Home » Sportz » Cristian Ronaldo își anunță plecarea de la Al Nassr cu un mesaj enigmatic pe rețelele sociale

Cristian Ronaldo își anunță plecarea de la Al Nassr cu un mesaj enigmatic pe rețelele sociale

Cristian Ronaldo își anunță plecarea de la Al Nassr cu un mesaj enigmatic pe rețelele sociale
Cristiano Ronaldo / Sursa foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Ascultă articolul

Ajuns la 40 de ani, Cristiano Ronaldo nu are nicio intenție să agațe ghetele-n cui. Atacantul lusitan și-a anunțat plecarea de la Al Nassr printr-o postare enigmatică pe rețelele sociale: „Povestea încă se scrie”, transmite starul născut la Madeira.

- articolul continuă mai jos -

În urmă cu trei ani de zile, Cristiano surprindea pe mulți atunci când alegea să părăsească fotbalul din Europa pentru a se transfera la Al Nassr.

Pentru gruparea saudită, Ronaldo a marcat 93 de goluri în 105 meciuri disputate, iar luni seara și-a anunțat plecarea de la Al Nassr pe rețelele sociale.

„Acest capitol s-a încheiat. Povestea? Încă se scrie. Sunt recunoscător tuturor”, a transmis Cristiano, fără a divulga noul proiect pe care vrea să-l urmeze în fotbal.

Gianni Infantino, președintele FIFA, a vorbit recent despre cariera lusitanului, oficialul precizând că „Ronaldo ar putea juca pentru una dintre formațiile calificate la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Există discuții în acest sens”, a transmis Infantino.

Transferul ar trebui făcut cât mai curând, CM al Cluburilor urmând să debuteze în SUA pe data de 14 iunie.

Presa internațională a speculat pe marginea acestui comentariu făcut de președintele FIFA și a vorbit despre faptul că Ronaldo ar putea ajunge la o echipă din Brazilia.

Prezente la CM al Cluburilor vor fi grupările braziliene Palmeiras, Flamengo, Botafogo și Fluminense.

Nu este însă exclusă nici varianta Al-Hilal, rivala grupării Al Nassr la care Ronaldo a evoluat în ultimii trei ani de zile.

Cristiano a jucat de-a lungul carierei la Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid și Juventus, înainte de a face pasul în Arabia Saudită.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole