu 15,3%. Ana Ciceală (SENS) era clasată pe locul 5 cu 10%.
Sondajul AtlasIntel a fost realizat pentru HotNews în perioada 1-5 decembrie 2025, pe un eșantion de 2.188 de persoane. Sondajul AtlasIntel a fost realizat prin metoda recrutare digitală aleatorie și are o marjă de eroare de 2 puncte procentuale, la un grad de încredere de 95%.
Sondajul CURS-Avangarde l-a dat pe Băluță câștigător și pe Ciucu pe locul 2
Un sondaj realizat de Avangarde și CURS la comanda PSD arăta că Daniel Băluță (PSD) se află pe primul loc în intențiile de vot pentru Primăria București cu 27%, la trei puncte procentuale distanță de Ciprian Ciucu (PNL) – cu 24%. Ei erau urmați de Cătălin Drulă (USR) cu 21% și Anca Alexandrescu (AUR) cu 18%.
Sondajul a fost realizat joi, 4 decembrie, prin întrebări față în față, pe un eșantion de 1382 de persoane. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este +/-2,6% la un nivel de încredere de 95%,
Sondajul Inscop i-a dat câștigători pe Ciprian Ciucu (în cazul alegătorilor mobilizați) sau Daniel Băluță (în rândul alegătorilor potențiali)
Un sondaj Inscop publicat cu trei zile înaintea alegerilor pentru Primăria București arăta că Daniel Băluță (PSD) era pe primul loc cu un punct procentual în fața lui Ciprian Ciucu (PNL) în rândul alegătorilor potențiali (adică cei care exprimat o opțiune de vot). Clasamentul se schimba și Ciucu era dat pe primul loc cu un punct procentual în fața lui Daniel Băluță în rândul alegătorilor mobilizați (cei care exprimat o opțiune de vot și declară că merg sigur la vot). În ambele cazuri, pe locul trei se clasa Anca Alexandrescu, candidata partidului extremist AUR, urmată de Cătălin Drulă (USR).
Intenția de vot pentru ALEGĂTORII POTENȚIALI, cei care exprimat o opțiune de vot (71.2% din totalul eșantionului): Dintre cei care își exprimă o opțiune de vot (adică 71.2% din total eșantion), 28.2% l-ar vota pe Daniel Băluță – PSD, 27.1% pe Ciprian Ciucu – PNL, iar 21% pe Anca Alexandrescu. 11.1% dintre bucureșteni l-ar alege pe Cătălin Drulă – USR, iar 6.9% își exprimă preferința pentru Ana Ciceală – SENS.
Intenția de vot pentru ALEGĂTORII MOBILIZAȚI, cei care exprimat o opțiune de vot și declară că merg sigur la vot (52.6% din totalul eșantionului): Dintre cei care merg sigur la vot (adică 52.6% din total eșantion), 28.9% l-ar vota pe Ciprian Ciucu, 27.4% pe Daniel Băluță, iar 21.2% pe Anca Alexandrescu. 10.9% dintre bucureșteni l-ar alege pe Cătălin Drulă, iar 8.3% pe Ana Ciceală.
Datele INSCOP au fost culese în perioada 2-3 decembrie 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice).
Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.30:
Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7%
Daniel Băluță (PSD) – 26.3%
Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) – 20.2%
Cătălin Drulă (USR) – 12.8%
Ana Ciceală (SENS) – 6%.
Rezultatele sondajului telefonic Inscop în ziua votului:
Ciprian Ciucu (PNL) – 31.7%
Daniel Băluță (PSD) – 26.1%
Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) – 21.1%
Cătălin Drulă (USR) – 12.8%
Ana Ciceală (SENS) – 7%.
Atlasintel este scule pesedeului și a celor care l-au susținut pe Băluță, cu care avea contract.
Atlasintel l-a indicat pe M Geoană președinbtele României.
Toate oficinele astea de influențare a opiniei publice sunt apropiate de tâlharii care jefuiesc averea publică.
Eu i-aș aresta pe ăștia.
Știți cine a anticipat rezultatul corect? Casele de pariuri. Dacă voiai să pariezi pe câștigătorul alegerilor, puteai. Și cel mai mic câștig ți se dădea dacă pariai pe Ciucu. Deci nu e ca și cum nu știa nimeni.
Eu zic să le lăsăm încolo de instituții de sondare, și să aflăm de unde își iau casele de pariuri informațiile. Iar la următoarele alegeri, să nu ne mai uităm ce procentaje dau Atlasintel, CURS și INSCOP, ci să ne uităm la alde Superbet, Maxbet și Casa Pariurilor. Că ăștia se pare că știu ce vorbesc, și își pun și banii unde își pun gura.
Singura performanta a PSD in ultimii 2 ani e ca au corupt pana si sondajele sociologice. Atat de putreda e mafia asta care trebuie sa dispara.
Io v-am zis ca atlasintel e o gogorita cu sediul prin Brazilia si ca in ultimii ani casele de sondaje electorale isi vand marfa si atat… cine da mai mult