Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Corpul național al experților în management educațional se desființează, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației în dezbatere publică. În acest organism sunt în prezent 33.306 cadre didactice, iar lista acestora poate fi consultată în articol.
„Articolul 246 se abrogă”, prevede proiectul de OUG de pe pagina Ministerului Educației. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat concursul pentru directorii de școli pe 27 iulie 2021, adăugând că nu va exista o condiție de apartenență la corpul experților pentru candidați.
Tot prin proiectul de OUG se propune echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat 2021 cu notele din timpul anilor de liceu, după o metodologie pe care Ministerul Educației trebuie să o aprobe în 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG.
Corpul național al experților în management educațional cuprinde zeci de mii de profesori care au muncit pentru a accede in el, au facut cursuri de perfectionare, chiar masterate in domeniu! Toate acestea se arunca la cos prin lipsa de viziune, prin reformarea pe baza de baros si fara respect fata de oameni!
Universitatile au si in prezent cursuri de masterat in domeniul ”Management educational”. Absolventiii respectivi vor primi un ”Ghinion…” cand vor merge la un concurs la care potrivit ordonantei poate sa participe orcine si rezultatul final este dat de un interviu ”magic”!
Cred ca ce s-a intamplat la ”Apele romane” va fi repetat in multe scoli! Ca sunt multi ”oameni ”de bine”!
Te doare tare?
Acesti experti au fost facuti pentru punctulete si punctaje ca sa ia salariu de merit si gradatie de merit. Sunt niste habarnisti cu diplome. Am cunoscut destui. O porcarie marca PSD sau cei ca ei.
Imediat ce au inventat punctajele s-au inghesuit toti profesorii si functionarii sa faca master. Habar nu au pe ce lume se afla, dar au diplome si facultatile au castigat o gramada de bani fara rost.
Irosire de fonduri, minciuna pe banii grei.
Nu toti oamenii care detin diplome sunt niste ”habarnisti” cum se spune intr-un comentariu! Pe acest principiu propun sa angajam medici fara scoala, propun sa dam afara toti profesorii ca au ”puncte”, propun sa desfiintam orice forma de meritrocratie!
Faptul ca ai ajuns la un nivel de pregatire se certifica, peste tot in lume, printro diploma, muncita si recunoscuta! Faptul ca la noi exista chiar doctorate ”cu bube” nu inseamna ca toti cei care au doctorat sunt impostori! Asa am ajunge sa tragem o concluzie prin comentariul ”Saracutului”!
Anularea meritocratiei creaza terenul de promovare al nulitatilor! Ne intoarcem in RPR, unde nu era nevoie de diploma sa fi promovat! Trebuia sa ai ”origine sanatoasa”!
O decizie f buna. Doar „numitii experti ” puteau participa la concursul de directori. Apoi, faceau parte din elita….Cat despre punctaje , s-a nascut o adevarata „industrie” si s – a adancit lipsa de comunicare intre cadre sau pe ascuns, sa nu fie intrecut la dosariade. Apoi, cine vrea sa se perfecționeze o face din daruirea si menirea de dascal, nu pentru diplome si punctaje.