Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Strategia Spaniei în faţa pandemiei de COVID-19 ”dă rezultate”, a declarat duminică premierul spaniol Pedro Sanchez, prezentând planul de vaccinare al ţării sale pentru 2021, relatează AFP, citată de Agerpres.
Spania a înregistrat numai 400 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, în medie, timp de 14 zile, faţă de 530 de cazuri la începutul lunii, a precizat Pedro Sanchez după un summit online G20 care a avut loc timp de două zile.
Aceasta este dovada faptului că starea de urgenţă declarată luna trecută, care a permis autorităţilor regionale să adopte o serie întreagă de restricţii, dă rezultate, a spus el.
„Strategia funcţionează”, a menţionat premierul spaniol, adăugând că ţara sa a reuşit să obţină o reducere a numărului de cazuri fără a impune o a doua serie de restricţii, aşa cum a fost cazul în alte ţări europene.
Sanchez a prezentat planul guvernului pentru a imuniza ”o parte substanţială” din cei 47 de milioane de locuitori ai ţării până la mijlocul anului 2021. Această campanie de vaccinare urmează să fie lansată în ianuarie în 13.000 de puncte ale ţării.
sursa foto: Pixabay
Minune! Cit ne pricepem si avem si rezultate! De la masca pe fata in aer liber e scaderea, 100%.
Asa cum anticipam, gusterii incep sa se laude cu scaderea naturala (ca dupa doua luni de restrictii nu ca e greu, vedem ca nu e greu, e tupeu sa spui ca masurile tale incep sa dea rezultate ) a carcalacelui. Se va intimpla peste tot, mai ales acolo unde stiva de morti e mai mare.