Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pe măsură ce alimentele și proviziile vitale devin din ce în ce mai rare, prețurile produselor de bază pe piețele din Gaza au crescut, notează BBC.
Iată un exemplu de prețuri de pe o piață din orașul Gaza, colectate miercuri de organizația caritabilă britanică Christian Aid:
Potrivit unui consultant Christian Aid din Gaza, „aproape că nu mai există piețe locale” și „singura modalitate de a cumpăra este dacă ai bani cash la tine”.
Consultantul, a cărui familie de 15 persoane este blocată în Fâșie, spune că eforturile umanitare reprezintă „principala sursă de hrană”, dar că „este foarte periculos să încerci să ai acces la ele”.
De asemenea, The Guardian notează că șeful agenției ONU pentru palestinieni a declarat că personalul său leșină de foame, pe măsură ce criza alimentară din Gaza, provocată de blocada israeliană asupra majorității ajutoarelor care ajung în teritoriu, se agravează.
„Oamenii din Gaza nu sunt nici morți, nici vii, sunt cadavre ambulante”, a declarat Philippe Lazzarini, șeful Agenției Națiunilor Unite pentru Ajutor și Lucrări (UNRWA), într-o postare pe X.
Cel puțin 113 persoane au murit de foame în Gaza, dintre care 45 în ultimele patru zile.
„Această criză tot mai profundă afectează pe toată lumea, inclusiv pe cei care încearcă să salveze vieți în enclava devastată de război… Când îngrijitorii nu găsesc suficientă hrană, întregul sistem umanitar se prăbușește”, a declarat Lazzarini.
Mor de foame, dar susținerea pentru Hamas, care a tocat miliarde pentru tunele, arme și rachete, e de nezdruncinat.
Motivul pentru asta este frica. Nici la noi înainte de 89 nu cred ca auzeai de foarte multi dizidenti, iar cei care se afisau sau erau aflati plateau scump pentru asta, dupa cum ne arata istoria. Asta inseamna ca toti romanii iubeau dictatura inainte de 89? Nu cred, mai degraba taceau din gura de frica. Imi imaginez ca e o situatie similara si acolo
Să mănânce lipie cu Hamas.