G4Media.ro

Cristiano Ronaldo vrea să mai joace cel puţin până la EURO 2024

Sursa foto: Twitter Manchester United

Cristiano Ronaldo vrea să mai joace cel puţin până la EURO 2024

Cristiano Ronaldo intenţionează să-şi continue cariera cel puţin până la EURO 2024, a afirmat atacantul portughez, în vârstă de 37 de ani, cu ocazia unei ceremonii de premiere care a avut loc marţi seară în apropiere de Lisabona, informează AFP.

„Parcursul meu nu este încă încheiat. Va trebui să-l suportaţi pe ‘Cris’ încă ceva timp”, a declarat superstarul fotbalului, care a primit marţi premiul Quinas de Ouro, rezervat celui mai bun marcator al selecţionatei Portugaliei, decernat de Federaţia lusitană de fotbal (FPF).

„Vreau să fiu prezent la Cupa Mondială (2022) şi la EURO (2024). Mă simt foarte motivat, iar ambiţia mea este mare”, a adăugat cvintuplul câştigător al Balonului de Aur, considerat în continuare unul dintre jucătorii de bază ai naţionalei Portugaliei, în vederea Mondialului din Qatar (20 noiembrie – 18 decembrie).

La 37 de ani, căpitanul Portugaliei a adunat 189 de selecţii şi este recordmanul mondial de goluri la echipa naţională, cu 117 reuşite. Dacă prezenţa sa la Cupa Mondială din Qatar se va confirma, Cristiano Ronaldo va disputa al zecelea mare turneu internaţional din cariera sa.

Revenit la Manchester United în 2021, Ronaldo a avut un debut de sezon 2022-2023 complicat, în care a stat mai mult pe banca de rezerve, în condiţiile în care plecarea sa de pe Old Trafford a fost evocată, după ce clubul englez a ratat calificarea în Liga Campionilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...