Cultura bacșișului în lume: Românilor le place pe sub mână, americanii au obosit, egiptenii aproape că îl cerșeșc, iar pentru japonezi este o insultă

Banii lăsați în semn de mulțumire pentru calitatea unui serviciu personal reprezintă o cutumă socială percepută foarte diferit de la o țară la alta. Românii sunt obișnuiți să rezolve problema pe sub mână, chiar dacă statul a făcut în acest an primul pas către fiscalizare, iar în Statele Unite sunt voci care spun că fenomenul a scăpat de sub control, de vreme ce până și automatele au ajuns să ceară ”tips”. În același timp, în țări din Asia este de-a dreptul ofensator să mulțumești cuiva lăsându-i bani pentru un serviciu pe care l-a onorat cu mândrie.

Bacșișul este o practică populară în România, dar nu și impozitarea lui. Datele Deloitte arată că sume de până la 1,5 miliarde de lei pe an sunt încasate de prestatorii de servicii de la clienții mulțumiți. Totuși, măsura fiscalizării bacșișului, introdusă la începutul anului, nu a avut prea mare efect, statul raportând un bacșiș declarat de doar 11 milioane de lei în primele două luni ale anului. A intervenit o altă caracteristică națională: creativitatea în eludarea regulilor. Jurnaliștii de la Economedia au arătat că ospătarii se descurcă în orice condiții și învață clienții să declare 0 lei pe bon ca să le lase toți banii la masă.

Statele Unite sunt ”patria bacșișului”, dar americanii au obosit

Puține țări iau cultura bacșișului la fel de în serios ca SUA. Este înrădăcinată în psihicul național la fel de mult ca Super Bowl și, uneori, poate fi greu pentru un străin să măsoare sau să explice acest spirit.

În prezent, se obișnuiește să se adauge 20-25% la o notă de plată, iar bacșișul reprezintă o provocare atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori. Suma dată și așteptată a crescut exponențial, iar creșterea opțiunilor digitale de bacșiș a sporit complexitatea. Americanii se confruntă deja cu o așa numită ”oboseală a bacșișului”, corelată cu efectele inflației. Solicitările de bacșiș sunt tot mai frecvente, inclusiv la casele de marcat unde oamenii își scanează singuri produsele, în cafenele, stadioane și aeroporturi – iar clienții nu sunt încântați să dea bani în plus unor aparate, notează Business Insider. Recent, angajații primului magazin Apple sindicalizat au cerut și ei să poată primi bacșiș de la clienți.

Dacă personalul de serviciu este subplătit și depinde de un ciclu zilnic de bacșișuri, tot mai mulți comercianți cu amănuntul, de la benzinării la Starbucks, adaugă acum o taxă de serviciu opțională la vânzările la ghișeu, altădată simple. Ideea este că aproape orice – cu sau fără serviciu – poate costa în plus.

„SUA au o cultură a bacșișului ca nicăieri altundeva”, a declarat Peter Anderson, director general al serviciului de concierge de călătorie Knightsbridge Circle, pentru BBC. „Recent, în New York, am cumpărat o sticlă de apă de la un magazin și, când am plătit, mi s-a cerut bacșiș. Dar am luat eu însumi apa, am dus-o la ghișeu și am plătit, și totuși se aștepta să las 20%. În prea multe locuri, aceasta este doar o modalitate de a plăti personalului un salariu mai mic și de a transfera mai multe costuri asupra clientului”.

În timp ce în SUA se observă o mișcare de eliminare a bacșișului și o schimbare către metode de compensare mai echitabile pentru personal, progresul a fost lent. Deocamdată, deși bacșișul este voluntar din punct de vedere legal, salariile orare ale personalului de servire și ale altor lucrători din turism din prima linie sunt adesea foarte mici.

Danemarca este rezervată

Etichetată în mod obișnuit ca fiind una dintre cele mai fericite țări din lume pentru societatea sa egalitară, pentru generozitatea comunității și pentru bunăvoința față de ceilalți, danezii sunt, în general, o națiune care nu oferă bacșiș.

În principal, motivele sunt două: cetățenii beneficiază de un PIB pe cap de locuitor mai mare și de un sistem de protecție socială mai bun decât în majoritatea celorlalte țări de pe glob, ceea ce înseamnă că personalul de serviciu, șoferii de taxi și lucrătorii din prima linie nu sunt la fel de dependenți de bacșișuri. Serviciul este inclus în mod normal în nota de plată la restaurante și hoteluri.

Dar, deși bacșișul nu este o tradiție, în Danemarca – și în întreaga Scandinavie – este o normă să se rotunjească nota de plată la restaurant ca gest simbolic. Și, în mod esențial, ca aproape peste tot în Europa în zilele noastre, serviciile superioare sunt recompensate fie cu un bacșiș în bani, fie cu loialitatea vizitelor repetate, care valorează la fel de mult ca aurul.

În Egipt ”baksheesh” se cere de la obraz

Cuvântul românesc bacșiș este preluat din limba turcă. O variantă aproape identică fonetic, baksheesh, se folosește și se pretinde fără jenă în multe țări din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Asia de Sud. Poate fi solicitat direct de un șofer de taxi sau de un ghid turistic, sau poate fi șoptit sugestiv dintr-un bazar la colțul străzii, dar, în cele din urmă, înseamnă același lucru: se cere o mică atenție, indiferent de serviciul oferit.

Interpretat greșit, gestul poate fi tradus prin cerșetorie. Dar a da de pomană săracilor este una dintre cele cinci dogme ale islamului, așa că înțelegerea conotațiilor religioase ale gestului ajută călătorul să înțeleagă mai bine această parte a lumii. Pentru cel care oferă, bacșișul este un mic act de mântuire.

În Egipt, spre exemplu, o astfel de ”pomană” reprezintă ceva obișnuit pentru lucrătorii din restaurante, șoferii de taxi, ghizii turistici și personalul hotelier, dar și pentru cei care deschid ușile, îngrijitorii de băi, personalul de securitate și comercianții. O privire mai profundă asupra bacșișului dezvăluie, de asemenea, că acesta face parte dintr-un sistem de plată vag definit, în care ghizii turistici și recepționerii de hotel din Cairo până la Aswan pot oferi un tratament preferențial, pot asigura servicii de top și pot acorda favoruri dacă primesc bacșiș în avans. Dolarii sunt bineveniți, la fel ca și lirele egiptene și deschid zâmbete largi de bun venit.

În aceste condiții, nu este neobișnuit ca o cheie de la o ușă de templu încuiată în Valea Regilor să apară în mod miraculos sau ca o toaletă de muzeu interzisă să fie brusc deschisă din nou vizitatorilor. Iar călătorii nu vor găsi această perspectivă în multe broșuri turistice.

În Japonia, bacșișul este ofensă

Înțelepciunea populară spune că Japonia este un fel de paradis ascetic în care nu se aude de gunoi, imperfecțiunea (sau wabi-sabi) este onorată, iar conștiința socială este ridicată la rang de artă.

Este, de asemenea, un loc în care bacșișul nu este doar neobișnuit, ci este considerat jenant și ciudat. Și, din moment ce japonezii au o cultură a serviciilor fără bacșiș, este într-adevăr necesar să i se explice vizitatorului străin cu un avertisment de tip „gândește-te de două ori”.

„Chiar dacă călătorilor li se spune că în Japonia nu se lasă bacșiș, unii oameni sunt în continuare dornici să își arate aprecierea cu bani – dar nu funcționează așa”, a declarat James Mundy de la InsideJapan Tours, operator turistic cu sediul în Marea Britanie. „Este obișnuit ca oamenii să lase bani pentru personalul de servire la restaurante, apoi să fie urmăriți pe un drum și să li se dea banii înapoi. Mulți nu pot înțelege că oamenii își fac meseria cu mândrie, iar un „oishikatta” (a fost delicios), sau un „gochiso sama” (mulțumesc pentru pregătirea mesei) va fi foarte bine primit. Banii nu vorbesc întotdeauna”.

Repulsia japonezilor față de bacșiș este palpabilă. Shokunin kishitsu, care se traduce aproximativ prin „meșteșugul”, curge prin multe aspecte ale vieții japoneze și este o filozofie perfecționată de mulți dintre cei care lucrează în industriile care se confruntă cu turiștii, de la recepționerii de hotel la vânzătorii de cărucioare cu mâncare și bucătarii de sushi. Serviciul se referă la strictul necesar pentru a face o treabă cu mândrie, iar aprecierea se manifestă cel mai adesea prin complimente (de preferință în japoneză) sau prin plecăciuni.

Dar se aplică o excepție: în ryokans, pensiunile tradiționale japoneze cu saltele de tatami, călătorii pot lăsa bani pentru nakai san (servitorul îmbrăcat în kimono care vă pregătește mâncarea și futon-ul), dar numai dacă este făcut cum trebuie.

Odată semn de proastă creștere, bacșișul începe să-și facă loc în orașele mari ale Chinei

Chiar și în cele mai moderne megalopolisuri chineze, precum Beijing și Shanghai, există un sentiment de superstiție și tradiție. Bacșișurile nu sunt așteptate – nici pe departe – și, deși pare greu de crezut într-o țară obsedată de progresul tehnologic și de lumea de mâine, aici bacșișul era odată interzis.

Într-adevăr, unul dintre principiile Chinei este acela că toți oamenii sunt egali și că nimeni nu este servitorul altuia, iar insinuarea superiorității față de altcineva a fost mult timp un tabu. Și în timp ce China este din ce în ce mai mult o țară a hotelurilor grandioase și a restaurantelor în stil circ, bacșișul – în special în orașele și localitățile mai puțin vizitate – încă se află undeva între a fi prost crescut și a fi mită.

Dar creșterea turismului chinezesc, precum și asimilarea multor obiceiuri occidentale, duce la o schimbare treptată, potrivit lui Maggie Tian, director general pentru China al turoperatorului Intrepid Travel, cu sediul în Australia. Chinezii încă nu au obiceiul de a lăsa bacșiș, dar bacșișurile sunt acum acceptabile. „În timp ce bacșișul în China a fost istoric considerat nepoliticos, vremurile se schimbă”, a explicat ea. „Chinezii încă nu au obiceiul de a lăsa bacșișuri, dar bacșișurile sunt acum acceptabile, în special în orașele mari, unde sunt mulți rezidenți și vizitatori străini. Dacă sunteți în vizită, este binevenit să lăsați un bacșiș mic pentru portăreți, ghizi turistici și barmani pentru servicii excepționale sau sprijin special. În ciuda istoriei, localnicii vor fi recunoscători.”