Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Universitățile de medicină și farmacie și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie își declară disponibilitatea de organizare și participare în webinarii și sesiuni de informare destinate personalului din sistemul național de educație, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, primit de Edupedu.ro.
Anunțul vine cu doar o zi înaintea expirării termenului limită dat profesorilor de către școli și minister pentru a-și declara disponibilitatea la vaccinare.
Comunicatul ministerului este unul de mulțumire la adresa facultăților de medicină, deși până în acest moment nicio instituție de învățământ superior și nici Ministerul Educației nu au organizat sesiuni de informare pentru profesori.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Ministerul Educatiei / Foto: edu.ro
Buna pentru pasaportul verde in calatorii fara carantina, masca si distantare sociala.
Vor fi sub 50 la sută amatori, pentru că nu au primit mitele de eroi covid date de PSD.
Măcar facultățile să explice de ce e bine să te vaccinezi. Guvernanții galactici explică doar că nu are reacții rele. Nimic despre ce face.
Universitățile de medicină din Romania produc shamani homeopați, nu medici. Ce să mai explice?