Home » Articole » Cultura nu se măsoară în procente, dar poate fi pierdută din cauza lor. Cărturești solicită Guvernului eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

Cultura nu se măsoară în procente, dar poate fi pierdută din cauza lor. Cărturești solicită Guvernului eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

Cultura nu se măsoară în procente, dar poate fi pierdută din cauza lor. Cărturești solicită Guvernului eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri
Ascultă articolul

Cărturești solicită Coaliției de Guvernare anularea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA) introdus la începutul anului 2024 prin Legea 296/2023.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Măsura afectează puternic nu doar dezvoltarea lanțului de librării, ci și funcționarea acestuia. Librăriile din România operează cu un profit de 2-3% în cel mai bun caz, iar introducerea acestei măsuri a avut ca efect, după numai un an, oprirea investițiilor și renunțarea la deschiderile de librării planificate în orașele mici și medii – acolo unde accesul la carte este inexistent.

Mai mult, librării Cărturești din orașe precum Brăila, Drobeta Turnu-Severin, Târgu Jiu, localități care nu au alternative privind accesul la carte, până la Verona, din București, cea mai mare și mai activă librărie din România, gazdă a peste 300 de evenimente anual, ar trebui închise în urma aplicării acestei taxe.

Pentru o imagine de ansamblu, industria de carte a fost afectată în ultimii doi ani de falimente, insolvențe, închideri de librării și, mai recent, de majorarea TVA-ului la carte de la 5% la 11%. Toate aceste evenimente au creat dezechilibre și au contribuit la scăderea consumului de carte din România care, potrivit Eurostat, este deja cel mai redus din Europa.

„Anul acesta traversăm o perioadă dificilă. În primele șase luni am înregistrat pierderi, iar 80% dintre acestea sunt generate de impozitul pe cifra de afaceri, un impozit care trebuie plătit indiferent de rezultat. Cerem guvernanților ca misiunea pe care o îndeplinim împreună cu furnizorii noștri să nu fie penalizată în continuare printr-o taxă care, în cazul nostru, reduce resursele pentru a crește impactul educațional, cultural și social din România. Am dezvoltat o rețea națională de 60 de librării și o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro și nu ne-am pus niciodată problema optimizarilor fiscale prin divizări sau împărțirea activității pe firme multiple, și iată că acum vedem cum corectitudinea este sancționată.”, transmite Nicoleta Iordan, co-fondatoare Cărturești.

Cărturești și-a asumat încă de la înființare un rol activ în sprijinirea accesului echitabil la carte și cultură, obiectivul companiei fiind acela de a crește impactul educațional și de a genera un profit sustenabil care să permită deschiderea cât mai multor librării în cât mai multe zone din țară.

Ca atare, Cărturești a investit continuu majoritatea profiturilor obținute în dezvoltarea businessului, alături de creditele bancare obținute în baza acestora extinzându-se inclusiv în comunități fără acces la librării, biblioteci, evenimente culturale sau alte forme de contact direct cu cartea.

„Vânzările sunt în scădere și investițiile sunt blocate. Lipsa accesului la carte înseamnă creșterea analfabetismului funcțional, vulnerabilitate la dezinformare și polarizare socială. Văzând realitatea din jur, măsurile fiscale nu fac decât să adâncească aceste vulnerabilități, când atenția guvernanților ar trebui îndreptată către repararea acestora prin crearea unor politici publice sănătoase. Însă ce vedem sunt măsuri care penalizează antreprenorii români prin decizii luate fără viziune.”, conchide Șerban Radu, cofondator Cărturești.

Cărturești a construit o rețea de 60 de librării în România și în Republica Moldova devenind cel mai important hub cultural și educațional din țară. Anual este gazdă și organizator a peste 800 de evenimente: lansări de carte, festivaluri literare, cluburi de lectură, dezbateri, ateliere pentru copii, oferind acces gratuit la activități culturale pentru milioane de români.

Comentarii
  • Eh, uite, cu asta nu prea sunt de acord. Nu cred ca e posibil sa ai afaceri de milioane, iar profitul sa fie mic sau 0 si asta se cam intampla pe la noi. Sunt pentru sustinerea mediului privat, da’ sa fie corecti.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.