Home » Articole » CSM prelungește până pe 21 decembrie termenul pentru completarea chestionarului online „asupra problemelor de actualitate din sistemul judiciar”

CSM prelungește până pe 21 decembrie termenul pentru completarea chestionarului online „asupra problemelor de actualitate din sistemul judiciar”

CSM prelungește până pe 21 decembrie termenul pentru completarea chestionarului online „asupra problemelor de actualitate din sistemul judiciar”
Lia Savonea, șefa Înaltei Curți Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, joi, că prelungește până pe 21 decembrie termenul pentru completarea chestionarului online „asupra problemelor de actualitate din sistemul judiciar”. Termenul inițial era 18 decembrie.

„În continuarea informării transmise la data de 15 decembrie 2025, prin care s-a adus la cunoştinţă publică consultarea corpului profesional al judecătorilor asupra problemelor de actualitate din sistemul judiciar, prin intermediul unui chestionar intern on-line, aducem la cunoştinţă că termenul pentru completarea chestionarului în format on-line de către judecători se prelungeşte până la data de 21 decembrie 2025 inclusiv”, a anunțat, joi, CSM.

- articolul continuă mai jos -

Stelian Ion, fostul ministru USR al Justiției, a criticat, miercuri, inițiativa Consiliului Superior al Magistraturii de a lansa un chestionar pentru magistrați. El susține într-un comunicat că nu este o cercetare deschisă, ci o încercare de a valida dinainte narațiunea convenabilă că vina pentru criza din Justiție este în altă parte. În plus, prin modul în care este distribuit, chestionarul poate fi o formă de presiune asupra magistraților, spune Ion. Detalii aici.

Pe 22 decembrie, președintele Nicușor Dan a convocat la Cotroceni o întâlnire cu magistrații care au nemulțumiri în legătură cu funcționarea sistemului de justiție.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.